UE a vrut să-și arate colții, dar a scos un scheunat

”Europa: Coaliția anti-Putin se întrunește la Granada”, scria Deutsche Welle, înaintea summiturilor din Spania, țara care prezidează acum Consiliul UE: summitul Comunităii Politice Europene (joi) și sumitul informal al UE (vineri).

Rezultatele întâlnirii Comunității Politice Europene (CPE), găselnița Franței lui Emmanuel Macron pentru a aduce mai aproape statele europene ce nu pot, și unele nici nu mai vor, să adere la UE, au fost nule. Iar asta se poate întâmpla și cu summitul UE de vineri. ”Confuzie la Granada: mega-întâlnirea liderilor europeni se încheie cu un scheunat”, scrie Politico.eu.

Încercând să anunțe măcar o realizare concretă a summitului, președintele Macron a declarat că tinerii din țările CPE vor putea vizita muzeele din toate țările membre. Dar, întrebat când se va întâmpla asta, Macron a devenit confuz și a spus doar că ”se fac progrese”.

Întâlnirea Comunității Politice Europene (din care fac parte și Ucraina, și Republica Moldova) a avut loc la scurt timp după ce președintele Zelenski a vorbit pentru prima dată despre „oboseala” Vestului de a mai susține Kievul în războiul cu Rusia. ”Există o oboseală însă trebuie să facem totul împotriva inamicului nostru, iar contraofensiva noastră merge înainte, chiar dacă încet, și facem totul pentru a respinge inamicul”, a spus Zelenski, miercuri, cu o zi înainte de întâlnirea de la Granada.

Summitul din Spania trebuia să arate cât de pregătită este Europa să ia locul Statelor Unite, în cazul în care disputele electorale din America vor duce la subțierea gravă a sprijinului de peste Ocean pentru Ucraina. ”Nu avem dreptul să fim obosiți”, a spus președintele Macron, la Granada. ”Rusia vrea să fim obosiți. Nu trebuie să le arătăm asta, pentru că trebuie să rezistăm atât cât va fi necesar”, a spus, de lângă el, premierul estonian Kaja Kallas.

Însă liderii UE nu-și pot imagina cum este să compenseze posibila reducere a ajutorului SUA. ”Europa nu poate compensa ajutorul UE”, a spus șeful diplomației UE, spaniolul Josep Borrell. Iar Europa, spre deosebire de America (pentru care războiul din Ucraina se vrea o lecție pentru China și Taiwan), nu are de câștigat nici economic și nici în termeni de securitate de pe urma militarizării relației cu Rusia vecină și nucleară. Sociologul german Wolfgank Streek scrie că ”europenizarea” războiului – cu Germania în prim-plan – ar fi o dublă victorie pentru SUA: le-ar permite să se distanțeze de conflict fără a renunța însă la conducerea din umbră a întregii regiuni. Cu alte cuvinte, Europa ar duce un război prin procură pentru SUA și în interesul SUA, iar aceasta ar fi ultima forma a vasalizării UE.

Summitul din Spania a fost un eșec și pentru că președinții Azerbaidjanului și Turciei au refuzat, în ultimul moment, să facă deplasarea și să discute despre un posibil acord de pace cu omologul din Armenia, ceea ce ar fi contribuit la imaginea UE de mediator.

La fel s-a întâmplat și în cazul Serbiei și Kosovo. Președinta kosovară a refuzat să discute cu omologul sârb despre ultimele ciocniri violente dintre poliția kosovară și sârbi înarmați din Kosovo. Președinta de la Pristina a declarat că va avea aceste discuții doar dacă UE impune sancțiuni Serbiei și l-a acuzat pe Aleksandar Vucic că urmărește ”un plan în stil Crimeea”, pentru a anexa nordul Kosovo, locuit majoritar de sârbi.

Apoi, chiar în timpul summitului Comunității Politice Europene de la Granada, premierul Ungariei a postat pe Twitter un mesaj în care acuza că UE se transformă într-o distopie asemănătoare cu ”1984”. ”Bruxellesul creează o lume orwelliană în fața ochilor  noștri. Ei cumpără și furnizează arme prin Facilitatea Europeana pentru Pace. Ei vor să controleze presa prin Legea Libertății Presei. Nu am luptat împotriva comunismului pentru a ajunge în 1984!”, a scris Orban.

Jean-Claude Juncker, fostul presedinte al Comisiei Europene, a contribuit și el la eșecul acestui summit, a cărui temă centrala a fost Ucraina. Într-un interviu pentru Augsburger Allgemeine, Juncker a spus: „Oricine a avut orice legătură cu Ucraina știe că aceasta este o țară coruptă la toate nivelurile societății. În ciuda eforturilor, nu este pregătită pentru aderare; are nevoie de procese masive de reformă internă. Nu trebuie făcute promisiuni false oamenilor din Ucraina care suferă şi aşa până peste cap”, a spus Juncker. Sunt foarte supărat pe unele voci din Europa care le spun ucrainenilor că pot deveni membri imediat”.

Iar bomboana de pe coliva Summitului Comunitatii Politice Europene a fost decizia gazdelor spaniole de a anula conferința de presă, evenimentul cel mai așteptat de circa 700 de ziariști. Un diplomat european a declarat pentru Poltico.eu că nu au fost „chestiuni fundamentale” și, din acest motiv, nu a fost nevoie de o conferință de presă.

Ziariștii speculează însă că motivul anulării conferinței a fost o disputa apărută brusc între Spania și Marea Britanie (care va prelua președinția CPE). Guvernul de la Madrid a fost iritat de faptul că premierul britanic a organizat o întâlnire ad-hoc cu omologii din Italia, Olanda, Franța, Albania, dar și cu Comisia Europeană, pentru a discuta despre migrație, un subiect pe care Spania nu l-a vrut pe agenda.

