Spania închide treptat trei dintre aeroporturile sale, situate în nord-vestul ţării, iar traficul aerian din Portugalia ar putea fi afectat, din cauza unui nou nor de cenuşă provocat de vulcanul islandez, a anunţat Eurocontrol. Măsura a intrat în vigoare la ora locală 2.00 (3.00 ora României).
"Decizia privind închiderea temporară a aeroporturilor este luată de autorităţile naţionale, în concordanţă cu noile reglementări europene privind siguranţa zborurilor", a explicat Eurocontrol.
De asemenea, traficul aerian pe aeroportul Porto, din nordul Portugaliei, ar putea fi perturbat sâmbătă, au anunţat vineri autorităţile aviatice. Activitatea vulcanului islandez Eyjafjöll s-a intensificat din nou, iar în urmă cu câteva zile a provocat un nou nor de cenuşă, afectând în prima fază zborurile din Marea Britanie şi Irlanda – sute de curse de la Glasgow, Edinburgh, Dublin şi Belfast au fost anulate.