Românii continuă să se interneze în număr mare, deşi s-a putea trata cu pastile acasă sau prin vizite la psihoterapeut.Peste două milioane de români sunt înregistraţi ca depresivi în acest moment, această boală ocupând locul doi pe lista celor mai întâlnite afecţiuni după hipertensiune arterială. „Circa 40 la sută din totalul internărilor de la Spitalul […]

Guvernul lucrează la o nouă ordonanţă care să dea deconcentratele pe mâna clientelei politice, deşi Curtea Constituţională a respins de două ori până acum această practică, notează EVZ.Guvernul Boc nu renunţă la numirea clientelei pe linie de partid în deconcentrate, deşi ambele ordonanţe prin care a oficializat anul trecut politizarea administraţiei au fost declarate neconstituţionale. […]

Nu luaţi nicio decizie de eficientizare a activităţii până nu citiţi Codul Fiscal sau până când nu consultaţi un specialist: puteţi să pierdeţi bani sau chiar să fiţi acuzat de evaziune fiscală.Pus în situaţia să plătească anul acesta un impozit de 16% pe profit, după ce a achitat, până anul trecut, taxa de 3% pe […]

Şapte companii de asigurări cer Aeroportului Băneasa daune imense pentru că un avion austriac a fost avariat după ce a lovit un morman de ciment şi a intrat într-un copac. Trei milioane de dolari este suma pe care o companie de stat este pasibilă să o plătească unor giganţi mondiali din domeniul asigurărilor. Societatea este […]

Suspendat de Comitetul Olimpic Italian (CONI) după ce a fost prins dopat în două rânduri cu sibutramină, fotbalistul român Adrian Mutu s-a întors aseară la antrenamentele echipei Fiorentina, deşi conducerea clubului toscan şi antrenorul Cesare Prandelli i-au transmis să-şi ia o pauză, pentru a se linişti.Cei de la Fiorentina au dorit astfel să-l protejeze pe […]

Compania care vrea să extragă aurul din Apuseni a dat contracte unor firme de care nu sunt străini nici primarul, nici unii consilieri locali sau judeţeni, fie direct, fie prin rudele apropiate.Proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană a devenit profitabil pentru unii înainte ca producţia propriu-zisă să înceapă. Compania care deţine licenţa, […]

Drepturile asupra operei lui Mihail Sebastian sunt disputate într-un proces aflat pe rol la Tribunalul Bucureşti, unde ieri ar fi trebuit să aibă loc o nouă înfăţişare, între Copyro, societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor, şi nepoatele scriitorului, Micky Sebastian şi Michèle Hechter, stabilite în Franţa. Şedinţa s-a amânat din cauza neprezentării uneia dintre […]

Preşedintele american, Barack Obama, se va întâlni cu Dalai Lama, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, în condiţiile în care relaţiile dintre Beijing şi Washington traversează un moment tensionat. "Preşedintele le-a spus demnitarilor chinezi în timpul călătoriei sale (la Beijing) de anul trecut că se va întâlni cu Dalai Lama şi asta […]

Premierul spune că este gata să-şi piardă funcţia din nou dacă rezultatele referendumului nu vor fi aplicate şi dacă pensiile speciale nu vor fi suprimate."Orice funcţie de prim-ministru este trecătoare. Nu voi accepta să fac un rabat de la ceea ce au votat românii la referendum, reducerea numărului de parlamentari, parlament unicameral şi eliminarea pensiilor […]

Scriitoarea Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, susține printr-o scrisoare publică numirea istoricului Marius Oprea ca președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)."Înlăturarea sa de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc nu o pot considera decât înca o bătălie câștigată de […]

Valentin Ceaușescu va cere în instanță interzicerea spectacolului de teatru „Ultimele ore ale lui Ceaușescu”. Spectacolul, o coproducție germano-elvețiană, cu actori români, își propune o reconstituire a evenimentelor care au precedat procesul cuplului dictatorial și execuția celor doi și a fost deja jucat cu succes și peste hotare. Presa de azi dezbate legitimitatea gestului fiului […]

Adept declarat al folosirii noilor tehnologii – inclusiv tablet-ul digital iPad – în „munca de ziar”, Mario Garcia, renumit specialist american în concept de presă, care a regândit design-ul a peste 450 de publicații din întreaga lume și care, în prezent, lucrează la „redesenarea” cotidianului România liberă, a susținut, marți, o prezentare pe tema viitorului […]