Poate că eșecul summitului din Spania nu anunță nimic grav. A fost organizat de un guvern interimar care a pierdut alegerile și trebuie să negocieze cu separatiștii catalani pentru a rămâne la putere, noi alegeri anticipate nu sunt excluse și nu este exclusă nici câștigarea lor de conservatorii aliați cu extrema dreaptă. Este limpede că gazdele au avut foarte multe constrângeri politice. Apoi, Comunitatea Politică Europeană este un format confuz, apărut în 2022, care nu și-a definit încă identitatea și poate că este firesc să rezulte summituri la fel de confuze. Însă nu este pentru prima oară când UE inventează asemenea forumuri și când ele eșuează.

Boală lungă, moarte sigură, sugereazăun articol semnată de Philip Cunliffe, profesor de relații internaționale la University College din Londra, care arată că, încă de la începuturile sale, Comunitatea Economica Europeană a fost asemănată cu Sfântul Imperiu German, cel care pretindea moștenirea lui Carol cel Mare și chiar a lui Augustus. ”Structural, analogia este justificată: UE și Imperiul sunt sisteme expansive geografic și care au dezvoltat structuri multiple, cu centre de putere politică și juridică numeroase, de multe ori aflate în conflict și foarte diferite de centralizarea politică a statelor suverane”.

Dacă structura este asemănătoare, oare dispariția ”imperiului UE” nu va semăna și ea cu cea a Sfântului Imperiu? Cel din urmă a încetat oficial să existe în 1806, însă devenise o formă fără fond încă de la primele înfrângeri în fața armatelor lui Napoleon, în anii precedenți. Iar unii istorici susțin că sfârșitul său lent a început cu Pacea de la Westphala, în 1648, care a consfințit existența statelor națiune.

Summitul de la Granada poate să fie un argument în favoarea acestei teze. Înaintea Summitului, Franța și Germania, cele mai puternice două state UE, și-au prezentat viziunea despre reforma instituțională a UE într-un raport care poate conține sămânța sfârșitului UE. Valul populist din Europa nu a distrus UE, așa cum mulți au preconizat; stânga radicală din Grecia, a lui Alexis Tsipras, a fost îmblânzită și a acceptat pilulele amare ale FMI și CE și a devenit un partid al sistemului; la fel se întâmplă acum cu premierul italian Giorgia Meloni, mai ieri ”fascistă”, acum văzută de presa de mainstream ca susținătoare a cauzei democrației în lupta cu Rusia lui Putin. Se poate însă ca sfârșitul UE să se tragă chiar de la planurile nucleului franco-german de a unge în continuare mașinăria de la Bruxelles.

Planul franco-german de reformă este cel al UE cu mai mute viteze. Iar Comunitatea Politică Europeană intră în acest proiect, pentru că este cea mai slabă viteza a UE, ultimul cerc concentric. Prima viteza (nucleul UE) presupune o spargere a actualei formule cu 27 de membri între cei care vor mai multă integrare și restul. A doua viteză este actuala formula UE27. Iar a treia viteză este cea a ”membrilor asociați” ai UE, participanți la piața unică și respectând principiile UE, însă fără a face parte formal din UE și fără integrare în domenii precum afacerile interne, justiția sau cetățenia europeană .Cel mai important aspect al planului franco-german este că permite crearea unor ”coaliții a voluntarilor”, care vor defini nucleul UE – adică statele care acceptă „voluntar” să renunțe total la suveranitatea pe care o mai dețin acum. Renunțarea la unanimitate în deciziile de politica externă este cel mai urgent aspect în acest moment.

”Modelul cu multe viteze rezolvă multe probleme politice pentru statele din nucleul UE. Acum, modelul ar permite Uniunii să absoarbă Ucraina și țările din Balcanii de Vest fără costurile economice și politice pe care le-ar presupune acordarea statutului de membru în forma sa actuală. Și mai important este că modelul cu mai multe viteze oferă Parisului și Berlinului posibilitatea de a retrograda țările rivale din Estul Europei într-o viteză inferioară, păstrându-le însă în UE. Modelul acesta permite pedepsirea acestor state fără a le exclude oficial din UE.

Presa britanică a scris că acest plan este ”un complot franco-german” pentru a atrage din nou Marea Britanie în UE. Însă planul poate fi văzut mai degrabă ca un complot pentru întărirea alianței bilaterale franco-germane prin retrogradarea țărilor UE deranjante. Dacă va fi implementat, acest model va reduce din atractivitatea UE pentru țările aspirante și va reduce și din beneficiile actualelor state membre. Acum, procesul de aderare la UE este dur și umilitor, însă măcar există o recompensă substanțială la final. Modelul cu multe viteze ar funcționa însă după logica Sfântului Imperiu în perioada sa de decădere, de la 1648 și până în 1806”, scrie Philip Cunliffe.

”Unde ne vor duce toate acestea? Populiștii europeni nu vor mai avea scuze pentru obediența lor, câtă vreme spectrul federalizării Europei aproape că va dispărea. Întrebarea este dacă această ”integrare diferențiată” va fi folosită ca pârghie pentru spargerea UE și revenirea la statele națiune și dacă asta se va putea face fără expansionismul războinic al lui Napoleon și fără autoritarismul lui Bismarck.

Ideea de ”membru asociat” al UE este mai periculoasă pentru coerența UE decât orice demagog populist ajuns la putere. Sfârșitul imperiului european postmodern începe să se întrevadă. Provocarea este dacă vom putea grăbi acest sfârșit sau dacă va trebui să așteptăm alti 150 de ani până să revenim la statele națiune ale Europei”.