În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Trăirile malefice apărută la Editura Actual din Cluj-Napoca în 2022
Drepturile pentru invenţie
“Dăruirea averii este o foarte mare asceză în această existenţă.” – (Somadeva, Kath, 28, 9.)
Gough îşi primise, în sfârşit, drepturile pentru invenţie.
Cumnatul lui veni în grabă să-i ceară o mică sumă pentru datoriile pe care le avea.
Finch, prietenul amicului său, îl rugă să-i procure bani pentru o mătuşă de a sa. (Ştia că Gough a primit un cec frumos pentru minunata sa realizare.)
Bahadur îl bătu la cap zi şi noapte, să-i vândă un orologiu antic. Îi cerea o sumă fixă cu care şi-ar fi putut trimite fiica infirmă la băi. (“Bine, dar tocmai aţi vândut una dintre casele dumneavoastră”, îndrăzni să-i amintească Gough. Dar din banii aceia Bahadur avea de gând să-şi cumpere o maşină nouă. Şi întrucât îl cunoscuse atât de bine pe tatăl lui Gough… Acum când Gough a fost, în fine, remunerat pentru invenţie…)
Un vecin, ce aştepta de multă vreme evenimentul, îl somă să-i dea un important împrumut.
Thor Jock în conjură în genunchi să-i împrumute o sumă frumuşică. Era dator vândut după o seară nefericită la cărţi.
Dl. Krupa îi ridică – păi, nu? – chiria. Acum că a primit Gough banii…
Gough le aminti de unul şi de altul care au vândut câte un teren, s-au ales cu o moştenire sau au făcut în alt mod rost de parale. Însă acestea erau cazuri prea banale, nu constituiau câştiguri muncite, constituiau dreptul inalienabil al fiecăruia, aşa că nu le lua nimeni în seamă. Şi nici nu era frumos ca acum, când a primit remuneraţia pe invenţie, remuneraţie aşteptată de toţi de atâta vreme…
După ce, în urma unor târguieli penibile, cedă şi le promise la toţi că-i va ajuta, Gough trebuise să se împrumute în stânga şi-n dreapta spre a-i putea satisface.
La sfârşit, veni şi doamna Smith (de fapt, Smithuber). Pentru ea îi era imposibil să mai facă rost şi de o leţcaie. Tocmai pentru doamna Smith, care îi amintea de atâtea ori pe zi că a lucrat întotdeauna pentru el ca ultima slujnică… şi acum asta îi era răsplata! Şi, fiindcă era văduvă şi părăsită şi fiindcă de ani de zile aştepta ca domnul Gough s-o răsplătească, mintea şi nervii doamnei Smith (în realitate Smithuber) cedară. Într-o seară, îi turnă otravă de şobolani în ceai.
Încă înainte de a apuca să fie înmormântat Gough, toţi prietenii şi cunoscuţii săi – şi nu numai ei – îi scotoceau noaptea în grădina casei, făcînd săpături cu scopul de a afla unde şi-a ascuns răposatul banii.
