Călin Popescu Tăriceanu, mai puțin categoric decât Liviu Dragnea în chestiunea bugetului serviciilor secrete. Liderul ALDE a declarat luni că, dacă sunt justificate, creșterile trebuie acordate, dacă nu – „să avem grijă ca banii să-i cheltuim mai cu chibzuință”.
„Cred că orice buget trebuie explicat și justificat. În România cred că nu spun o noutate că sunt 15 ani de când bugetele serviciilor cresc și sigur că ne punem întrebarea dacă aceste creșteri sunt justificate și trebuie să primim niște justificări. Nu se poate folosi aici elementul secretului de serviciu pentru că sunt comisiile de specialitate unde aceste lucruri trebuie discutate în detaliu și dacă aceste creșteri sunt justificate, sigur că ele trebuie acordate, dar dacă este vorba numai de o creștere care să meargă pe eu știu, acțiuni care nu sunt esențiale pentru buna desfășurare a serviciilor poate putem să avem grijă ca banii să-i cheltuim mai cu chibzuință”, a spus Tăriceanu, la finalul ședinței de luni a Biroului permanent al Senatului.
Liderul ALDE a mai declarat, referindu-se la disputa dintre autoritățile locale şi Guvern pe tema proiectului de buget pe 2019, că „fiecare are dreptate în felul lui”.
„Fiecare are dreptate în felul lui. Marile oraşe din România, după cum ştiţi, multe dintre ele au venituri consistente la buget, unele dintre ele termină exerciţiul bugetar cu excedente şi acest lucru e regretabil, că banii se pierd. Acest lucru se datorează în bună parte faptului că forţa de muncă din zonele adiacente, pe o rază destul de mare, care poate să meargă şi la peste 60 de kilometri, vine să lucreze în aceste mari oraşe, unde plătesc impozitele pe venit şi sigur că, în localităţile de unde provin, aceste persoane nu plătesc nişte taxe sau impozite care să ajute comunităţile respective să se dezvolte. Atunci, sigur, este nevoie de o anumită echilibrare, acest lucru se face peste tot, dacă vreţi, exemplul pe care l-am mai dat, este inclusiv la nivelul Uniunii Europene, fondurile de coeziune şi fondurile structurale. Adică aceeaşi gândire, aceeaşi filozofie este. Deci, sigur că, pe de altă parte, fiecare municipalitate, în momentul în care pierde bani, are un sentiment de frustrare pe care-l înţeleg, dar trebuie să găsim o soluţie cât mai bună care să permită o dezvoltare cât mai uniformă, e greu de spus, dar echilibrată între regiuni ale ţării, şi bineînţeles între zonele urbane şi zonele rurale”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, luni, la Senat, întrebat dacă reprezentanţii municipiilor au dreptate când aduc critici Guvernului pe marginea fondurilor care ar urma să le revină din bugetul pe 2019.
Referindu-se la declaraţiile reprezentanţilor unor organizaţii din zona Moldovei care reclamă faptul că în bugetul pe 2019 nu sunt prevăzuţi bani pentru realizarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, preşedintele Senatului a spus: „Sigur că o să verificăm în proiect ce se întâmplă”.
„În momentul de faţă, proiectul nu este aprobat nici măcar la nivelul Guvernului, acest lucru l-am convenit la nivelul coaliţiei. Există, deci, două etape în care se pot face modificări, prima este, până ajunge pe masa Guvernului, şi a doua este, bineînţeles, la nivelul Parlamentului. Ştiţi bine că bugetul suportă la Parlament diverse modificări. Rămânem ferm convinşi că este o necesitate, o prioritate pentru a demara aceste proiecte şi chiar dacă anul acesta nu încep lucrările, pentru că studiile sunt cele care reprezintă prima etapă, trebuie finanţat corect în aşa fel încât proiectul să se ajungă să se poată materializa”, a spus Tăriceanu.
Întrebat dacă parlamentarii ALDE vor avea amendamente la proiectul de buget, preşedintele Senatului a afirmat: „Să vedem proiectul, că nu am văzut proiectul în detaliu, am văzut numai câteva cifre mari de care am vorbit săptămâna trecută”.
Liviu Dragnea a spus, duminică seară, după discuțiile despre buget, că vrea tăierea fondurilor destinate serviciilor secrete, iar banii să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici.
„Despre buget am spus că vreau ca o sumă rezonabilă dar importantă din bugetul unor servicii secrete să fie mutată la sănătate, pentru niște programe vitale pentru copiii din România. Alocarea de vitamina D, care este extrem de importantă pentru un om, poate fi considerat un program de importanță și siguranță națională. La fel și programul pentru diabetici”, a declarat Dragnea.
Inca o dovada ca asazisul stat paralel (Coldea, Pahontu s.a.) e de fapt stat intrinsec. Trebuie finantat si protejat. Restul, e gargara ptr. prosti.
Ai cap? Daca ai, atunci judeca. Stii cine a orchestrat revolutia in Romania? Tu de numeroasele masini LADA cu cate 4 „turisti” sovietici in ele, intrate chiar inainte de izbucnirea revolutiei ai auzit? Daca ai auzit, de ce crezi ca s-au implicat in alungarea lui Ceausescu? Pentru ca sa ne faca pe noi liberi si democrati? Insemna ca nu stii nimic despre rusi. Crezi ca dupa instalarea la putere a lui Iliescu agenturile sovietice (tinute oarecum la respect de contraspionajul securitatii) s-au retras la ele acasa? Sau au ramas sa coordoneze dezmembrarea industriei romanesti care le cam statea lor in gat pentru ca fusese construita fara acordul lor? Situatia le-a scapat o vreme de sub control pentru ca URSS s-a destramat si au avut si ei mari dificultati, doar asa am reusit noi intrarea in NATO si UE, dar acum revin in forta sa recupereze tot terenul pierdut. Iar Dragnea si PSD ca orice partid rosu care se respecta, sunt cozile lor de topor, dusmanii nostri din interior care se simt deranjati de serviciile secrete care nu lasa agenturile rusesti in pace sa-si faca treaba. Asta se pare este si motivul pentru care PSDragnea si agenturile rusesti lupta impotriva serviciilor secrete romanesti.