Teatrul Masca din Bucureşti inaugurează miercuri, de la ora 20.30, o nouă sală de spectacole, denumită „Jacques Lecoq”, în cadrul unui eveniment în care va fi pus în scenă spectacolul „Iunia” de Ioana Macarie.
Lucrările pentru construcţia unei clădiri-anexă a Teatrului Masca au început în 2009, iar investiţia totală se ridică la circa 2 milioane de euro, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei.
„O sală de teatru înseamnă întotdeauna un început pentru că ori de câte ori intri într-o sală de teatru ceva se schimbă în organizarea întregii existenţe: lumea poate fi mai bună, viaţa poate fi mai fericită, moartea şi prostia par a fi exilate pe alte meleaguri şi chiar dacă totul nu este decât o iluzie, avem cu toţii nevoie de ea pentru a rezista unei lumi ticăloase, unei vieţi din ce în ce mai nefericite, unei morţi atât de cuprinzător mondiale şi unei prostii care tinde să cucerească spaţiul interstelar”, scrie Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, pe blogul instituţiei.
Teatrul Masca a fost înfiinţat, în 1990, de actorul Mihai Mălaimare. Artiştii instituţiei susţin spectacole în sală, dar şi reprezentaţii stradale.