Statele Unite au sporit presiunea asupra Rusiei, pentru ca Moscova să sprijine un transfer de putere în Siria, această la două zile după al doilea masacru împotriva civililor în mai puţin de două săptămâni.
Fred Hof, înalt funcţionar în cadrul Departamentului de Stat de la Washington, a discutat vineri cu viceminiştrii de extrene ai Rusiei, Ghenadi Gatilov şi Mihail Bogdanov, la Moscova. Hof nu a făcut nicio declaraţie după părăsirea sediului Ministerului de Externe.
Diplomaţia rusă a descris discuţiile ca pe „un schimb de opinii asupra modalităţilor de acţiune pentru o rezolvare paşnică a conflictului din Siria, cu accent pe mobilizarea sprijinului internaţional pentru planul de pace Annan”. Oficialii americani au sugerat că secretarul de Stat Hillary Clinton l-a trimis pe Fred Hof la Moscova ca parte a efortului de a asigura o strategie pentru transmitere a puterii către un nou regim sirian. Hof este adjunctul trimisului SUA în Orientul Mijlociu, George Mitchell, şi a declarat în faţa Camerei Reprezentanţilor că regimul de la Damasc este “un cadavru ambulant”.
Moscova s-a opus, alături de China, adoptării a două rezoluţii ONU care ar fi permis o intervenţie militară externă în Siria, dar preşedintele Vladimir Putin susţine că nu este de partea regimului al-Assad şi că Rusia este deschisă transferului de putere, atât timp cât acesta este parte a unui proces politic amplu, fără imixtiuni externe.