Tone de carne retrase de la comercializare. Firme olandeze implicate

Circa 2,8 tone de carne au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman, în urma controlului desfăşurat de comisarii pentru Protecţia Consumatorilor la furnizorii restaurantelor din Piaţa Alba Iulia, din sectorul 3 al Capitalei, produsele urmând să fie predate către o firmă de neutralizare, a anunţat, sâmbătă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În urma acţiunilor de verificare desfăşurate de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov la unităţile de alimentaţie publică din zona comercială Piaţa Alba Iulia din sectorul 3 al Capitalei (Bd. Decebal şi Bd Basarabia) a fost extins controlul la furnizori ai acestora. Acestea au pornit de la verificările efectuate la SC Arogant SRL (Restaurantul „Arogant”), unde au fost constatate deficiente la produsele din carne ambalată cu care era aprovizionată unitatea, precizează ANPC într-un comunicat.

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu a subliniat că, probabil, mii de produse provenite din America de Sud sunt achiziţionate de firme olandeze, în varianta proaspătă şi congelate în Olanda, fiind vândute ulterior pe piaţa din România, lucru interzis de normativele europene.

” (…) Nu ştiu dacă ceea ce fac anumiţi operatori economici olandezi este un mod de lucru acceptat şi pentru piaţa din ţara lor. Activitatea lor este strict reglementată de Regulamentul 853/2004 cu privire la comercializarea produselor din carne sau peşte.(…) Probabil, mii de tone de produse provenite din America de Sud sunt achiziţionate de aceste firme, în variantă proaspătă, în sensul refrigerat, nu congelat, sunt transportate în Olanda şi congelate acolo, la câteva luni de la punerea lor pe piaţă, în ţara de origine – congelate lent, având în vedere acumulările de sânge, lichid şi gheaţă din interiorul ambalajelor, precum şi arsurile de congelare evidente – şi vândute, apoi, pe piaţa din România, cu toate că acest lucru, repet, este strict interzis de actele normative europene. Mai mult decât atât, aceştia emit documente şi prelungesc termenul durabilităţii minimale sau de expirare, cum se spune în mod popular, cu încă un an, cel puţin. (…) Le-aş trimite şi eu carnea românească, în aceleaşi condiţii, şi aş vrea s-o văd în farfuriile celor care ne ţin lecţii despre comunitatea europeană. Nu s-a vândut, în termen, produsul, îl congelăm noi aici şi îl trimitem lor spre a fi păpat, îşi spun, probabil. În plus, cu ambalajele având un aspect de calitate îndoielnică, aceste produse ne sunt servite ca premium cu toate că, legal, ar trebui aruncate. Trist este că pentru a rula o astfel de afacere este nevoie de complici şi, din păcate, constatăm că şi i-au găsit printre ai noştri. Sper ca, măcar în această luptă, autorităţile române se strângă rândurile să-i notificăm la Comisia Europeană şi să le arătăm că trebuie să fim respectaţi”, a spus Horia Constantinescu.

Furnizorii controlaţi au fost: SC Oceanis Seafood Europa SRL – Depozit Popeşti Leordeni şi SC Rompex Distribution SRL – depozit sat Cosoba, comuna Cosoba, judeţul Giurgiu.

„În urma acţiunii au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman, circa 2,8 tone de carne, urmând ca verificările documentelor celor două companii să continue în zilele următoare. Produsele retrase de la comercializare au fost sigilate, până la finalizarea documentului de control, urmând să fie predate către o firmă de neutralizare”, se menţionează în comunicatul ANPC.

Potrivit sursei citate, una dintre abaterile constatate în urma controlului la depozitul situat în judeţul Giurgiu a vizat faptul că angajaţii operatorului economic prezenţi în unitate au refuzat, la început, accesul în perimetrul de desfăşurare a activităţii a organelor de control.

De asemenea, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au mai constatat deficienţe legate de: o parte din produse aveau eticheta aplicată pe care data durabilităţii minimale era depăşită, produsul fiind refrigerat; la aceleaşi produse, eticheta aplicată pe bax menţiona prelungirea datei limită de consum iniţială şi schimbarea stării termice în produs congelat; uşa depozitului şi perdeaua frigorifică aveau cantităţi considerabile de gheaţă în exces şi urme de şoc mecanic pe exteriorul uşii de depozitare.

Nu în ultimul rând, o altă parte din produse, importate din America de Sud, purta o dublă etichetare similară, cea a producătorului, care menţiona produsul refrigerat, cu o anumită dată a durabilităţii minimale şi cea a distribuitorului, pentru un produs congelat, cu o altă dată de expirare (neconcordanţa se referă la informaţiile legate de producţie, ambalare şi dată limită de consum în sensul în care distribuitorul nu respecta recomandările, condiţiile de păstrare/ depozitare şi de consum atribuite de producător).

Conform unui comunicat de presă al ANPC, transmis vineri AGERPRES, o serie de operatori economici ce activau zona comercială Piaţa Alba Iulia din Capitală au fost amendaţi cu 120.000 de lei, au primit şase avertismente, iar pentru cinci operatori economici s-a decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor.

