Teo Trandafir, o victorie cât o înfrângere

Alegerile parţiale din colegiul 19 din Bucureşti nu au dat nici un câştigător. Scrutinul din 25 aprilie a dat în schimb doi perdanţi: Teo Trandafir şi politica.

Alegerile parţiale din colegiul 19 din Bucureşti nu au dat nici un câştigător. Scrutinul din 25 aprilie a dat în schimb doi perdanţi: Teo Trandafir şi politica.

Teo Trandafir a câştigat un mandat de deputat. Este o victorie de care, pe termen scurt, va profita PD-L. Paradoxal însă, despre Teo se poate spune că a pierdut. Teo nu este o vedetă de carton de genul celor care trebuie să-şi arate nurii în direct pe la diferite emisiuni TV care nu au cu ce să atragă telespectatorii. Teo nu este o vedetă prin asocierea cu un alt nume – de exemplu Bianca Drăguşanu, pe lângă care, dacă nu se spune „Bianca lui Bote”, nu există. Teo nu face parte dintre vedetele create de alţii peste noapte. Este o vedetă care şi-a construit o carieră în televiziune pe munca ei de ani buni, realizând emisiuni care i-au adus meritat o mare notorietate. (Nu comentez faptul că a promovat şi manelişti, este o altă poveste şi ţine de gustul fiecăruia).

Rezultatul alegerilor de duminică o dezavantajează însă pe Teo. Dintr-un colegiu cu peste 100.000 de cetăţeni cu drept la vot, realizatoarea TV a reuşit să obţină doar 8.154 de voturi. Și aceasta în condiţiile în care a beneficiat de un singur concurent, şi acela şters, pentru că, orice s-ar spune, doamna Mincă este o anonimă pe scena politică. Teo a obţinut chiar mai puţine voturi decât un alt anonim, mai nou şeful ei ierarhic pe linie politică, în sectorul 4, Cristian Raicu, el candidând din partea PD-L în acest colegiu în 2008, obţinând atunci 9.774 voturi.

Ţinând cont de notorietatea sa şi de adversarul anonim, toată lumea se aştepta ca Teo să câştige. Dar se aştepta să scoată din case mult mai multă lume. Se aştepta la o victorie “en fanfare”. Nu s-a întâmplat aşa. Pentru Teo acest lucru trebuie să constituie un prim semnal de alarmă. Mai mult, se vorbeşte că de victoria lui Teo nu ar fi deloc străin „tătucul” sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone. Care, spun gurile rele, nu s-a remarcat doar printr-un noncombat vizibil şi de pe lună în ceea ce priveşte candidatul trimis de propriul partid.

Şi aceleaşi guri rele mai spun că echipa lui Teo a depăşit-o pe cea a contracandidatei la capitolul „atenţilor” oferite electoratului. Or dacă aşa stau lucrurile, victoria lui Teo reprezintă un eşec personal. Teo riscă, în 2012, când îi expiră mandatul de deputat să nu mai fie considerată ca fiind o vedetă. Pentru că lumea o va percepe ca fiind “acolo”, unul dintre cei mulţi care au intrat în politică pentru a deveni cineva. Și până duminică 25 aprilie, Teo era “cineva”.

Celălalt perdant al parţialelor este un personaj “colectiv”: politicul. La alegerile din 2008 – nici atunci oferta umană nu a fost una care să rupă gura târgului (despre câştigătoarea colegiului, dna Daniela Popa, se poate spune că a fost un politician onest, dar atât, niciodată, nici când a fost în PDSR, ApR sau PC, nu se poate spune că a avut realizări deosebite) –, participarea electoratului la urne a fost una foarte redusă: 27.215 cetăţeni. Acum, numărul celor care au votat a fost şi mai mic: 15.319 cetăţeni.

Aceste scăderi dramatice ale interesului cetăţenilor faţă de „deputatul lor” trebuie să constituie de asemenea un serios semnal de alarmă pentru toate partidele. Prezenţa redusă la vot a bucureştenilor din colegiul 19 (şi la parţialele pentru primăria Vâlcea situaţia a fost identică) reprezintă un semn al saturaţiei faţă de ce se întâmplă acum pe scena politică. Guvernanţii sunt catastrofali şi acest lucru se reflectă în nivelul de trai, s-a avut grijă ca Parlamentul să fie compromis, iar senatorii şi deputaţi să fie identificaţi cu ce este mai rău în această ţară, preşedintele Băsescu ţine să se apropie cât mai repede de modelul imprimat de Hugo Chavez etc.

Toate acestea nu fac decât să existe o prăpastie între cetăţean şi politică. Iar dacă această prăpastie se va adânci, atunci România nu are decât de pierdut. Pentru că s-ar putea ajunge să devină o ţară neguvernabilă, în care cuvântul de ordine va fi haosul.  

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.