Trump îndeamnă Microsoft să concedieze o fostă responsabilă a administrației Biden

Președintele Statelor Unite Donald Trump a afirmat vineri că Microsoft ar trebui să o concedieze pe Lisa Monaco, o democrată pe care gigantul tehnologic american a angajat-o recent, după ce aceasta a ocupat funcția de procuror general adjunct în timpul mandatului lui Joe Biden, relatează AFP.

Acesta este cel mai recent exemplu al presiunii pe care președintele republican o exercită deschis împotriva foștilor oficiali din administrațiile Obama și Biden, pe care îi acuză că au desfășurat o ‘vânătoare de vrăjitoare’ împotriva sa.

‘Sunt de părere că Microsoft ar trebui să o concedieze imediat pe Lisa Monaco’, a scris Trump pe rețeaua sa Truth Social, afirmând despre femeia de 57 de ani că este ‘coruptă’.

Microsoft a angajat-o pe Monaco pentru poziția strategică de șef al departamentului de afaceri internaționale, unde, potrivit fostului magnat al afacerilor, aceasta va gestiona informații extrem de sensibile.

‘Ea reprezintă un pericol pentru securitatea națională a Statelor Unite, în special având în vedere contractele dintre Microsoft și guvernul american’, a afirmat Donald Trump.

Republicanul de 79 de ani, care a făcut obiectul a două proceduri de impeachment și al mai multor procese, i-a cerut recent procurorului său general, Pam Bondi, să intensifice urmărirea penală împotriva celor pe care îi acuză că au contribuit fără motiv la problemele sale.

Donald Trump a salutat inculparea, joi, a fostului șef al FBI James Comey, pe care o ceruse public, iar vineri a lansat un apel la alte urmăriri penale împotriva altor dușmani ai săi.

Recomanda [votes_up id=876933]

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.