Până în 30 august, Sala de expoziţii “Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului găzduieşte expoziţia „Tapiseria contemporană românească din Colecţia de artă a Muzeului Judeţean Buzău”. O selecţie de 37 de piese, realizate de 27 de artişti, din cea mai bogată colecţie de tapiserie românească din ţară.
Expoziţia se constituie într-o secvenţă a istoriei tapiseriei româneşti, într-un moment important al ei, deceniile şapte-nouă ale secolului al XX-lea, moment fertil de căutări estetice, de tendinţe vizând depăşirea normelor rigide ale artei autohtone de după război. Trei zone ce puteau oferi o modalitate de eludare a comandamentelor ideologice sunt abordate, în principal, de artişti: elementele folclorice, istoria şi, în câteva cazuri, năzuinţa, încununată de succes, către un substrat filosofic vehiculat de formele decorative, în unele cazuri geometrizate şi abstractizate.
Se întâlnesc în selecţia de la Sala “Constantin Brâncuşi” nume de prim ordin ale tapiseriei româneşti a acelei perioade, artişti consacraţi, unii dintre ei dispăruţi dintre noi: Mimi Podeanu, Aurelia Gheaţă, Ioan Stendl, cunoscut publicului în ultimul timp mai ales în ipostaza sa de grafician, Ileana Balotă, Maria Mihalache Blendea şi Constantin Blendea, Cela Neamţu, Carmen Groza, Şerbana Drăgoescu, Ileana Teodorini – Dan, Maria Cociopolos, Simona Chintilă, Spiru Chintilă, Mariana Oloier Ghiţă, Vintilă Mihăilescu, Victoria Radu, Berta Benko – Mrazec, Ovidiu Paştina, Constanţa Crişan, Nicolae Balaş, Mariana Ionaşcu, Pavel Codiţă, Lucreţia Pacea, Geta Brătescu, Liana Şaru, Diana Schor şi Florin Menzopol.
Cela Neamţu, Pasărea Timp
Lor li se datorează evoluţia acestei arte, desprinderea de arta ţesutului de covoare, în care şi-a aflat începuturile, şi transformarea ei treptată în artă majoră, în modalitate de expresie ce depăşeşte rolul strict decorativ.
“Păstoriţele” Celei Neamţu ilustrează poate cel mai bine sursa de inspiraţie folclorică, etapă între realismul “Colegelor” şi trecerea către altceva, către reflecţia filosofică din “Pasărea Timp” ce va duce, peste ani, la un alt tip de spiritualitate, cel din “Ferestre”. În aceeaşi zonă a satului românesc se înscrie “Tradiţii” de Mimi Podeanu, în care basme, legende sunt metamorfozate în semne plastice, sau “Rodul pământului” de Carmen Groza, cu personajele ei în fara timpului şi a spaţiului geografic. Ne-a oprit mai mult, din creaţia acestei artiste, “Lumini şi umbre”, un univers formal şi cromatic vizând abstractul, cu doar câteva elemente sugerând realitatea palpabilă.
Ioan Stendl, Lauda vinului
Registrul temelor, al trăirilor este divers, de la excelenta schemă decorativă a “Laudei vinului” de Ioan Stendl, în care rigoarea compoziţională este dublată de poezia culorilor, la “Oamenii pământului” de Maria Mihalache Blendea şi Constantin Blendea, sau “Rod Bogat”, lucrarea lui Florin Menzopol, revendicându-se oarecum din aceeaşi zonă de inspiraţie, diferite însă prin dorinţa de eroizare a primilor şi expresivitatea sublimată în forme sinuoase a celui de al doilea.
Ideea perenităţii apare, altfel, la distinsa tapisereasă Ileana Balotă. De fapt, ideea eternităţii este întrupată în “Copac bătrân”, piesă din 1973, în care artista recurge la o formă nouă pentru tapiserie, care-şi pierde formatul rectangular, sau în “Cascadă”. Geometrizate, riguros dispuse, realizate în tonuri sobre, dar calde, “Tulnicele” aparţin şi ele aceloraşi registre tematice.
