
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a declarat miercuri că Kievul continuă să susțină o întâlnire ‘la cel mai înalt nivel’ între președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin în prezența președintelui american, Donald Trump, și a unor lideri europeni pentru a impulsiona negocierile de pace.
Ministrul ucrainean a fost întrebat despre declarațiile de miercuri ale purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în care acesta cerea Washingtonului să facă presiuni asupra Ucrainei pentru ca Kievul să accepte să se întâlnească din nou cu delegații Moscovei la Istanbul, unde deja au avut loc două runde de negocieri în acest an.
‘Toate declarațiile înalților oficiali ruși trebuie considerate dezinformare și propagandă’, a afirmat ministrul ucrainean de externe într-o conferință de presă alături de omologul său polonez, Radoslaw Sikorski, și cel lituanian, Kestius Budrys, în orașul polonez Lublin din apropierea graniței cu Ucraina, unde cei trei miniștri s-au reunit pentru a marca a cincea aniversare a Triunghiului Lublin (alianță regională de cooperare între Lituania, Polonia și Ucraina cu scopul susținerii integrării Ucrainei în UE n.r.).
Șeful diplomației ucrainene a declarat, de asemenea, că ‘Ucraina nu a fost, nu este și nu va fi un obstacol pentru pace’ și că este pregătită pentru noi contacte.
Totodată, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a amintit că, în timp ce Kievul a acceptat fără condiții propunerea unei încetări durabile a focului, prezentată de mai multe ori de către SUA, Kremlinul a respins până acum această idee.
Președintele rus Vladimir Putin a exclus până acum o întâlnire cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski în care să discute despre cum să pună capăt războiului, așa cum propune șeful statului ucrainean.
Pai decretul dat de chiar de zdrelinschi care interzice orice negociere cu putin mai e in vigoare sau nu? Nu mai vorbim ca la ora actuala, expirandu-i mandatul de presedinte- zdrele e ilegitim
Cita inpertinenta si obraznicie pe ukrainieni sa sutina ca ei vor sa faca pace, dar pe alta parte fac tot felul de acte de sabotaj si provoaca pe rusi mereu .Cit despre ce citesc eu acum in acest articol cu dorinta Kievului pt. ca sa se faca o intilnire unde sa participe Zelenski, Putin si presedintele Ameericii ,nu pot crede niciodata asa ceva , totul este o minciuna tipica Ukrainei.
Îl mănâncă Putin cu fulgi cu tot.
Se intalnesc degeaba.
Nicio parte nu are disponibilitate ptr compromis.
Amandoua partile se asteapta ca celalalt sa capituleze neconditionat. Inclusiv Ucraina care in fiecare zi e mai mica si mai aproape sa incaseze si ceva nucleare pe masura ce va primi si folosi arme cu raza lunga.
Macrou transmitea ca Franta cu ale sale 290 de focoase e putere nucleara si nu poate fi amenintata. Dar rusii (si americanii) cu cele peste 5000 de focoase pot fi amenintati?
Daca rusii vor folosi nucleara in Ucraina isi baga cineva tara in razboi nuclear cu rusii?!
Oameni buni! Sa fie intr-un ceas bun!
Sa le dea Domnul MINTEA cea de pe urma!
Nu va mai omorati oamenii, nu va mai distrugeti tara!
E secolul dezvoltarii!
Avem pretentia ca suntem mai destepti !
Cine se intalneste sau semneaza ceva cu un ilegitim, un presedinte expirat. Putin nu este Donald Duck !
Putin a zis ca poate negocia cu Zelenski, dar la semnare trebuie sa vina cineva legitim.
Ca sa nu zica urmatorii politicieni ucrani dupa un timp ca ei nu trebuie sa respecte intelegerea ptr ca e nula de drept fiind semnat de un oarecare pe nume Zelenski.