Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, joi seara – într-un interviu ca o conferinţă de presă, în studiourile centrale ale televiziunii naţionale publice -, despre o preconizată remaniere din funcţia de prim-ministru a liderului PD, Emil Boc: „Începerea unor lungi dezbateri pe tema remanierii duce la instabilitate”. „Toată lumea cede că eu sunt puternic. Nu este adevărat. Sunt puternic din cauză că ştiu să pun problemele”, a mai spus şeful statului român.
Vă prezentăm principalele declaraţii ale lui Băsescu:
# Nu voi face nimic care să afecteze stabilitatea coaliţiei. Nu putem risca să rămânem fără guvern.Nu pot decide eu în locul coaliţiei.
# Deocamdată avem un guvern şi o coaliţie cu care mergem înainte. Eu nu voi face nimic ce ar putea să afecteze stabilitatea coaliţiei.
# Vom avea o creştere mai mare de două procente în acest an dacă nu se întoarce criza în Europa.
# Cred în performanţa guvernului pentru ca e demonstrată.
# Noul Birou Permament (al PD-n.r.) în următoarea şedinţă va analiza şi soluţiile de relansare a guvernării. Am senzaţia că sunt un partid responsabil.
# Vom avea creştere economică, însă nu mizez pe creşterea consumului.
# Se vor vinde prin oferta publica 10% ldin Petrom, 15% din Transelectrica, Transgaz şi Romgaz. Aceşti bani nu vor fi utilizabili în bugetul pe 2011.
# Eu nu am cum să impun un premier.
#Doar coaliţia poate să accepte sau să impună.
# Deocamdată cuvântul de ordine este stabilitate. Stabilitatea coaliţiei.
# Eu nu spun că un premier independent sau politic produce instabilitate.
# Eu spun că începerea unor lungi dezbateri legate de înlocuirea guvernului generează instabilitate.
# Deocamdată suntem aici, Avem guvern, avem o coaliţie, mergem înainte şi vrem stabilitate.
# Eu am făcut ce am putut, dar în limita atribuţiilor constituţionale, dar nu pot să decid pentru coaliţie.
# Alegerile din 2012 ar trebui să se desfăşoare după noua Constituţie. Proiectul este gata din punctul nostru de vedere, mai trebuie trimis doar la Consiliul Legislativ.
# În momentul de faţă datorită împărţirii pe judeţe nu se poate da mai multă autonomie.
# Din motive politice, nu se poate face în mod real o dezvoltare regională.
# Eu nu vorbesc de desfiinţarea sectoarelor ci de autonomia lor.
# Bucureştiul are 7 bugete, 7 primari şi o dezvoltare haotică. La fel şi o alocare de resurse.
# Municipiul Bucureşti a fost demantelat în 2002 când Năstase a creat 7 bugete.
# Trebuie să fie un singur Consiliu al Capitalei.
# România a depăşit deja volumul de exporturi din 2008. Iar perspectiva nu este rea.
# Mă uit la investiţii şi încep să fiu optimist. Investiţiile din bugetul de stat s-au realizat în proporţie de 90% în primul trimestru.
# Sunt optimist pentru că mâine se vor semna contracte pentru cinci tronsoane de autostradă pe Coridorul 4.
# Alte patru au fost blocate de reclamaţiile clasice ale celor care au pierdut.
# Sunt optimist pentru că s-a lansat acel PNDI, destul de criticat de unii ziarişti. Nu ştiu de ce pentru că se adresează infrastructurii din mediul rural.
# Eu nu aş face o dramă din afirmaţiile preşedintelui Medvedev despre scutul antirachetă.
# Elemente ale scutului vom amplasa.
# Ne urmărim intereseul naţional şi respectăm declaraţiile preşedintelui Medvedev.
# Declaraţiile preşedintelui Federaţiei Ruse trebuie tratate cu condescendenţa necesară unei mari puteri nucleare.
# Lui Medvedev va trebui să-i dam confortul că aceste elemente militare nu vizează lovituri împotriva Federaţiei Ruse.