Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Torino este azi un oraş aristocratic în continuă evoluţie, de la Augusta Taurinorum, prima capitală a Italiei, la Regina automobilelor, de la protagonista evenimentelor Olimpiadei de Iarnă la prima Capitală a Designului, la încrucişarea artelor cu inovaţia. Un oraş care continuă să te surprindă şi de care sfârşeşti prin a te îndrăgosti. Torino a ştiut să se reinventeze şi, astăzi, este recunoscut ca unul dintre oraşele cele mai interesante din Europa. Nu poţi să te laşi sedus de ideea că o privire este posibilă pentru a-l îmbrăţişa şi a aduce acasă o amintire.
Am fost de mai multe ori acolo şi, de fiecare dată, am fost uimită de felul în care oraşul prinde viaţă şi se dezvoltă de la o vizită la alta. Este un oraş care a ştiut mereu să fie contemporan, sintetizând perfect o vocaţie metropolitană. Lumini, sunete, culori, arome şi gustul unei bucătării sofisticate sunt ingredientele unei realităţi care te face să trăieşti din plin. O ofertă extraordinar de bogată: expoziţii, concerte, spectacole de teatru, festivaluri de film, discoteci, restaurantele şi barurile din Piaţa Vittorio Veneto, din Quadrilatero Romano, de-a lungul fluviului Po… Te uimeşte faptul că zeci de mii de persoane din toată lumea au venit, în această perioadă de criză şi de nelinişti, să se reculeagă în faţa Giulgiului Sfânt, să caute un drum către spiritualitate.
Să navighezi în timp
Există un Torino baroc, un Torino Liberty, un Torino Sabaudo, un Torino roman, unul egiptean, unul al cinematografului, altul al automobilului, al artei contemporane, al misterului şi al sacrului. Centrul nevralgic al puterii a fost Casa de Savoia, care a construit palate fastuoase, grădini, lăcaşuri de cult în jurul Pieţei Castello, pentru a răspunde exigenţelor şi măreţiei Curţii princiare.
“Palazzo Madama” (al cărui nume este legat de Maria Cristina di Francia şi Maria Giovanna Battista di Savoia Nemours) triumfă în centrul Pieţei Castello şi este edificiul-simbol al oraşului, centrul istoric şi politic, locul în care se desfăşurau odată sărbătorile publice şi teatru al ceremoniilor de Curte. Astăzi este sediul Muzeului de Artă Antică, ce conservă preţioase piese istorice şi artistice, celebre picturi ale lui Antonello da Messina şi Van Eyck şi manuscrise miniate ca “Les très belles heures” de Jean de Berry.
Până la 23 mai, aici este găzduită expoziţia “I Corpi Santi”, cu obiecte de artă sacră. “Odată, locul unde e Torino era o pădure traversată de râul Po, înconjurată de Munţii Capuccini”. Este începutul istoriei oraşului, prezentată pe un video, strângând mărturii documentare. Când proiecţia începe, pereţii din spatele ecranului devin invizibili pentru a te face să pătrunzi în timp.
Şi la “Palazzo Reale” se poate face un veritabil salt în timp. Arcadele interioare şi saloanele care impresionează îţi arată că te afli într-unul dintre cele mai bogate şi mai bine conservate palate ale Europei. De altfel, el a fost folosit ca reşedinţă privată a ducilor şi ca teatru al ritualurilor şi al ceremoniilor curtene până în 1865, când Torino era capitala Italiei. În Orangerie sunt expuse colecţiile arheologice adunate de familia Savoia începând cu secolul al XVI-lea.
La “Cavallerizza Reale” (Manejul Regal) sunt deschise astăzi expoziţii de artă şi sunt găzduite reprezentaţii teatrale. “Palazzo Carignano”, realizat de arhitectul Guarino Guarini, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, este una dintre construcţiile cele mai originale ale Barocului. În secolul al XIX-lea, el a fost extins către Piaţa Carlo Alberto. De formă circulară, în aur şi catifea roşie, îmbrăcat în lemn la interior pentru a favoriza acustica, s-a transformat dintr-un teatru familial al Prinţului Carignano, folosit pentru “dansul săbiilor”, în teatru de poezie şi balet.
