Tabără de sinistrați la Rădăuți Prut

ISU Botoșani a anunțat, joi, că o tabără de sinistrați a fost instalată la Rădăuți Prut, în care ar putea fi cazați localnicii dacă se va impune evacuarea localităților, ca urmare a viiturii de pe râul Prut.

Potrivit ISU Botoșani, pompierii au avertizat încă de miercuri populația cu privire la viitura de pe râul Prut.

„La Rădăuți Prut a fost instalată și o tabără de sinistrați, în cazul în care se va impune evacuarea celor 40 de gospodarii, 32 în Rădăuți Prut cu 53 de persoane din care cinci copii și opt locuințe în Rediu cu 26 de persoane din care trei copii. Pompierii militari și voluntari au avertizat încă de ieri populația din casă în casă și au constatat că majoritatea înnoptează la rude încă de marți. Animalele au fost duse în locuri sigure, înca din cursul zilei de marți”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

Potrivit acestora, la ora 13.30, râul Prut măsura la Oroftiana 812 cm, cu 162 cm peste cota de pericol, cu 4 cm mai puțin față de ora precedentă, iar la Rădăuți Prut 680 cm, cu 80 cm peste cota de pericol, în creștere cu opt cm față de ora precedentă.

Administrația Națională Apele Române a anunțat că joi dimineață viitura de pe rîul Prut, formată în Ucraina, a ajuns la intrarea în țară. Specialiștii estimează că unda de viitură va ajunge, prin propagare, la Rădăuți-Prut în următoarele 24 de ore.

Recomanda [votes_up id=518259]
Author

3 Comentarii

  1. este sub ape si noi plangem de grija lui Dragnea, a Irinucai si a Vulpitei.
    Somn usor, FNI vegheaza pentru tine…

  2. Belitii astia de hahoi au dat drumul la trei baraje ..Normal ca toata aparaia ne vine noua in cap.E cum un vecin care sta deasupra a ,,uitat,, robinetele deschise.Nici un pacalici liBerar nu iau de gulere pe hahoi,tac ca ratanii in popusoi.

  3. Toate aceste distrugeri de case , sosele , poduri, terenuri si recolte agricole se datoreaza TAIERILOR LEGALE DE PADURE….Ar trebui data LEGE IN PARLAMENT….Interzis total exportul de lemn cu exceptia mobilier. Altfel o sa avem o tara distrusa si banii pentru reparatia caselor si podurilor plus victime de animale porci..gaini…banii nu vor acoperi pretul luat pe exportul de lemn.Apa vine apa trece…padurea nu mai este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.