O femeie de 66 de ani din localitatea argeşeană Bughea de Jos a murit, duminică, după ce a fost muşcată de un câine, care i-a secţionat artera femurală. Trupul femeii a fost găsit de un localnic pe stradă.
Potrivit primelor informații, totul s-ar fi întâmplat în timp ce femeia mergea pe stradă iar la un moment dat de sub un camion parcat pe marginea drumului a ieşit un câine care a muşcat-o de picior.
Femeia a plecat de la locul incidentului şi a reuşit să înainteze câţiva metri, însă din cauza pierderii masive de sânge, în condiţiile în care câinele i-a secţionat artera femurală, ea a căzut în stradă şi a murit, arată reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, potrivit Mediafax.
Câinele care a atacat-o pe femeie nu a fost deocamdată găsit.