Distrus în urma unui incendiu, el este reconstruit de Benedetto Alfieri şi devine celebru în întreaga Europă datorită marii actriţe Eleonora Dusse şi dirijorului Arturo Toscanini. Restaurat cu artă, recent devenit o adevărată bijuterie, este una dintre sălile Teatrului Stabile, alăturându-se celorlalte: Gobetti, Limone, Cavallerizza Reale, Astra. În curând va avea loc workshopul “Cityrama” al ansamblului newyorkez Big Art Group, iar în 14 mai, premiera “În jurul lui Oedipe”, după scrisorile lui Sigmund Freud. În curând va avea loc şi premiera cu “Rewind” după ”Caffe Muller”, un omagiu adus marii balerine Pina Bausch.
În repertoriu figurează “Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, “Avarul” de Molière, “Lev”, cu Glen Blackhall, despre claustrofobia spaţiului mental, baletul “Frumoasa adormită” (la sala de la Cavallerizza Reale), musicalurile “Robin Hood”, “Pinocchio”, “Antonio”, o producţie de Antonio Marquez, “Vrăjitorul din Oz”, de Germana Erba şi Franc Adorato, “Cats”. Atrag atenţia spectacole precum “Buenos Aires” şi “Paranoia” de Rafael Spregelburd, “Nu are poporul pâine, să-i dăm brioşe” de Filippo Timi, “Trădări”, după Harold Pinter, “Spune-mi mereu da” după Eduardo de Filippo, “Berarul din Preston”, după romanul omonim al lui Andrea Camilleri, “Furtuna” şi “Regele Lear” de Shalespeare, un spectacol în premieră europeană, “Stasseira”, pe muzica lui Gipo Farasino, o îmbinare de muzică, dans şi umor, cât şi “Manfred”, de George Gordon Byron, pe muzica lui Robert Schumann, în regia lui Andrea De Rosa, în rolul titular, Valter Malosti.
Inaugurat în 1740, “Teatrul Regio” era apreciat ca unul dintre cele mai mari teatre ale Europei. În 26 decembrie, Carlo Emmanuel al III-lea deschidea stagiunea propunând opere realizate special pentru Torino de muzicieni precum Cimarosa şi Glück. O nouă clădire a fost construită şi inaugurată în 1973. La “Teatro Erba” publicul poate alege între “Marlene” de Riccardo Castagnari, “Profesiunea Doamnei Warren” de G.B. Shaw, sau montări ale unor dramaturgi contemporani, Renatto Campese şi Monica Guazzini cu “Diaghilev”, Eva Mesturino şi Domenico Amodeo, cu “Cicatrici”
Oraşul roman care celebrează era faraonilor
O istorie scrisă pe străzi, pe pietre, în palate. Oraşul parcă are suflet. Torino îşi are rădăcinile în antica Romă, în afara oricărei legende ori mitologii, în anul 28 î.Ch., când împăratul Caesare Ottaviano Augusto a ales acest loc fortificat ca un avanpost militar, un castru la confluenţa a două râuri.
E greu să alegi ce muzee sau expoziţii să vizitezi. Am văzut sute de persoane stând la coadă în faţa “Muzeului de Artă Egipteană”, cel mai mare din lume după Cairo, fondat în 1824 de Carlo Felice, care numără peste 40.000 de piese şi documente din istoria Egiptului, provenind din siturile arheologice de pe Nil. Puteţi vizita expoziţia “Am dat pâine înfometatului”, ce oferă similitudinile între anticele religii egipteană, mesopotamiană, ebraică şi creştină. Un numeros public este atras de sculptura gigantă a lui Amenhotep.
Din bogatele colecţii ale “Muzeului de Antichităţi” pot fi admirate statuile şi reliefurile greceşti, romane şi piesele etrusce, ori armurile ecvestre din epoca medievală, urcate pe sculpturi de cai, din lemn îmbrăcat în piele. Printre curiozităţi, un scut realizat dintr-o carapace de broască ţestoasă, dar şi incomparabilele colecţii de arme orientale, adăpostite la “Armeria Reale”. “Biblioteca Regală” adăposteşte valori inestimabile, precum un “Autoportret” al lui Leonardo da Vinci, realizat pe hârtie, la vâsta senectuţii, cu o barbă stufoasă, şi alte 12 file ale codexului despre zborul păsărilor, peste 4.500 de manuscrise, 3.055 de desene, aproape 200 de incunabule şi 1.500 de hărţi geografice din secolele trecute.
