Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a anunţat marţi, la Washington, că ţara sa va renunţa la uraniul superîmbogăţit pe care îl foloseşte drept combustibil nuclear, întrucât acesta poate fi folosit şi la fabricarea armei atomice.Anunţul a fost făcut în cadrul întrevederii cu preşedintele SUA, prilejuită de Conferinţa pentru securitate nucleară. Kievul va preda, până în 2012, 90 de kilograme de combustibil nuclear pentru a fi păstrat într-un alt stat, a anunţat Ianukovici.
“Ucraina se alătură Statelor Unite în efortul de conversie a reactoarelor civile, astfel încât acestea să funcţioneze cu uraniu slab îmbogăţit, care devine standardul global al secolului 21”, se arată într-un comunicat al Casei Albe. Ucraina a moştenit 5.000 de focoase nucleare din arsenalul fostei URSS, pe care le-a returnat Rusiei, în 1996. Doar în institutele de fizică nucleară din Ucraina se mai găsesc încă 68 de kilogramede uraniu superîmbogăţit.
Nu acelaşi succes a avut preşedintele Obama în discuţiile cu omologul său chinez Hu Jintao. Atunci când a venit vorba despre impunerea unor noi sancţiuni economice Iranului, liderul comunist chinez a precizat că nu aceasta este calea de convingere a Iranului să renunţe la programul nuclear. Hu a fost de acord însă să susţină o nouă rezoluţie ONU împotriva Iranului.
Întâlnirea liderilor american şi chinez a mai prilejuit o remarcă acidă din partea lui Hu Jintao. Decizia de apreciere a monedei naţionale chineze va fi luată la Beijing, în acord cu interesele naţionale, şi “aprecierea monedei nu va rezolva nici probleme balanţei comerciale SUA-China, şi nici problema şomajului în Statele Unite”. Afirmaţia vine după nenumărate presiuni din partea Washingtonului, care acuză Beijingul de menţinerea artificială a yuanului foarte jos, pentru a-şi avantaja exportatorii, ceea ce duce la dezechilibre majore pe piaţa internaţională.