Inspectorii au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu în cazul a 15 operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în zona comercială Piaţa Alba Iulia (Bulevardul Decebal, Bulevardul Burebista), în domeniul alimentaţiei publice.

Operatorii economici sancţionaţi au fost: RTH Premium Services SRL (Restaurant ZEZ), Delicatese Decebal VIP SRL (XO Lounge), Kamberoglu SRL (Restaurant Cigeristan), Lollypop Bar SRL (Restaurant Lollypop), Pad Thai Asia SRL (Restaurant Pad Thai), Galex Impex SRL (Cofetăria Casa Lica), Calitatea SRL (Pink Cafe&Lounge), Loka Lounge SRL (Restaurant Loka), Plus Trans Internaţional SRL (Restaurant Traffic), Duman Oriental Business SRL (Restaurant Duman), Diversity Store SRL (Restaurant Tress Lounge), Gatto Cafe SRL (Restaurant Gatto Lounge), Anuka Caffe SRL (Restaurant Mon Chere) şi Arogant Lounge SRL (Restaurant Arogant).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

22 de Comentarii

  1. Hahaha, maine ambasadorul Olandei va fi la Cotroceni şi ANPC îşi va cere scuze.

  2. La propriu, nici doi bani nu dau pe „activitatea” ANPC pentru protecția consumatorului.
    Ca și Vama, Poliția de frontieră , DNA … fac mare tam-tam pentru depistarea unui/câtorva cazuri de grave nereguli privind calitatea produselor și serviciilor alimentare, trafic de țigări, droguri etc, în timp ce „protejații” își văd liniștiți de afaceri.
    E drept, însă, că și legile in domeniile respective sunt concepute … pentru castiguri ilicite și fraude, nu pentru stârpirea neregulilor. Suspect de blânde.

  3. Daca s-ar face control ,macar aleatoriu la produsele pe care le cumparam din magazine,ne-am ingrozii.Untul nu mai este unt,carnea este fara gust, ori putregaita,plina de conservanti de culoare rosie,uneori ai impresia ca este lipita,alteori pare fainoasa.Indiferent de pret ,chiar cele foarte scumpe prosusele sunt de proasta calitate, vechi etc.Laptele ,contine amidon,are gust de vechi,smantana la fel etc.Foarte multe produse au un gust amarui .De ce se intampla asta? Pentru ca se poate iar decidentii nostri nu se mai aprovizioneaza din supermarketuri.

  4. Și se plângeau hoții din horeca că mor de foame !…
    Țară de Arahat…

  5. FOARTE interesant articolul , felicitari RC ! De remarcat presedintele ANPC , HORIA CONSTANTINESCU ! Si nu numai pt. aceasta actiune … pare o pasare rara printre politicienii romani ( de fapt , psd-pnl , ca ei conduc de 30 de ani Romania )

  6. Bravo Anpc, sunteti singurii care puteti arunca gunoaiele din marketuri, afaaaara cu deseurile alimentare frumis ambalate….asteptam noi capturi de vechituri, pe care ni le serveste uie????

  7. Fabrică de săpun care să neutralizeze cu folos carnea improprie pentru mâncare nu-i mai voie în România? Tot din cauza războiului din Ucraina și săpunul, de proveniență exclusiv străină, și-a dublat prețul? Este adevărat că spălatul mai rar salvează planeta întâi cu economie la apă și apoi prin îmbolnăviri și reducerea populației.

  8. Un miracol , s-a trezit ANPC ! Numai sa tina ! Ar trebui sa treaca,mai des pe la supermarketuri, unde carnea adusa din Germania si Spania , ambalata in Romania, este injectata cu apa ! O pui in tigaie s-o calesti in putin ulei si ramai masca , cand constati ca tigaia s-a umplut cu apa ! Ar trebui sa se trezeasca si DSV !

  9. … trebuiesc efectuate la VAMA, inainte de a ajunge in depozite, dar RO este un stat de nemernici platiti inutil, cu milioanele.Milioane de angajati la STAT freaca menta zi de zi, asta-i problema acestei tari!

  10. Romania este o tara fara legi si fara conducatori, in care strainii fac ce vor. Maine-poimaine ne vom trezi ca olandezii, austriecii si alte lifte ne trimit nu doar carne stricata si gunoaie, ci si fekale impachetate si cu etichetele de expirare schimbate, ca sa apara proaspete.
    Aasa ceva era imposibil inainte de 1989.
    Am devenit o tara in care iti este scarba ca traiesti……[Rumburak]

  11. noi avem terenuri bogate. avem animale. avem ferme. SI IMPORTAM CARNE RECONGELATA? pai avem ce meritam, zic…nu-i asa? CAND VA TREZITI?