Galeria “Sabauda”, cu bogatele colecţii de artă adunate de Carlo Albert, reuneşte 365 de tablouri, opere ale Şcolii piemonteze, dar şi ale celei florentine sau piese semnate de Guido Reni, Mantegna, Veronese, colecţii de opere olandeze şi flamande, precum cele semnate de Van Eyck, Brueghel, Rembrandt. Încă de la începutul secolului al XVII-lea, Torino avea facultate de pictură, sculptură şi arhitectură. “Accademia delle Belle Arte” constituie o colecţie unică în lume de studii şi găzduieşte numeroase expoziţii temporare.
“Palazzo Trotti” cuprinde o prestigioasă colecţie de opere de artă, cu importante piese de mobilier, realizate în secolul al XVIII-lea de ebenistul Pietro Piffetti, dar şi cristaluri, argintărie, carnete de bal, sticle de parfumuri, tabachere, cutii de cosmetice şi de ciocolată, servicii de porţelan, strânse de Pietro Accorsi, unul dintre renumiţii anticari europeni, din palatele şi vilele regale din zona Piemontului. O vizită în acest muzeu te duce cu gândul la viaţa somptuoasă de la Curte, la obiceiurile doamnelor şi cavalerilor, la hainele, machiajele şi modul de a-şi petrece timpul ale nobilimii torineze.
Un lung drum între artă şi credinţă
Aproape două milioane de persoane au vizitat Sfântul Giulgiu, restaurat şi expus din 10 aprilie în Domul Sfântului Ioan Botezătorul. Unii pentru a se convinge de autenticitatea sa, alţii pentru a se închina în faţa unei icoane venerabile, alţii din curiozitate… Numită “Sindone”, din limba grecescul “sindon” (pânză de in), lungă de 4,40 metri şi lată de 1,13 metri, pânza este impregnată de figura frontală şi dorsală a unui om mort, pus în acest giulgiu după ce a fost torturat şi crucificat.
Trei Papi s-au recules şi au îngenuncheat în faţa acestei splendide relicve a Patimilor şi a Învierii: Papa Pius al XI-lea, Ioan Paul al II-lea (care afirma că “din această imagine se vede suferinţa umană”) şi Benedetto al XVI-lea, care a făcut o vizită pastorală, în 2 mai, la Torino, pentru a contempla misterioasa figură care “vorbeşte din inimă oamenilor”. Mii de credincioşi l-au salutat în Piaţa San Carlo, la coborârea din papamobil. Considerând că Giulgiul este un simbol al umanităţii, Papa Ratzinger a mărturisit: “Anii m-au făcut mai sensibil în faţa acestei extraordinare Icoane”.
Torino se mândreşte şi cu un număr impresionant de biserici bogate şi impozante, aflate în centrul oraşului, de la Domul Sfântului Ioan Botezătorul, creat în 1491 de arhitectul Meo del Caprino şi completat cu o cupolă la 1600, realizată de Guarino Guarini, care-l transformă într-una dintre capodoperele Barocului european,”, la Capela Sfântului Giulgiu, a aceluiaşi arhitect. Un itinerariu ar începe de la Biserica “San Lorenzo”, primul loc al Sfântului Giulgiu sosit de la Chambérry în 1578, bogat decorată cu marmură policromă, stucaturi aurite, cu o cupolă boltită în cruce pe ogive, cu nervuri puternice, la Biserica “San Filippo Neri”, construcţie magnifică operă a arhitectului Filippo Juvarra, de la “San Domenico”, construită în secolul al XIII-lea în stil gotic, cu o frescă cu “Bunavestire”, înconjurată de cei 12 Apostoli, la “Santa Annunziata”, cu celebrul grup sculptural policrom al “Sfintei Fecioare a celor şapte dureri” şi cu o iesle mecanică compusă din 200 de personaje animate de un motor electric, datând din secolul al XIX-lea, de la “Santa Maria del Monte dei Cappucini”, ridicată în 1584, pe un plan în cruce greacă înscrisă, cu o cupolă pe tambur octogonal, poţi admira o mare bogăţie de icoane şi sculpturi, adevărate opere de artă.
Impresionantă, “Gran Madre del Dio” (construită între 1827 şi 1831), monument de trecere de la Baroc la Neoclasicism, care celebrează întoarcerea lui Vittorio Emmanuele după înfrângerea lui Napoleon. Stilul ei neoclasic este inspirat de Panteonul roman, cu un plan interior circular. Alte edificii religioase precum bisericile gemene, “Santa Cristina” şi “San Carlo”, ridicate între 1715 şi 1718, după planurile arhitectului Filippo Juvarra, cu statuile sfinţilor şi alegoriile virtuţii, “Basilica di Superga”, un mausoleu al prinţilor Casei de Savoia, cu o impunătoare cupolă, cât şi “Cappella Bancherilor şi Comercianţilor” constituie exemple ale rolului jucat de comanditari în dezvoltarea urbanistică a oraşului.
