Tinere racolate pe rețelele sociale și obligate să se prostitueze

Patru membri ai unei familii din Capitală (3 bărbați și o femeie), cu vârste între 18 și 54 de ani, au fost reținuți de procurorii DIICOT că au recrutat, prin intermediul rețelelor de socializare, mai multe tinere aflate într-o stare de vulnerabilitate, pe care le-au obligat apoi să se prostitueze pe teritoriul Austriei (în regiunile Austria Superioară, Stiria, Viena), dar și în Germania și Elveția.
Conform unui comunicat al DIICOT, această grupare a fost constituită în anul 2016 și era specializată în exploatarea sexuală a unor tinere, prin obligarea sau înlesnirea practicării prostituției în vestul Europei (Austria, Germania și Elveția).

Astfel, în perioada 2016 – 2025, prin intermediul rețelelor de socializare, membrii acestei grupări au recrutat mai multe victime (prin metoda loverboy) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora (situația materială precară, familii monoparentale, nivel de educație redus), le-au transportat și adăpostit în locații din vestul Europei, unde, prin constrângere fizică și psihică, le-au determinat să practice prostituția.

‘Prin supunerea victimelor la tratamente inumane și degradante, membrii grupului de criminalitate organizată le-au inoculat acestora convingerea că ar aparține grupării, creându-le astfel o stare de subordonare psihologică. În acest mod, au reușit să obțină foloase materiale substanțiale, determinând victimele să le remită, în mod direct sau prin intermediul unor persoane interpuse, sumele de bani obținute. În anumite cazuri, membrii grupului au colectat personal câștigurile realizate de către persoanele vătămate, pe care ulterior le-au transferat în România. Probele administrate au mai relevat că persoanele vătămate care au încercat să renunțe să practice prostituția au fost agresate fizic și amenințate, pentru a-și continua activitatea’, spune DIICOT.

În acest caz, au fost efectuate joi Tribunalului București în Ilfov și Dâmbovița, fiind ridicate trei autoturisme, asupra cărora s-a instituit sechestru asigurător, sume de bani în lei și euro, înscrisuri.

Vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Recomanda [votes_up id=864269]

12 Comentarii

  1. Tutele stiu de la bun inceput cu ce se vor ocupa. Li se promit castiguri fabuloase. Dupa ce-si intra in paine, constata ca pestele ia cea mai mare parte, iar ele se alegi cu putzin. Ba mai mult si primesc portii serioase de batai ptr ca fac nazuri si cer mai mult din ce castiga.
    Aici apare ruptura intre ele si loverbou si acuzatiile ca au fost duse in eroare de acesta……[Rumburak]

  2. Toate tinerele care se vaita ca au fost racolate si obligate sa se prostituieze mint cu nerusinare .Toate stiu foarte bine inca de la inceput ce trebue sa faca ,dar pe parcurs, nu le mai convin regulile acestui joc de a cistiga bani destul de multi fara sa munceasca .

  3. Si tinerele acelea erau atat de ingenuie incat habar n-aveau ce se intampla cu recrutarile astea de pe retelele sociale?
    Iar daca s-au vazut puse la ,,munca” trotuarului, era asa mare problema sa opreasca primul politzai si sa-i spuna ce le face loverboul?
    Adevarul este ca nu le convenea sa imparta castigul cu pestele, iar ala sa ia cea mai mare parte……[Rumburak]

  4. Punem pariu ca 99% din „tinere” stiau pentru ce se duc? Nu apar proxenetii, dar lipsa de educatie si de cultura, plus hormonii, indeamna fetele sa-si inceapa viata sexuala foarte devreme (in special in medii „defavorizate”).

    • pariu ca ai fi in stare sa-ti trimiti fetele? Ma unde naiba ati crescut, in grota?

  5. De aceasta e nevoie urgent de schimbare pedepselor iar in cazuri ca acestea executia fie cu plutonul de executie fie prin spanzurare in piata publica sau pe stadion. Pedeapsa cu moartea pentru aceste gunoaie.

  6. Mda.. După zeci de ani, unii s-au mai spălat și incep să vadă, ca pisoii de o săptămînă..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.