  12. PSD are miniștri competenți, au acțiuni contra Austriei și Olandei, ce face Werner cu Rareș in afara sa l țină pe incompetentul și coruptul de Virgil omul OMV deci omul rușilor? In loc sa extragem gazul din marea neagră , Virgil vinde avuția țării noastre

  13. Olandezii aia au incarcat carnea alterata de capul lor, au dat cu banul si asa au ajuns cu ea in Romania?
    Nu tataie, carnea aia a fost trimisa cu acordul unor romanasi de-ai nostri, care au primit-o. Cine-s aia si de ce au incheiat o asemenea afacere, ei ar trebui arsi.
    Pe vremea lui Ceasca acesta ar fi fost un caz grav, de atentat la sanatatea publica a popo(rr)ului si ar fi avut sansa sa ajunga in fatza plutonului de executie, precum Stefanescu cu vinurile falsificate…….[Rumburak]

  14. Ați auzit vreodată ca marile „putori” ioropene să sancționeze firmele lor care expediază mii de tone de deșeuri industriale și alimentare în Romania ?

  15. Rețeta e aia de pe vremea lui ceașcă, cu completări: la extern calitate la preț redus, pe intern resturile.Numai că nu sunt resturile românești, ci resturi de import.Iar de agricultură locală cu 40% total teren agricol vândut, nu poate fi vorba.Au avut grijă să scape și de siguranța alimentară iar acum vor avea grijă și de ANPC să nu-și mai bage nasul.Suntem de facto găina Europei.Înăuntru n-avem voie, ni se dau resturi și ni se iau ouăle.Iar clasa politică ne disprețuiește, fiind de aceeași opinie cu cei care ne țin pe-afară, pentru că nu fac parte din aceeași țară cu noi, ei stau la masa stăpânilor(pe post de cățeluș de companie) și se uită urât la noi.Prin Europa am văzut destui îngâmfați dar puțini cu mintea la ei, iar cei îngâmfați erau mai rupți în c-r decât mulți de pe aici(în special în Italia și Germania)dar la calitatea autorităților se pare ca suntem ultimii.Avem un talent deosebit la ales stăpâni, nu oameni de calitate, pe ethos fanariot, după care începe campionatul de curling.De aici, toate nenorocirile.

  16. Sti aderat cu brio la clanurile infractionale global cat si la intracomunitare incepand cu anul 2004, daca ar fi si shengen=moneda leu dispare definitiv, insramba ca, Romania ramane doar un nume pe harta globala, cu mentiunea „groapa de deseuri si gunoi globala din care supravetuiesc cetatenii dornici in fals de a intra in shengen doar pentru a avea moneda euro in loc de leul romanesc! Cu 10 lei mai traiesti ca roman dar cu 2 euro traiesti canci pe pamant! De ce? Pentru ca 10 lei=2euro, monedele nu au mare valoare, nu iti schimba nimeni si nu poti cumpara nimic cu 2 euro in Romania si nici in tarile fara euro! Moneda euro e adorata si dorita de panaramele pline de finante, nu de 80-85% cetateni din Romania mentinuti in saracie cu ajutoare politic! Ce aduce politica globala si europeana Romaniei bun, deseuri de orice pentru consum(hrana, alimente, haine, incaltaminte)! Mai vreti in shengen dupa atatea intracomunitare obligatorii? Daca da, sa curga deseurile in Romania!

  17. Ptr ce ar trebui sanctionate firmele olandeze?
    Nicio marfa (ca toate marfurile) nu se vinde daca nu exista cineva s-o ceara, s-o cumpere.
    Cel care a cumparatr-o este o lepra de ruman. Kakao a vrut sa cumpere, kakao i-au trimis si olandezii.
    Pe escrocul mioritic l-a tentat pretul mic, daca nu cumva mioriticul nostru o fi fost platit de olandezi ptr ca i-ar fi costat mai mult neutralizarea marfii alterate la ei in Olandia lor.
    Sa nu-mi ziceti ca acel comerciant roman n-a stiut ce marfa cumpara si ca restaurantul romanesc n-a stiut ce marfa pune in vanzare.
    Daca n-ar gasi complicii mioritici, nimeni nu ar putea trimite asa ceva in Romania. Acesti nemernici romani ar trebui condamnati la ani grei de inchisoare……[Rumburak]

  18. Legume, fructe, peste contaminat in aceasi oala a nepasarii statului sau se fac ca ei controleaza (de dat spagi).

    Zburatorii afumati pupa-n fund tot vine pe filiera olandeza. Euro mai devreme de 2030 nu va inlocui leul mai optimist la nivel de Ciuca, Ciolacu, Werner nu va fi. Bine si ultimul la coada la europenizare. Asa se vad mai bine abuzurile europenilot din firmele olandeze si austriece ca OMV nessnctionabile de justitie nu este voie „dă sus”. Mare minune ca i-au lasat sa-i prinda pe aia cu carnea expirata. N-a amenintat 0landa cu neprimirea in Schengen

  19. Ticalosi si olandezii care exporta, ticalosi si romanii care importa si cei care le introduc in circuitul comercial. Bani cu orice pret. Nimic nou sub soare !

  20. 2,8 T = 2800 kg. cumparate cu 1 euro / kg. si vandute cu X euro / kg. ? = kilipir

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.