Între vermut şi bicerin
Torino are o inimă dulce-amară la fel ca şi vermutul şi ciocolata inventate aici. Chiar şi o pauză pentru cafea poate deveni aici o călătorie în timp. Prin “Quadrilaterul roman”, în care se află nenumărate cafenele, boutique-uri, enoteci, Torino reprezintă un simbol al plăcerilor. Vermutul, inventat în 1786 de Benedetto Carpano, era un vin aromatizat cu infuzii de plante. Bicerinul ce se poate degusta în toate cafenelele este o ciocolată caldă şi cafea cu cremă de lapte. Parfum de epocă aduc şi cafenelele specializate în îngheţate, precum “Grom” şi “Gobino”.
Numeroasele restaurante şi cafenele care au păstrat mobilierul şi atmosfera tipice secolelor trecute te îmbie la întâliri rafinate. Vechea staţie a poştei cu cai, devenită restaurantul “Cambio”, a fost fondată în 1757 şi păstrează încă masa la care stătea contele de Cavour, în faţa ferestrei dinspre Piaţa Carignano. Cafenele “Mulassano” şi “Baratt&Milano” se deschid către Piaţa Castello. Prima, cu vitrine elegante, cu un interior decorat cu marmură de cei mai buni artizani de la începutul secolului al XX-lea, are şi acum grelele draperii roşii menite să asigure intimitatea. Cea de-a doua era locul de întâlnire al doamnelor oraşului. Transformată în cafenea la 1875, vechea Galerie a Industriei Subalpine a fost locul în care s-a lansat moda întâlnirilor de după-amiază. Să mai amintim “Caffé San Carlo”, “Bicerin”, “Pepino”, “Fiorio”, frecventată în special de oamenii politici.
Sub marile arcade caracteristice centrului oraşului a început dezvoltarea urbană a reşedinţei Ducilor de Savoia. Pe o lungime de 12 kilometri de-a lungul străzii Po, numită altădată Regina Viarum, arcadele dinspre Palazzo Reale sunt legate între ele prin pasaje scurte, deoarece membrii Curţii torineze mergeau pe jos pe Via Po pentru a ajunge la fluviu. Strada a fost trasată de Amedeo de Castellamonte în 1673 şi a devenit astăzi locul celor mai elegante magazine de marcă, din Torino, printre care Musy, bijutierul care se spune că posedă şi astăzi patentele regale ale modelelor de bijuterii comandate de Casa de Savoia.
Piemonte este ţara vinurilor. Primăvara şi vara, de-a lungul rîului Po, lumea stă la un pahar de vin Barolo, “băutura zeilor”, sau la un vermut Cinzano, privind echipele de canotori (canotajul a apărut Torino încă din secolul al XIX-lea, când s-a înfiinţat prima societate de canotaj italiană, căreia Victor Emmanuel al III-lea i-a atribuit, în 1925, titlul de societate regală).
Reţetele torineze sunt deosebit de rafinate, iar mesele erau aranjate cu gust, chiar şi cele pentru oamenii obişnuiţi. Supele, carnea şi deserturile nu lipseau de la mesele Casei de Savoia. Când erau invitaţi oaspeţi de rang înalt, masa începea cu o supă de legume, tăiate cu precizia unui bisturiu, fierte în zeamă de carne de vacă şi îmbogăţită cu omletă. Uneori se serveau o combinaţie de carne de iepure şi crustacee, sau supă de broască ţestoasă sau fazan cu spaghete de tip napolitan şi pate de iepure, dar şi specialitatea torineză agnolotti, formată din paste umplute cu carne de viţel.
Un itinerar în arta contemporană
Torino este capitala internaţională a artei contemporane şi turistul care ajunge pentru Giulgiu, trecând prin muzee şi galerii, se trezeşte într-un pol al creativităţii, Până în 23 mai pot fi admirate expoziţia “Keep Your Seat”, dedicată designului, şi “21×21”, creată de 21 de tineri artişti italieni, “No Fire Zone”, cu operele lui Mario Merz, părintele curentului “Arte Povera”, o personală a tinerilor Gianluca şi Massimiliano De Serio. Poţi admira “Turnirul” lui Marc Andre Robinson, o gigantică instalaţie realizată penru expoziţia “Artă şi design”.
