Sute de blocuri fără apă caldă

Încărcarea instalațiilor începute în cursul săptămânii trecute pentru pregătirea noului sezon de încălzire au în vedere conductele din rețeaua secundară

De (R.C.)
Sute de blocuri fără apă caldă

Încărcarea instalațiilor începute în cursul săptămânii trecute pentru pregătirea noului sezon de încălzire au în vedere conductele din rețeaua secundară

Aproape 650 de blocuri din sectoarele 1, 2 și 4 din Capitală rămân fără apă caldă. Termoenergetica anunță lucrări pentru rezolvarea unor avarii.

Termoenergetica anunță că începând de luni se desfășoară lucrări pentru remedierea unor avarii apărute pe conductele din rețeaua primară, în sectoarele 1, 2 și 4 din Capitală.

Astfel, vor fi efectuate lucrări pe:

– conducta Magistralei DN 800 în zona Mall Promenada – Șoseaua Pipera din Sectorul 1. Pentru aproximativ 200 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până joi, 29.09.2022, ora 16.00. Vor fi afectate de oprire și punctele termice din zona Dorobanți și Calea Floreasca.

– conducta Magistralei II Sud DN 700 în zona Mihai Bravu din Sectorul 2. Pentru aproximativ 56 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până joi, 29.09.2022, ora 16.00. Săptămâna trecută au fost efectuate alte lucrări, pe aceeași porțiune de rețea, pentru remedierea mai multor avarii, fiind deja înlocuită o porțiune de conductă de doi metri. La punerea în funcțiune a sistemului, după încărcarea instalațiilor cu apă, au apărut alte spărturi în proximitatea zonei în care s-au efectuat reparațiile, care necesită intervenție de urgență. Anul de punere în funcțiune al conductei din această zonă este 1968, această porțiune de rețea având peste 54 de ani de funcționare.

– montat vane DN 250 în zona Ștefan cel Mare din Sectorul 2. Pentru aproximativ 108 de blocuri din această unitate administrativ-teritorială a Capitalei va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până joi, 29.09.2022, ora 16.00.

– modernizare conductă DN 600 în zona Basarabia din Sectorul 2 al Capitalei. Pentru aproximativ 12 blocuri din Sector 2 va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă din data de 29.09.2022 până în data 01.10.2022, ora 23.00.

– conducta DN 600 în zona Văcărești din Sector 4. Pentru aproximativ 205 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până în data de 30.09.2022, ora 24.00.

– modernizare conductă DN 700 în zona Bulevardului Brâncoveanu din Sectorul 4. Pentru aproximativ 62 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până în data de 29.09.2022, ora 24.00.

Încărcarea instalațiilor începute în cursul săptămânii trecute pentru pregătirea noului sezon de încălzire au în vedere conductele din rețeaua secundară de distribuție și nu au legătură cu lucrările de reparații efectuate pe rețelele primare, informează Termoenergetica.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. ….montată în 1968 este înlocuită acum pe o porțiune de 2 m și apar alte fisuri pe lângă zona reparată ! Dar e perfect normal, meseriașii vor și ei să aibe de lucru toată iarna, vor înlocui acum încă 2 m și din nou vor apare fisuri, bineînțeles . Singura soluție valabilă este că primarul să vină personal să repare cu grijă conducta ; numai el are interes direct să o repare bine ; ceilalți doar se află în treabă, ei vin acolo pe post de ornamente !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.