TRU şi Sever Voinescu, clientela politică a lui Traian Băsescu

Traian Băsescu, în cadrul conferinţei de presă, a acuzat toate partidele de clientelism politic. A uitat două lucruri – şi el face parte din clasa politică şi, la rândul său, a avut şi are clientela sa politică

Jurnalistul Traian Radu Ungureanu şi publicistul Sever Voinescu-Cotoi sunt două exemple perfecte de clientelă politică a şefului statului. În 2007 – pentru cine nu-şi mai aminteşte -, cei doi au fost nominalizaţi (pentru editorialele elogioase la adresa sa) de către Traian Băsescu pentru două dintre cele mai importante ambasade ale României din străinătate. Recompensa preşedintelui s-a lovit însă de refuzul premierului Tăriceanu şi cei doi nu au mai ajuns ambasadori.

Traian Băsescu nu s-a lăsat însă şi până la urmă i-a răsplătit pe cei doi, care i-au ridicat osanale. Traian Radu Ungureanu a primit o poziţie eligibilă pe lista europarlamentară a PDL, iar Sever Voinescu-Cotoi, un colegiu ”prietenos” şi a devenit deputat PDL. Aceste doar două exemple se pare că sunt trecute în uitare de şeful statului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.