După ce n-a mai fost capitală a ţării, Torino a devenit patria primei industrii de maşini italiene. Pasiunea reginei pentru automobilele frumoase era celebră, aşa că multe magazine de maşini ale vremii i-au propus să participe la curse. Prima dată acest lucru s-a întâmplat în 1905, într-un automobil Sparviero, construită special pentru ea de Castagna din Milano pe un şasiu FIAT. Fostele hale FIAT, transformate într-o clădire în stil avangardist, realizată de Renzo Piano, numită “Lingotto”, adăpostesc un centru universitar, un complex comercial cu opt galerii, cu peste 100 de magazine, cu restaurante, săli de cinematograf, de teatru şi de expoziţii.
“Pinacoteca Agnelli”, cuprinzând capodopere semnate de Matisse, Canaletto, Balla, Tieppolo, prezintă şi expoziţii temporare, ca “Muzeul cu orice”, o selecţie de 300 de opere ale unor artişti din secolul XX, cu picturi, desene, sculpturi, gravuri, obiecte, instalaţii şi carte. Sunt lucrări ale unor autodidacţi, mistici, obsesivi şi vizionari, dar şi artişti şi artizani cu dizabilităţi, care se îndepărtează de normele estetice convenţionale.
Colecţia este compusă din lucrările celor mai importanţi creatori din această categorie, ca James Castle, indianul Nek Chand sau cehul Miroslav Tichy. Figurează artişti mai puţin cunoscuţi marelui public, ca Morton Bartlett, Joseph Karl Radler, Bill Traylor, Howard Finster, Judith Scott, George Widener şi italienii Carlo Zinelli şi Giovanni Galli. Cozi interminabile şi la expoziţia “Amedeo Modigliani”, figurând în fabuloasa colecţie a bossului FIAT-ului, Gianni Agnelli.
Salonul cărţii
Să mai amintim că, în aceste zile, la Torino de desfăşoară cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii”. Sunt prezente peste 1.400 de standuri.
Tema Salonului este “Trezirea memoriei”, despre care Proust spunea că este motorul naraţiunii. Se va căuta răspunsul la întrebări cum ar fi “Ce este pentru noi memoria?”, “Cum o gândim, cum o folosim?”. Se va dezbate, în acelaşi timp, întâlnirea ştiinţei, literaturii şi artei. Gianfranco Ravasi va ţine o lecţie magistrală despre “religiile amintirii”, Mario Botto va vorbi despre raportul dialectic dintre arhitectura trecutului şi regia de film, cu aplicaţii pe producţia lui Giuseppe Tornatore, “Baria”, iar francezul Claude Lanzman, autorul cunoscutului “Shoah”, care o are ca invitată pe regizoarea Pupia Avati, se va opri asupra relaţiei dintre cinematograf şi memorie. Despre uitare vor conferenţia Umberto Eco şi filosoful Maurizio Ferraris, iar semiologul Patrizia Violi se va apleca asupra “viitorului memoriei”. Ţara invitată a acestei ediţii este India, de unde vin scriitorul Sudhir Kakar şi un cvartet de flautişti cu un repertoriu de muzică tradiţională.
Dintre editurile prezente sunt şi cele din România, Peru, Brazilia, Albania şi Slovacia.
România participă cu 17 edituri, care vor putea vinde carte la punctul special amenajat în cadrul Standului României. Între invitaţi se numără Marco Cugno (Universitatea din Torino), Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa), Marius Chivu (critic literar) şi Monica Joiţa, directorul interimar al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. La deschiderea oficială vor fi prezentate ediţia italiană a romanului “Raiul găinilor” de Dan Lungu (Editura Manni – traducere de Anita Natascia Bernacchia), cât şi romanul “Degete mici”, al scriitorului Filip Florian, de asemenea în versiune italiană, în cadrul secţiunii “Lingua Madre”. Un eveniment se anunţă şi “Paul Goma şi traducerile în limba italiană”, la care sunt invitaţi prof. Marco Cugno de la Universitatea din Torino, Roberto Keller, directorul editurii „Keller”, şi Davide Zaffi. La prestigioasa librărie FNAC din Torino va avea loc duminică, 16 mai, o masă rotundă coordonată de scriitorul şi traducătorul Florin Bican, cu titlul „Prea mici ca să-ncăpem într-o lume aşa mare”.
