Înalt de 210 metri, Turnul Montparnasse, detestat de parizieni, a fost cea mai înaltă construcţie din Europa timp de aproape 20 de ani, până la construirea “Messeturm” din Frankfurt, în 1990.
O carte, “La tour Montparnasse 1973-2013, je t’aime… moi non plus” (Turnul Montparnasse 1973-2013, te iubesc… eu nu”, semnată de Sylvie Andreu et Michèle Leloup, retrasează istoria edificiului inaugurat în 1973.
Construirea lui a dat naştere unor polemici care au durat 15 ani şi care nu s-au stins cu totul nici astăzi. “Turnul Montparnasse va încarna o clopotniţă contemporană, vi-l cer în numele Franţei”, spunea ministrul de atunci al Culturii, André Malraux.
Dar, aşa cum aminteşte jurnalista Alexandra Michot, el a fost calificat drept “o oroare” de către parizieni şi a provocat o opoziţie puternică la construirea zgârie-norilor în oraş. În 1977 s-a decis chiar interzicerea construcţiilor mai înalte de 32 de metri, potrivit viziunii urbanistice pariziene, axată pe orizontală.
Situat în al 15-lea arondisment din Paris, Turnul Montparnasse a fost conceput de arhitecţii Jean Saubot, Eugène Beaudouin, Urbain Cassan şi Louis de Hoÿm de Marien. În 1958 au fost lansate primele studii privind Turnul, dar proiectul, extrem de criticat, a fost amânat.
Turnul detestat de parizieni
Totuşi, reconstruirea Gării Montparnasse, în 1966, a repus problema construirii lui şi a obţinut aprobarea lui André Malraux. Decizia finală a apărut însă în 1969, şi s-a datorat lui Georges Pompidou, preşedintele Franţei, care dorea să fie construită o infrastructură modernă în Paris.
Piatra de temelie a fost pusă în 1970 pe locul vechii gări Montparnasse. Fundaţiile turnului constau în 56 de piloni din beton armat, îngropaţi la o adâncime de 70 de metri.
Turnul numără 7.200 de fereste pe cei 40.000 de metri pătraţi de faţadă. Are şase niveluri subterane şi 58 de etaje, totul surmontat de o terasă-acoperiş. Cu 30.000 de metri pătraţi de magazine şi 100.000 de metri pătraţi de birouri, Turnul Montparnasse a fost primul ansamblu imobiliar european.
Detractorii lui îl ironizau preluând cuvintele spuse de Tristan Bernard despre Turnul Eiffel, şi anume că acoperişul lui oferă cea mai frumoasă privelişte din Paris, pentru că este singurul loc din care turnul nu poate fi văzut. S-a pus chiar probema distrugerii lui, o idee al cărei partizan a fost o vreme şi Bertrand Delanoë, actualul primar al Parisului. Dar cum demolarea presupunea decizia celor 300 de coproprietari ai imobilului şi un cost de un miliard de euro, incluzând şi despăgubirea proprietarilor… turnul a rămas la locul lui.
Terasa Turnului Montparnasse
Chiar în 2008, un vot online îl plasa pe locul al doilea în lista celor mai urâte construcţii din lume, imediat după Primăria din Boston.
Clădirea are 25 de ascensoare, fiecare servind un grup de etaje, cel mai rapid fiind cel care leagă fără oprire parterul de etajul 56, în numai 38 de secunde. La acest etaj se află un bar-restaurant cu vedere panoramică, ca şi terasa-acoperiş. Etajul 56 cuprinde şi un spaţiu pentru expoziţii, pentru conferinţe, recepţii…
Indiferent de critici, Turnul este o atracţie turistică pentru aproximativ 1.200.000 de vizitatori pe an, din care numai 20% sunt francezi, făcând parte dintre primele 10 monumente pariziene cele mai vizitate.
În faţa acestor realităţi a apărut un proiect de renovare a Turnului şi a zonei din jurul lui, considerându-se că sticla fumurie şi culoarea bronzului s-au demodat de mult. Dar dorinţa de face din el “o operă de artă” ar costa prea mult.
Turnul a servit şi pentru diverse cercetări ştiinţifice
Turnul Montparnasse a servit de decor în multe ocazii. În 2003 a apărut romanul “Windows on the world” de Frédéric Beigbeder, a cărui acţiune se desfăşoară în timpul atentatelor de la 11 septembrie 2001. Naratorul introduce o poveste în care el bea o cafea în vârful Turnului Montparnasse, creând astfel o paralelă.
Tot acest imobil este locul principal din “Oglinda Casandrei”, de Bernard Weber din 2009.
Cinema-ul a devansat însă literatura. În 1971, un travelling prezintă turnul atunci în construcţie în pelicula “Le Tueur” a lui Denys de La Patellière. În anul următor, turnul în construcţie apare în “Ultimul tango la Paris” al lui Bernardo Bertolucci. În 1974, un ucigaş din filmul “Fantoma libertăţii”, de Luis Bunuel, se ascunde în turn, de unde împuşcă la întâmplare oamenii de pe stradă sau din apartamente.
În 2001, Charles Nemes realizează “La Tour Montparnasse infernale” cu o scenă de luare de ostatici, iar în 2006, într-un scurtmetraj de Alexander Payne, “Paris je t-aime”, Carole, o turistă americancă vizitând Turnul Montparanasse, cască ostentativ în ascensorul care o duce pe acoperiş.
Imagine din filmul La Tour Montparnasse infernale
Din 2007, aici s-a turnat serialul “Julie Lescaut”.
Din 2010, un Premiu “Tour Montparnasse”, Premiu al vieţii artistice pariziene, este decernat anual. În 2011, el a fost obţinut de Sylvia Beach, custodele istoricei librări “Shakespeare and Company”, care, din păcate, urma să dispară în perioada de criză.
În acelaşi timp, în pofida crizei, zgârie-norii par să se întoarcă în Paris. Viitorul “Turn dublu” al lui Jean Nouvel, proiectat pentru arondismentul XIII, Turnul “First”, “Triangle”, imaginat de Jacques Herzog alături de Porte de Versailles, Turnul “Far” al arhitectului Thom Mayne, tot în cartierul La Défence, sunt pevăzute să fie finisate în anii 2017 şi 2018.
Ţintă a unor atentate, loc râvnit de alpiniştii pe clădiri şi de adepţii “base jump”, Turnul Montparnasse va ajunge poate, când va împlini 50 de ani de existenţă, să fie în întregime acceptat. La urma urmei, Turnul Eiffel a riscat şi el să fie dărâmat de adversarii lui, care îl considerau o “modernitate abominabilă”.
