O femeie în vârstă de 31 de ani și fiica ei de 4 ani au murit intoxicate cu gaz, în apartamentul lor din Bârlad.
Pompierii din Bârlad au intervenit sâmbătă noaptea pentru a debloca ușa unui apartament din Bârlad, unde nimeni nu răspundea la ușă.
La sosirea echipajului de intervenție, din apartament a fost simțit un miros înțepător se gaz.
După deblocarea ușii, în locuință au fost găsite două persoane, o femeie de 31 de ani și fiica ei, de 4 ani, în stare de inconștiență.
Cele două nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Cercetările privind cauzele și circumstanțele producerii celor două decese sunt făcute de instituțiile abilitate.
Tragedia vine după ce, vineri, doi tineri de 25 și 26 de ani au fost găsiți morți în baia locuinței lor din Cotofenii din Față, județul Dolj. În încăpere se simţea un miros înţepător.
Polițistii au constatat că în baie mirosea puternic a gaze.
Din primele cercetări, s-a stabilit că mirosul ar fi provenit de la butelia unui dispozitiv de încălzit apa.
