Tururi gratuite. Muzeul Cotroceni, 34 de ani de la înființare

Muzeul Național Cotroceni oferă, joi, 10 iulie, în intervalul 10:00 – 18:00, tururi gratuite, neghidate, cu ocazia aniversării a 34 de ani de existență.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, accesul se va face din oră în oră, prima intrare la 10:00, ultima intrare la ora 17:00.

La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau pașaport).

Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.

Înființat prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, ca instituție de reprezentare și importanță națională, fidel misiunii sale de promovare a patrimoniului și în semn de prețuire față de public, Muzeul Național Cotroceni reprezintă un spațiu de referință în peisajul cultural și turistic românesc. Instituția s-a înscris ca un reper cultural și turistic important al țării, fiind deopotrivă un muzeu de artă, de istorie și memorial.

Palatul Cotroceni este singura reședință din întreg teritoriul românesc care a cunoscut folosința cea mai îndelungată, de aproape 350 de ani.

Muzeul Național Cotroceni ocupă aripa istorică a ansamblului, un monument reprezentativ al arhitecturii românești din secolul al XIX-lea, care a integrat remarcabil o parte din arhitectura medievală a mănăstirii ctitorite de domnul Țării Românești Șerban Cantacuzino către finele veacului al XVII-lea.

Deține peste 20.000 de piese din cele mai diverse domenii: artă plastică, artă decorativă, istorie, carte veche și documente, numismatică, arheologie. Saloanele și apartamentele sale au o deosebită putere evocatoare, accentul fiind pus nu doar pe valoarea intrinsecă a diferitelor artefacte, ci și pe semnificația lor din perspectiva raporturilor cu personalitățile care au locuit în aceste încăperi de-a lungul timpului.

Recomanda [votes_up id=859751]

1 Comentariu

  1. Atentie mare pe unde calcati ! Riscati sa alunecati pe bilute si sa va fringeti gitul ! Iar daca pe culoare intilniti un tinc cu privirea pierduta, tunsoare „cu castronul” si care scinceste ca nu stie unde este, prezentindu-se „Nicusor”, luati-l de minuta si duceti-l la ghereta portarului, la „Obiecte pierdute” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.