Tinerii, Occidentul și „partidul TikTok” – Op-ed

Studiile sociologice recente care arată polarizarea preferințelor electorale ale tinerilor către extreme încă suscită atenție în spațiul public. În acest context, interviul recent în care spuneam că tânăra generație este, pentru prima dată în 35 de ani, sincronizată cu Occidentul a atras și el reacții diferite din partea formatorilor de opinie. Editorialul lui Dan Tăpălagă despre „analfabeții funcționali” și „partidul TikTok” se remarcă printre acestea. Merită să clarific ce am vrut să spun, ce nu am spus și unde cred că riscăm să ne păcălim singuri dacă reducem totul la noțiuni ca prostie, lene și provincialism.

Când spun că tinerii sunt „sincronizați cu Occidentul”, nu spun că România a devenit brusc o țară de absolvenți de Ivy League. Mă refer la structura faliilor politice care organizează politica, nu la nivelul mediu de educație sau la moralitatea publică. În anii 90 și 2000, politica românească a stat sub semnul faliilor comunism versus anticomunism, FSN versus „dreapta”, corupți versus „societatea civilă”. Tinerii de azi se raportează mult mai degrabă la o falie care arată ca în restul Europei: progresist versus suveranist, cosmopolit versus naționalist, deschis versus închis. Dar asta nu înseamnă că vechea falie, centrată pe valori materiale, nu mai contează. Cele două falii se întrepătrund.

Faptul că în acest nou clivaj polul suveranist este puternic nu ne scoate din „Occident”, ci ne introduce fix în logica lui. Este greșit să tratăm AUR drept o anomalie balcanică, pentru că nu este decât vărul din sud-estul Europei al unor fenomene pe care le vedem în Franța, Germania, Italia sau Statele Unite. Tinerii români care se uită la TikTok și împărtășesc meme conspiraționiste sunt, din acest punct de vedere, perfect „sincronizați” cu tineri din Leipzig, Napoli sau Ohio. Este o veste proastă pentru democrație, dar și o dovadă că România este sincronizată cu Occidentul. Contrar a ceea ce poate crede domnul Tăpălagă, societatea românească intră în același tip de conflict, cu aceleași arme și aceleași vulnerabilități.

Aici ajungem la a doua temă: „partidul TikTok” și propaganda rusă. Dan Tăpălagă are dreptate când spune că România are un nivel ridicat de analfabetism funcțional, scoruri PISA slabe sau competențe digitale reduse. Un număr semnificativ dintre tineri își iau informația aproape exclusiv din rețele sociale. Asta creează un teren fertil pentru manipulare, inclusiv de sorginte rusă. Iar asta reprezintă, într-adevăr, o problemă de stabilitate a democrației, nu doar una culturală.

Dar nu ajută pe nimeni să transformăm acest diagnostic într-un rechizitoriu moral împotriva unei întregi generații. Atunci când îi numim pe tineri „leneși intelectual” și „analfabeți funcțional” și concluzionăm că „din prostie nu se trezesc niciodată”, ne facem nouă viața mai ușoară, nu lor. În loc să ne întrebăm de ce școala nu formează competențe de bază, de ce presa tradițională pare că i-a pierdut, de ce partidele tradiționale nu le vorbesc, aruncăm vina integral pe cei mai vulnerabili din societate. Și facem asta în loc să ne uităm la vinovații pentru calitatea educației, tocmai partidele tradiționale, deseori cele liberale și de centru-dreapta, care continuă să refuze, sistematic, să aloce resursele necesare unui sistem de educație constant aflat pe marginea prăpastiei.

Da, există un segment important de tineri vulnerabili la propagandă și discursuri extremiste, așa cum există și în Italia sau Germania. Da, TikTok și alte platforme sunt canale prin care Rusia, dar și alte puteri, urmăresc să slăbească democrațiile occidentale, atât cea românească cât și cele europene. Dar fix asta este ce înseamnă „Occident” astăzi. Occidentul a devenit un spațiu de competiție intensă pentru mințile noastre. Un spațiu în care algoritmii, influencerii și serviciile secrete se întâlnesc în același feed. Din acest punct de vedere, România nu este o excepție, este parte din același joc. Suntem sincronizați cu fenomene echivalente din Marea Britanie sau Belgia.

