„Teroriștii eco”, cercetaţi de DIICOT şi în Hunedoara

Este una dintre ţintele predilecte pentru raidurile agitatorilor de Mediu care (…)

„Teroriștii eco”, cercetaţi de DIICOT şi în Hunedoara

Este una dintre ţintele predilecte pentru raidurile agitatorilor de Mediu care (…)

Dosarul penal deschis la DIICOT ca urmare a plângerii formulate de ministrul Energiei împotriva unor activişti de mediu nu este singurul de acest fel. Puţină lume ştie că DIICOT-ul mai are în lucru, de anul trecut, un dosar penal legat de gruparea înfracţională care a acţionat
în Atentatul de pe Râul Alb.

Ministrul Sebastian Burduja a declarat recent că „două-trei” organizaţii de mediu fac un „sabotaj sistematic” al hidrocentralelor, deşi s-au cheltuit miliarde de euro în aceste proiecte.
„În România am investit miliarde de euro în proiecte hidroenergetice, deci în hidrocentrale, care sunt finalizate între 70 şi 98% şi pe care nu putem să le terminăm. De ce? Păi lipsă de voinţă şi mai e un aspect important, sabotajul sistematic, instrumentat de două-trei organizaţii
neguvernamentale, finanţate nu ştiu de unde, dar cu avocaţi foarte buni”, a declarat, vineri seară, la Antena 3, ministrul Energiei.

Cu privire la dosarul penal deschis la DIICOT, Ministerul Energiei a precizat miercuri, 9 octombrie, că „nu poate să confirme sau să infirme existența unui dosar de urmărire penală privind faptele menționate”, dar, „în cazul existenței unui dosar penal având ca obiect faptele
sesizate, va oferi tot concursul organelor de urmărire penală în scopul aflării adevărului și a tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Energiei.

Atentatul de pe Râul Alb revine în actualitate

Hunedoara este una dintre ţintele predilecte pentru raidurile agitatorilor de Mediu care vânează proiecte hidroenergetice. Cotidianul a relatat cu lux de amănunte atentatul de pe Râul Alb, un caz şocant în care câţiva aşa-zişi activişti de mediu au comis o tentativă de omor
asupra investitorului care voia să producă hidroenergie pe Râul Alb. Asta în condiţiile în care, în imediata vecinătate, un afacerist străin, cu domiciliul la Londra, construia un MHC aproape identic, dar nederanjat de „talibanii” Mediului.

Atentatul de pe Râul Alb a fost invocat, miercuri seara, şi de generalul Eugen Bădălan la România TV. Fostul şef al Statului Major este revoltat de acţiunea criminală de pe Râul Alb în opoziţie cu lipsa de reacţie a statului de drept. Plecând de aici, Generalul Bădălan a mărturisit că nu are mari aşteptări de la sesizarea penală făcută de ministrul Energiei. Mai mult chiar, Victor Ciutacu a reamintit telespectatorilor că un „activist” din gaşca de pe Râul Alb a fost promovat consilier onorific „pe la trei prim-miniştri”, după atentat.

Talibanii Mediului, cercetaţi în Hunedoara

Atentatul de pe Râul Alb e departe de a se fi încheiat odată cu condamnarea infractorului de mediu care a lovit intenţionat cu maşina un om, lăsându-l într-un scaun cu rotile pe viaţă.
Anul trecut, DIICOT a deschis un dosar penal privind gruparea teroristă care a acţionat în Coroieşti, judeţul Hunedoara.
Victima atentatului, Mihai Bocea, explică felul în care au acţionat „agenţii eco” în cazul său.
„Linşajul a fost organizat sub paravanul unor ONG-uri de Mediu pentru a crea falsa impresie că ar apăra interesul societăţii civile. Cu timpul s-a dovedit că membrii ONG-urilor din spatele linşajului sunt doar niște agenți de influență, miza fiind de a-mi bloca toate proiectele
(două microhidrocentrale, o păstrăvărie și o locuință de serviciu) pentru a prelua potenţialul energetic şi economic al Râului Alb. Ca dovadă, ”teroriștii eco” continuă să se opună și în prezent prin toate mijloacele doar lucrărilor noastre, în timp ce construcții similare
pot fi făcute de oricine altcineva în zonă. Vorbim de cele două tronsoane câştigate la licitaţia publică organizată de Apele Române în anul 2012. De fapt, atentatul de la Râul Alb s-a dovedit că este un caz tipic folosit în ultimii ani de grupurile de interese pentru înlăturarea
adversarilor politici şi economici.

Pentru a-şi atinge scopurile şi pentru a-şi acoperi faptele care au condus la săvârşirea tentativei de omor, membri acestei grupări teroriste au
acţionat ca la carte: Au torpilat cu sesizări mincinoase instituţiile statului pentru a ne opri investiţiile; Ne-au supus unui asalt mediatic de denigrare și instigare la ură în publicaţiile controlate de ei şi pe reţelele de socializare; Au venit în repetate rânduri în şantier şi pe traseul
investiţiilor, unde ne-au provocat la violenţe şi ne-au filmat de fiecare dată, cu scopul de a ne compromite public, pentru a ne determina să renunţăm la proiecte; Apoi, prin acțiunile lor au influențat funcţionari ai statului, care au refuzat în mod nejustificat şi abuziv să ne elibereze
documentele necesare pentru re-autorizarea proiectelor”, explică Mihai Bocea.
Cazul de la Hunedoara e o dovadă în plus că fenomenul sesizat de Sebastian Burduja este cât se poate de real, iar statul prin instituţiile abilitate e dator să pună capăt abuzurilor.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. Pe vremea lui Ceașcă asemenea indivizi erau băgați urgent, în 24 de ore, la beciul cu apă, nu domnesc, pentru sabotarea economiei naționale. Și pe bună dreptate. Ce energie mai verde poate exista în afara energiei hidraulice ?. Dacă este să fim corecți, același tip de efecte asupra mediului are și utilizarea generatoarelor eoliene, afectează mediul, ocupă spații verzi, afectează mai ales păsăretul. La fel și cea fotovoltaică, ocupă mari suprafețe de teren, împiedicând fotosinteza plantelor aflate sub aceste panouri, fotosinteză care absoarbe CO2. Într-adevăr, barajele afectează, într-o măsură negativă, fauna acvatică dar și o favorizează, pe de altă parte, râurile având un debit mai constant, reglează viiturile care numai efect benefic nu au asupra acesteia, și multe alte beneficii. Și mai este ceva. Lumea modernă are la bază energia, mai ales cea electrică. Dacă negăm toate modalitățile de a o produce, în masă, termocentrale pe bază de combustibili, hidrocentrale, atomocentrale, mizând pe surse aleatorii, eoliene și fotovoltaice, care și ele nu sunt tocmai prietene cu mediul, atunci ce punem în loc ?. Să dea ei soluția, altfel ne întoarcem în sălbăticie, la zorii apariției omului, înainte de folosirea focului, deoarece acum nici focul cu lemne, care a propulsat omul spre civilizaţie, nu mai avem voie să-l folosim. Lumea a luat-o razna de tot. Nu mai avem acces la energie deloc, dar și perpetuarea speciei umane este în pericol, dacă bărbații trebuie să nască, că așa vor unii mahări dezaxați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.