- Simona Halep are parte de o tragere la sorţi cum nici nu se putea mai dificilă. Este suficient să spunem, că dacă ajunge în turul IV dă de Venus Williams, iar dacă trece de acest hop, în turul următor, adică în sferturile de finală Serena Williams. „Surorile” nu au în secţiunile lor jucătoare de care să se teamă. Până atunci însă, în turul II, Simona Halep va avea drept adversară pe Vania King (o americancă bătăioasă, aflată în acest moment pe locul 198 în WTA, dar care a fost până acum 2 ani în zona locurilor 60-70 din WTA) sau o jucătoare venită din calificări. În turul III, aproape sigur, adversară va fi rusoica Ekaterina Makarova, în acest moment pe 31 în WTA general.
- Irina Begu, revine în arenă după o accidentare suferită la Australian Open, joacă în primul tur contra unei jucătoare care vine din calificări (atenţie, sunt jucătoare bunicele din zona locurilor 70-80 în calificări), iar dacă ajunge în turul II, adversară va fi Serena Williams.
- Monica Niculescu liberă în primul tur, joacă în turul II cu învingătoarea din partida Heather Watson (Gbr-#68) şi Galina Voskoboeva (Kaz – revenită în circuit după 3 ani de absenţă). În turul III, o reîntâlneşte pe Agnieszka Radwańska (Pol-#3) pe care a învins-o recent, dar, poloneza este totuşi numărul 3 mondial la ora actuală.
- Alexandra Dulgheru în primul tur aşteaptă o jucătoare din calificări şi dacă trece mai departe dă de Madison Keys din SUA, #23 WTA.
- Patricia Maria Tig a pierdut în turul 1 de calificări cu 1-6, 2-6 la Nara Kurumi din Japonia, jucătoare aflată pe locul 90 în WTA.
Citeşte şi Halep mai coboară un loc, Dulgheru este pe marginea prăpastiei