O altă neînțelegere privește anticorupția. Am spus că discursul anticorupție nu mai structurează politica tinerei generații la fel ca în perioada Colectiv. Nu am spus însă că „corupția nu mai contează”. Corupția rămâne o problemă, iar memoria colectivă a Colectivului nu a dispărut. Doar că, pentru tinerii de 18-25 de ani, intrarea în viața adultă înseamnă altceva decât a însemnat pentru cei de 18-25 de ani în 2015.

Pentru ei, costul chiriei, accesul la locuire, calitatea serviciilor publice, precaritatea profesională, schimbările climatice și libertățile individuale sunt poate mai importante decât este lupta anticorupție. Corupția poate fi firul roșu care leagă multe dintre aceste probleme, dar nu mai este povestea unică în jurul căreia acești oameni își construiesc identitatea civică. Corupția nu dispare ca problemă, dar nu mai este singura lentilă prin care această generație privește lumea. Asta nu înseamnă că sunt „mai puțin morali” decât generația „Colectiv”, ci doar că ajung să aibă drept de vot și să-l și exercite într-un alt context și cu altă experiență de viață.

În privința partidelor, nu am spus că PSD și PNL vor dispărea de pe fața pământului. Am spus că, dacă actualele tendințe continuă, partidele tradiționale de guvernare vor avea din ce în ce mai mari dificultăți să treacă pragul sau să rămână dominante. Dan Tăpălagă remarcă faptul că, în locul lor, ar putea apărea alte „partide de sistem”, poate chiar actualele formațiuni extremiste. Aici, observația este cât se poate de justă și realistă. Sistemul se poate reface, reșapându-și fețele, dar păstrându-și reflexele. Asta și pentru că obiceiurile noastre țin și de cultura română, a obiceiurilor împământenite de sute de ani, care favorizează clientelismul și, ca să folosesc un termen introdus acum aproape două-trei decenii de Alina Mungiu-Pippidi în vocabularul românesc, „particularismul”.

Tocmai de aceea discuția despre aceste falii politice este importantă. Dacă în centrul sistemului politic ajung formațiuni care se hrănesc dintr-un suveranism agresiv, cinism față de statul de drept și ostilitate față de aliații occidentali, nu doar „eticheta” partidelor se schimbă. Se schimbă și felul în care România arată, în interior dar și cum se vede din afară. A spune că asta este o „sincronizare cu Occidentul” pe linia suveranismului nu înseamnă că o aplaudăm, ci să recunoaștem că nu mai trăim într-o excepție fericită, protejată de geografie și NATO, ci într-o piață comună a populismului.

În final, poate că miza reală a discuției nu este cine are dreptate într-un interviu sau într-un editorial, ci dacă reușim să schimbăm un reflex vechi al elitelor românești: acela de a privi generațiile tinere fie ca salvatori providențiali, fie ca „analfabeți funcționali” pierduți definitiv. Nici una, nici alta nu ajută. Avem o generație fracturată, expusă unor riscuri reale, dar și cu resurse de creativitate și energie pe care le vedem în universități, în ONG-uri, în firme de tehnologie, în diaspora.

Dacă vrem mai puțin „partid TikTok” și mai multă democrație liberală, nu ajunge să stigmatizăm și nici să moralizăm. Avem nevoie de școală care învață să gândești, nu doar să memorezi, de media care își ia în serios rolul de a informa, nu doar de a scandaliza, de partide care să vorbească onest despre costuri și beneficii, nu doar despre „patrie” și „trădători”. Faliile politice occidentale sunt aici. Întrebarea este de partea cui și cum vom juca în ele.

Astăzi scriu din Viena, nu din Elveția. Dar faliile politice se văd la fel, fie că ești în Gara de Nord, fie că ești în Westbahnhof sau în Zurich HB, mai ales când din centrul Europei și până la București faci mai puțin decât de la București la Brașov.