TikTok, interzisă începând de duminică

Este vorba despre o campanie motivată de mize legate de securitatea naţională.

De (V.N.)
TikTok, interzisă începând de duminică

Este vorba despre o campanie motivată de mize legate de securitatea naţională.

Începând de duminică, 19 ianuarie, TikTok va fi interzisă în SUA, unde are 170 de milioane de utilizatori. Dar povestea americană a TikTok nu s-a terminat. 

UPDATE Președintele ales al SUA, Donald Trump, a transmis vineri că va lua o decizie cu privire la TikTok, dar are nevoie de ceva timp pentru a analiza situația, după ce Curtea Supremă a aprobat intrarea în vigoare a unei legi ce amenință cu interzicerea iminentă pe teritoriul american a rețelei de socializare dacă societatea chineză care o deține nu vinde aplicația pentru SUA până pe 19 ianuarie, relatează agențiile Reuters și AFP.

‘Verdictul Curții Supreme era așteptat și toată lumea trebuie să îl respecte. Decizia mea cu privire la TikTok va fi luată într-un viitor nu prea îndepărtat, dar am nevoie de timp pentru a examina situația’, a scris viitorul președinte al SUA pe rețeaua sa de socializare Truth Social. 

Curtea Supremă a SUA a aprobat vineri intrarea în vigoare a unei legi care amenință cu interzicerea iminentă pe teritoriul american a popularei rețele de socializare TikTok, dacă societatea chineză care o deține nu vinde aplicația pentru SUA până pe 19 ianuarie, relatează agențiile AFP și EFE.

‘Nu există nicio îndoială că, pentru peste 170 de milioane de americani, TikTok oferă un important mod de exprimare, de interacțiune și de apartenență la o comunitate. Dar Congresul a stabilit că cesiunea sa este necesară pentru a răspunde preocupărilor bine fundamentate în materie de securitate națională’, au motivat cei nouă judecători ai Curții Supreme, care au apreciat că legea contestată de TikTok nu încalcă Primul Amendament al Constituției SUA, ce garantează libertatea de exprimare.

Președintele democrat în exercițiu Joe Biden a promulgat în aprilie o lege care obligă această platformă să taie toate legăturile cu compania-mamă chineză ByteDance. În caz contrar, rețeaua de socializare TikTok va fi eliminată pe teritoriul american din magazinele de aplicații pentru smartphone-uri, precum Apple și Google, iar compania Oracle, care este furnizorul de servicii cloud al TikTok, nu va mai putea găzdui datele utilizatorilor în SUA.

Termenul maxim dat în lege realizării unei asemenea tranzacții este 19 ianuarie 2025, cu numai o zi înaintea învestirii președintelui republican Donald Trump. Acesta din urmă, care a avut și el o tentativă de a interzice TikTok în primul său mandat, invocând atunci rațiuni de securitate națională, are acum o cu totul altă opinie despre populara rețea socială cu filmulețe scurte și distractive, care numără circa 170 de milioane de utilizatori în SUA.

‘Am un loc cald în inima mea pentru TikTok’, declara Trump luna trecută la o conferință de presă, răspunzând unei întrebări referitoare la o posibilă interzicere a TikTok în SUA și sugerând astfel că, odată ajuns la Casa Albă, ar putea căuta o soluție pentru rețeaua de socializare.

În verdictul comunicat vineri, Curtea Supremă nu definește clar viitorul TikTok în SUA, prin urmare acest lucru depinde în mare măsură de ce va decide Trump. Și Casa Albă a anunțat săptămâna aceasta că administrația Biden va lăsa administrația Trump să decidă asupra legii promulgate în aprilie.

Totuși, mai multe surse mass-media afirmă că societatea ByteDance ar fi ales ca, în lipsa unui verdict favorabil la Curtea Supremă, ceea ce s-a întâmplat acum, să închidă abrupt aplicația TikTok în SUA începând de duminică.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. „Daca societatea chineza nu vinde aplicatia SUA” = decizie-shantaj, concurenta neloiala (tehnologie de vârf, confiscata de SUA, aceleasi pacate dintotdeauna).Daca, însa, Trump se implica, Tik-Tok nu va fi interzis: schimburi reciproc avantajoase. Mai ales ca, la dezbaterea din 2016, Hitlery-l acuza ca Trump Tower e din beton chinezesc. Si Xi vine pe 20 ianuarie, la inaugurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate