PNL a anunțat că și-a anulat mitingul de protest prevăzut pentru sâmbătă, începând cu ora 11,00, în Capitală împotriva lui Gabriel Oprea, în contextul tragediei de la clubul Colectiv unde 27 de persoane au murit.
”Având în vedere tragedia petrecută în cursul serii de vineri, 30 octombrie 2015, în Capitală, organizarea marșului de protest anunțat a se desfășura începând cu ora 11,00 (de la Piața Victoriei/sediul Guvernului la sediul Ministerului Afacerilor Interne) a fost anulată”, a anunțat partidul într-un comunicat. (…) „Pentru a le fi alături celor răniți, Partidul Național Liberal se alătură campaniei pentru donare de sânge în Capitală și le recomandă tuturor membrilor și simpatizanților care ar fi luat parte la acest marș să se îndrepte către centrele pentru donare de sânge”, se mai arată în comunicat.
PSD a anunțat la rândul său sâmbătă într-un comunicat de presă că în semn de solidaritate cu victimele tragediei petrecute vineri noapte în București, conducerea partidului a decis anularea ședinței BPN, anunțată pentru sâmbătă, la ora 11,00, la Vișeu de Sus, județul Maramureș.