Tragedie la Dinamo: A murit în timpul meciului

„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază.

De (C.C.)
Tragedie la Dinamo: A murit în timpul meciului

„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază.

Clubul Dinamo Bucureşti a anunţat că un sportiv de la echipa de polo a murit în timpul meciului din Superligă cu Rapid.

„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puţin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid Bucureşti şi Dinamo, disputat în Bazinul Giuleşti, unul dintre jucătorii noştri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconştienţă, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la faţa locului şi cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgenţă au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul”, a transmis CS Dinamo Bucureşti pe pagina de Facebook.

Conform postării, tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani şi nu avea probleme de sănătate cunoscute.

„Clubul Dinamo transmite sincere condoleanţe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare. Suntem alături de familie şi vom acorda tot sprijinul necesar. Dumnezeu sa-l odihnească! Drum lin către îngeri!” a adăugat clubul din Ştefan cel Mare.

Sportivul se numea Andrei Drăghici şi avea 23 de ani.

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.