Ileana Balotă, Copac bătrân
Şi dacă vizitatorul nu poate trece indiferent pe lângă decorativismul rafinat, atât cromatic, cât şi formal, al “Zidului cu caprifoi” de Mimi Podeanu sau al tapiseriei “Fori şi grâu” a Aureliei Gheaţă, plăcerea ochiului este accentuată de o serie de opere în care subiectul devine de fapt o simfonie de semne şi culori purtătoare de simboluri mai mult sau mai puţin abstracte, începând cu “Copacul” Lucreţiei Pacea, trecând prin “Orfeu şi Euridice”, în care Ileana Teodorini-Dan adaugă tehnicii haute-lisse fragmente de oglindă, ritmând formele evocatoare ale personajelor antice, sau “Făt Frumos din lacrimă” a aceleiaşi creatoare, fantezie poetică ce păstrează din basm numai punctul declanşator al imaginaţiei, ajungând la “Arheologie”, de Spiru Chintilă, operă declarat abstractă, sau la sublimarea formală din “Zmee” de Simona Vasiliu Chintilă.
Florin Menzopol, Rod bogat
Şi tot în zona rigorii geometrice se plasează compoziţia de mare sobrietate formală şi cromatică, acaparând privirea prin rafinametul ei, “Întemeietorii” de Ovidiu Paştina sau, înfruntând altfel normele perioadei, “Păsările” sau “Compoziţia cu peşti şi păsări” ale lui Pavel Codiţă, respectând criteriile artei decorative, dar într-o punere în pagină secvenţială, care îi păstrează modernitatea şi astăzi.
Numărul mare de lucrări face imposibilă amintirea tuturor pieselor din expoziţie. Nu pot încheia însă fără alte două popasuri scurte. “Univers” al regretatei Şerbana Drăgoescu, de curând dispărută, preia simboluri amintind de arta populară, soarele, luna, transformându-le în semne ale timpului, plasate în “straturi” succesive pe verticală, de o parte şi de alta a medianei spiralate, axis mundi transformat în fiinţă (umană, sacră?). Cu o paletă densă de semne, sugerând alfabete dispărute sau ideograme, lucrarea este reflecţie asupra eternităţii, dar şi a creşterii, a evoluţiei, a schimbării neînterupte. Talentul tapiseresei se întâlneşte cu intelectualitatea care va subîntinde întotdeauna creaţia acestei artiste.
Şerbana Drăgoescu, Univers
Cea de a doua oprire este prilejuită de opera unei artiste proteice, ce s-a exprimat cu egală măiestrie în grafică şi în pictură: Geta Brătescu. Intitulată oarecum deconcertant “Statură volantă”, compoziţia al cărei motiv central, bine delimitat, se înscrie într-o riguroasă structură vibrează în ritmuri muzicale ce încântă ochiul şi trimit la interferenţa între arte sau la o “artă totală”, sintetică.
Expoziţia de tapiserie de la Sala Parlamentului are nu numai meritul de a reaminti că această artă a avut şi are în România reprezentanţi de anvergură internaţională, din păcate destul de puţin cunoscuţi, cu câteva excepţii printre care le-am aminti pe Cela Neamţu şi pe Şerbana Drăgoescu, dar şi de a readuce în faţa publicului o artă din ce în ce mai puţin căutată de colecţionari, din cauza, pe de o parte, a costului ei (Cela Neamţu ne spunea într-un interviu că este o artă pentru oameni cu bani), iar pe de altă pare, pentru că ea cere din partea cumpărătorului un spaţiu de obicei amplu de expunere şi capacitatea de a diferenţia între covorul popular şi arta tapiseriei. O artă a rafinamentului, a sobrietăţii, a expresiei abreviate şi condensate, dar cu atât mai puternică.
