Cu Mălin Bot gata să facă orice ca să provoace scandal, exact ca politicienii viitorului întunecat din USR, cum să te plictisești? Opozanții PSD-ului se urcă în copac și de acolo ciripesc împotriva corupților și pregătesc sosirea unei grupări democratice. Pedofilul care galopează prin toate emisiunile de televiziune este un polițist de la circulație (cea mai frumoasă ramură a Poliției). Imediat ne bombardează știrile despre un altul, devenit procuror. Dar mult mai bogat și mai agresiv. Pentru a ne impresiona, doamna ministru Carmen Dan a trimis la înaintare o purtătoare de cuvînt care să ne spună că așteaptă pînă miercuri. Oamenii cu funcţie din minister, cei care au tolerat așa ceva să facă un pas înapoi. Și „să ne spună cum a fost posibil așa ceva“. Conducerea ministerului se întreabă în fața noastră de parcă noi am fi spionii poliției și ar trebui să știm, nu doamna ministru. Știți de ce recurge la această întrebare? Pentru ca nu cumva să ne întrebăm cum a fost posibil ca respectivul minister să ajungă sub conducerea dumneaei. Ba, și mai și! Cum a fost posibil ca o activistă de partid cu ochi frumoși și fără experiență în domeniu să fie promovată pe un asemenea post la un minister atît de dificil? Vreau să spun că întrebarea „Cum a fost posibil așa ceva?“ lansată de minister este valabilă în primul rînd pentru doamna ministru. Și tot ea ar trebui să răspundă prima. Dar nu cu liru-liru-crocodilu!
În același timp cu doamna de la Poliție a ieșit și Mugur Isărescu, hotărît să ne avertizeze că odată cu zăpezile și cu gerul (un fel de meteo financiar) urmează un val de scumpiri. De ce? Din cauza cursului, a prețului benzinei, a orice. Și ca să nu cădeți de fraieri, trebuie să vă gîndiți la atacul concertat asupra PSD-ului. Peste scumpiri și pedofili, peste incendiul (stins rapid) din Trump Tower, peste protocolul semnat de președinții partidelor maghiare din România (cărora nu le răspunde nimeni!), a venit și scandalul din PSD. Sentimentul meu este că jurnaliștii (unii dintre ei bazați pe indicații, nu pe informații) știau mai multe decît chiar participanții la CEx al PSD. Încă nu știm cît din butoiul de pulbere umedă pe care stă PSD-ul este pus de SRI și de DNA și cît este contribuția din nepriceperea conducătorilor și a jurnaliștilor care l-ar mînca de viu pe Liviu Dragnea. Și, astfel, am avut parte de o zi de luni în care căderea Guvernului Tudose şi debarcarea lui Liviu Dragnea din poziția de președinte al PSD erau gata-gata să fie anunțate ca știri politice. După tonul catastrofal al știrilor, lucrurile alunecau spre o tensiune nebună. După tonul unora, erau iminente și spargerea României și declanșarea războiului din Peninsula Coreeană, indiferent dacă Gigi Becali revine în politică și cîștigă sau nu un miliard de euro din fotbal și din papagal.
Trăim o veritabilă atmosferă de meci politic. Toată lumea joacă împotriva celui care îi iese înainte. Important este să se știe că dai cuiva la oase și că ești nemulțumit de România. Asta este cea mai la modă atitudine. Bate și pe Armani și pe Karl Lagerfeld sau pe Tom Ford! În România, dacă înjuri țara, orice instituție, puterea politică, poliția, SRI, pompierii, salvarea, doctorii, orice, ești cool, ești fancy, ești trendy. Adică șmecher! Trăim o isterie obositoare, în care toți ghiolbanii se grăbesc să înregistreze pe cineva (inclusiv pe medicul care îi tratează) și să amenințe cu telefonul. Trăim o vreme a plăcerii sadice de a băga strîmbe și de a ne exprima neîncrederea în țara noastră și în viitorul ei.
De fapt, cine se ocupă de încrederea în România? Pe mîna cui a ajuns? Cine se zbate să o recîștigăm? Ați auzit un președinte sau un premier care să pledeze pentru România, să repete pînă la obsesie îndemnul de a încerca o inițiativă pe cont propriu, de a rămîne în țară, de a fi de partea românilor profesioniști, de a crede în dreptate? Nu m-ar mira ca, într-o bună zi, premierul sau președintele să ne anunțe că s-au săturat și se pregătesc și ei să plece din țară. Ordinea de zi pe România arată ca o rețetă pentru spitalul de nebuni. Parcă am fi obligați să demonstrăm că nu merită crezut în justiție, nu merită crezut în tot ce este românesc, de la ceapă verde pînă la președinte, nu merită crezut în nici un partid, în nici un ministru, în nici o voce care să ne cheme la unire și reconciliere.
Editorialul complet în ziarul Cotidianul de marţi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.
pe mana cui ?
pe mana ta !
shi acum pana shi tzi itzi cam pute