Chiar dacă destinele lor nu se compară, Traian Băsescu este tot mai apropiat în unele privinţe de ceea ce a fost Nicolae Ceauşescu. Pentru Ceauşescu exista o miză. Vitală. În mod normal, pentru Traian Băsescu nu ar trebui să existe. Şi totuşi…În încercarea sa disperată de a-şi salva funcţia şi pielea, Nicolae Ceauşescu a ales o metodă specifică dictatorilor: momirea poporului. A oferit 100 de lei în plus la salariu. Oferta nu a fost acceptată. Românii şi România se aflau pe marginea prăpastiei. Ce a urmat se ştie. Aş fi un ipocrit dacă aş spune că acum ne aflăm în aceeaşi situaţie ca în decembrie 1989. Dar nu aş greşi deloc dacă spun că sunt foarte mulţi români, de ordinul milioanelor chiar, pentru care în aprilie 2010 situaţia nu diferită cu mult faţă de cea din decembrie 1989. România nu se mai află pe marginea hăului care se căsca acum aproape 21 de ani, dar dacă ne raportăm la aşteptări şi la noua ei poziţie de stat membru NATO şi UE, se află într-o situaţie dramatică.
Şi în acest moment reintră în scenă actualul şef al statului, adică Traian Băsescu. El nu se află în nici un caz în situaţia lui Nicolae Ceauşescu. Dar, din punct de vedere politic, nici el, nici partidul pe care îl supervizează – PDL – nu se simt deloc bine. Şi cu toate că este (sunt) răspunzător(i) pentru situaţia actuală a României, nu va exista vreun Brucan sau Voiculescu (nu Dan, ci Gelu Voican) care să-l pună cu spatele la zid. şi totuşi, Traian Băsescu vine şi el cu o ofertă. Pentru popor. Nu cu 100 de lei în plus la salariu. Pentru că nu are de unde să o dea. Dar vine cu o ofertă în echivalent, care se numeşte proiectul de revizuire a Constituţiei.
Ce urmăreşte Traian Băsescu prin această „ofertă”. Să estompeze discuţiile privind creşterea şomajului, scăderea salariilor şi pensiilor? Parţial. Pentru că pentru îngroparea mediatică a acestor probleme are un arsenal întreg de „evenimente” pregătite spre a fi lansate prin intermediul oficioaselor şi oficinelor. Nu, în principal altceva urmăreşte Traian Băsescu. Urmăreşte să explice poporului – după ce în prealabil exhibiţiile sale constituţionale nu vor trece după primul contact cu Parlamentul – că nu se pot plăti pensiile, că vor scădea salariile, pentru că nişte nenorociţi de liberali şi social democraţi şi posibil şi nişte unguri nu vor să scadă cu 171 numărul de senatori şi deputaţi.
Cu alte cuvinte, va inocula teza că fondurile de pensii şi de salarii sunt blocate de ce consumă cei 171 la care unii nu vor să renunţe. Astfel “agenturili” lui Ceuaşescu devin liberalii, social democraţii şi, repet, posibil ungurii (cei de la noi, nu cei de dincolo de graniţă) şi nu clientela politică, regii şi ducii asfaltului etc. care s-au înfruptat şi se înfruptă din plin din vistieria statului prin contracte acordate fără licitaţie sau prin licitaţii trucate.
Numai că dacă fac această paralelă între ultima zvâcnire a lui Ceauşescu şi ultimul gest al lui Traian Băsescu trebuie să merg cu comparaţia până la capăt. Ceauşescu nu a mai fost crezut de popor. Tot aşa nici Traian Băsescu nu mai poate păcăli pe mulţi dintre cei pe care i-a îmbrobodit ani de zile. Propagandiştii portocalii nu vor mai reuşi să convingă decât un segment foarte redus de populaţie. Vor mai fi seduşi de Traian Băsescu doar cei cu o educaţie sumară (dar nu toţi, pentru că mulţi dintre ei au ajuns totuşi la vechea concluzie: cămaşa este mai aproape de corp şi, chiar dacă este portocalie, nu ţine de foame) şi cei care nu ar mai exista dacă tătucul lor pierde partida. Şi nici aceştia nu mai sunt chiar aşa de mulţi.
Bun, poate o să vă (mă) întrebaţi ce va urma? Vom avea parte de un nou spectacol de circ, dar cum pâinea va lipsi de această dată, aplaudacii din arenă care trebuie să strige “Ave Caesar!” nu vor umple nici măcar o peluză. Iar dacă marea masă a românilor va ignora acest spectacol şi le va cere regizorilor de la palatele Cotroceni şi Victoria să îşi facă munca pentru care sunt plătiţi, atunci s-ar putea să ne îndepărtăm de colapsul care ne pândeşte. Dacă nu se va întâmpla totuşi aşa cum sper eu, atunci, Dumnezeu cu mila!
