Iar a ieșit la rampă IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. După ce s-a luat de femeile care nu poartă batic și după ce a spus clar cum ar trebui să se desfășoare rugăciunile, de data aceasta au intrat în vizor cununiile.
Astfel, prelatul a susținut că nu ar trebui făcute cununii sâmbăta, iar cei care le fac rămân mereu sub un blestem.
„Am un ghimpe mare că sâmbăta nu ar trebui să mai facem cununii. E mare greşeală!
Cununiile se fac marţea, joia şi duminica. Cei care fac sâmbăta rămân mereu sub un blestem, dar încă nu avem o hotărâre a Sfântului Sinod şi eu nu pot să mă opun. Eu le dau canon la toţi să îşi facă canon de pocainţă”, a spus IPS Teodosie, în emisiunea sa de la Radio Dobrogea.
Acesta a mai afirmat că e rânduială ca pomenirea morților să nu se facă duminica deoarece această zi e „ziua Domnului de bucurie şi nu putem să amestecăm plânsul cu bucuria”.
Acesta nu poate fi „lăsat la vatră” ? L-au părăsit toți neuronii și TATA DANIEL nu-i poate închide râtul? Religia e religie plina de popi duși cu capul, iar credința este cu totul altceva și nu ai nevoie de baragladine care să-ți spună ce sa faci. Daca simți nevoia să te rogi fa-o sincer in casa ta că e mai bine pt tine.