Reducerea vârstei de pensionare pentru femeile cu copii a strârnit nemulțumirea în rândul taților, care acuză Guvernul de discriminare.Aceasta a fost cauza pentru care reprezentanții Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) au sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
TATA "sesizează CNCD cu privire la acest caz de discriminare gravă a tatălui chiar de către Guvernul României, autoritatea care ar trebui sa respecte cadrul legal existent, inclusiv Constituţia României, şi care are obligaţia să susţină familia prin promovarea egalităţii în drepturi şi a complementarităţii celor doi părinţi”.
Potrivit TATA politica Cabinetului Boc, de reducere a vârstei de pensionare a mamelor, este una discriminatorie, susționând că atât taţii cât şi mamele au aceleaşi drepturi şi obligaţii.
"Decizia este profund discriminatorie şi transformă tatăl într-un părinte de rang inferior", se arată într-un comunicat de presă al organizației.
Copiii scad vârsta de pensionare
Recent, premierul Emil Boc anunţa că Executivul ar putea reduce vârsta de pensionare cu un an, în cazul femeilor cu doi copii, şi cu doi ani, pentru cele cu mai mult de doi copii.
La rândul său, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, susţinea că dreptul de reducere a vârstei de pensionare pentru femeile care au născut cel puţin doi copii se va acorda doar mamelor care îngrijesc copiii cel puţin până la împlinirea vârstei de 10 ani.
Astfel, pentru a beneficia de acest drept, mamele trebuie să şi îngrijească copiii pe care îi nasc, cel puţin până la vârsta de zece ani.
30.000 de taţi, în concediu de paternitate
În present, peste 30.000 de taţi se află în concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani.
"Părinţii trebuie stimulaţi să se implice în creşterea şi educarea propriilor copii, iar discriminarea tatălui în societatea românească trebuie să devină un fenomen combătut permanent de statul român. Cei doi părinţi sunt la fel de importanţi pentru copilul lor, iar complementaritatea lor in viata de familie trebuie promovată permanent", se arată în plângere liderul TATA.