Transnistria, „TVA” plătită de Rusia pentru flota din Crimeea

Premierul Vlad Filat a prezentat astăzi poziţia executivului de la Chişinău la declaraţia preşedinţilor Ucrainei şi Rusiei privind Transnistria, cerând încă o dată retragerea trupelor ruse. Analiştii de la Chişinău susţin că sporirea influenţei Kievului în Transnistria a fost deja decisă, în schimbul menţinerii flotei ruse în Crimeea.

„Guvernul Republicii Moldova salută implicarea tot mai activă a partenerilor internaţionali în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, a declarat premierul Vlad Filat, citat de Ştirea Zilei. „Totodată, Guvernul Republicii Moldova, evocând rolul actualei operaţiuni de menţinere a păcii în stabilizarea situaţiei după stoparea conflictului armat, se pronunţă pentru lansarea consultărilor cu privire la transformarea acesteia într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional. Guvernul Republicii Moldova pledează pentru diminuarea factorului militar în regiune, inclusiv prin retragerea completă a muniţiilor care aparţin Federaţiei Ruse şi a contingentului militar ce asigură paza acestora”, a mai spus prim-ministrul.

Cu o zi înainte, preşedinţii Viktor Ianukovici şi Dmitri Medvedev au anunţat că Transnistria şi Moldova trebuie să formeze un singur stat, în care republica separatistă să aibă un statut special. Aceasta se va face cu respectarea integrităţii Moldovei, care însă trebuie să rămână un stat neutru. Cât priveşte trupele ruse din Transnistria, declaraţia se referă la posibilitatea înlocuirii lor cu o misiune sub egida OSCE.

Coaliţie antiromânească Ucraina-Rusia

„Rusia va trebui să împartă cu Ucraina tutela politică asupra Transnistriei. Anume acesta ar putea să fie preţul suplimentar pe care îl achită Moscova Kievului pentru prelungirea şederii flotei sale în Crimeea. E un fel de TVA plătită de ruşi în plic”, scrie pentru „Jurnal de Chişinau” analistul Petru Bogatu, într-o analiză a situaţiei din Transnitria. Singurul motiv pentru care Rusia nu a anexat Transnistria a fost pentru că nu avea graniţă comună cu separatiştii. „Acum însă, când Kievul redevine aliatul său, Kremlinul, tehnic vorbind, poate anexa Tiraspolul după modelul celor două teritorii georgiene”, mai scrie Petru Bogatu.

Vorbind despre speculaţiile din presa rusă privind construirea unor noi baze militare ruse şi ucrainene la Odesa şi Bolgrad, aproape de graniţa cu România şi Moldova, analistul moldovean scrie: „În Ucraina intră şi businessul şi diviziile Rusiei. Cele două state devin iar aliate. Şi nu încape îndoială că ele se vor coaliza împotriva României şi Republicii Moldova, obstrucţionând cot la cot Parteneriatul Estic”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.