Despe Eliade și Cioran scria așa: „Nici nu vă închipuiţi ce priză are Eliade în rândul ‘adolescenţilor miopi’ de astăzi! Aici se află, de altfel, şi viitorul cărţilor sale. Nu mai vorbesc de septuagenari, sau de cei de vârsta mea, pentru care multe dintre marile taine eliadeşti abia de acum se pot desfolia fără grijă, […]

În urmă cu 20 de ani, primul lot CPEx alcătuit din Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Emil Bobu şi Ion Dincă a fost condamnat la detenţie pe viaţă şi confiscarea averii. Toţi din „banda celor patru” au fost găsiţi vinovaţi de infracţiunea de „genocid”, scrie Jurnalul național. La începutul anului 1990, cetăţenii României abia de mai apucau […]

Surse judiciare au declarat că vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PD-L Hunedoara, Marian Mihalache, care este şi director coordonator adjunct al APIA Hunedoara, este principalul suspect în acest caz.MAE a transmis, marţi, la solicitarea MEDIAFAX că cetăţeanul român acuzat în cazul uciderii unei conaţionale din Dublin a fost reţinut de autorităţile locale iar misiunea diplomatică a […]

Politicienii români care au fost adversari ai președintelui Traian Băsescu, reales anul trecut la mustață, la alegerile prezidențiale, trec acum prin zile grele, confruntându-se pe rând cu măsurile întreprinse de diferitele autorități care se ocupa cu investigarea actelor de corupție, scrie ziarul ungar Nepszabadsag, citat de Agerpres. Seria a fost deschisa de primarul Sibiului, Klaus Werner […]

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor, Preda Nedelcu, a declarat marţi, după întâlnirea cu premierul Emil Boc, că pensionarii au cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în cazul OUG 114/2009 privind valoarea punctului de pensie. "Am depus la Avocatul Poporului o solicitare prin care am cerut să fie sesizată Curtea Constituţională în privinţa OUG114/2009, prin […]

Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor, în şedinţa comitetului pentru gestionarea fondurilor comunitare, să găsească soluţii pentru rezolvarea deficitului de personal din instituţiile implicate în derularea acestor finanţări, informează Executivul.Primul-ministru a mai dispus organizarea, în perioada imediat următoare, a unei întâlniri cu reprezentanţii firmelor care oferă consultanţă pentru atragerea de fonduri europene, pentru a putea […]

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a promis că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale de duminică, va obţine revizuirea deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie privind împărţirea zonelor economice în Marea Neagră între Ucraina şi România, relatează marţi agenţia UNIAN, citată de RIA Novosti. "Platoul continental din Marea Neagră înseamnă independenţa noastră economică şi politică, este puterea şi competitivitatea […]

Limbaj universal, dansul sparge graniţele care despart ţările lumii şi uneşte popoarele, indiferent de obiceiuri şi mentalităţi. Pe această idee mizează coregrafa Amalia Strinopoulos, care, în această perioadă, lucrează la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti la un spectacol despre valoarea libertăţii.Spectacolul este realizat cu dansatori români. Împreună pregătesc o reprezentaţie dedicată Zilei naţionale a […]

Foarte puţini români au boli profesionale. Asta, dacă ar fi să credem statisticile, care arată doar 1.200 de bolnavi pe an. Numărul nu reflectă situaţia reală, avertizează specialiştii. Clinica de Medicina Muncii din Cluj, spre exemplu, se plânge că nu poate realiza o situaţie reală, deoarece salariaţii nu-şi declară afecţiunile, de teamă că vor fi daţi […]

Redactorul-şef de la Gazeta Sporturilor a declanşat ancheta parlamentară în care a fost implicat ministrul Turismului de atunci, el acuzând-o pe Elena Udrea că l-a ameninţat cu „prelucrarea infromativă”. "Sunt de acord cu iniţiativa. Şi de acest lucru să se ocupe Elena Udrea, care are pasiunea declarată deja în privinţa scotocirii în viaţa jurnaliştilior", a declarat, […]

Dosarul preşedintelui Senatului Mircea Geoană a fost repartizat unui procuror care urmează să facă în această săptămână primele investigaţii. Dosarul a fost înregistrat vineri la Parchetul General. "Dacă vă interesează sesizările privind pe Mircea Geoană şi celelalte persoane pot să vă spun că acestea sunt înregistrate la ministerul Public. Ieri au fost repartizate Secţiei de Urmărire […]

Europarlamentara PNL critică propunerea lansată de un senator PD-L ca jurnaliştii să depună declaraţii de integritate la ANI. "Înţeleg disperarea partidului de guvernământ şi a preşedintelui Băsescu faţă de imposibilitatea de a pune botniţă presei prin folosirea instrumentelor de forţă şi puternic politizate a ceea ce a fost cândva statul de drept din România – DNA, […]