Premierul Victor Ponta a reiterat marți seară că ar fi de acord cu o cotă de TVA de 20% (și nu 19% cât prevede acum Codul Fiscal – nr.).
Ponta a afirmat, marți seară, că un Cod fiscal cu o cotă de TVA de 20% va trece prin Parlament va fi „foarte bun și sustenabil”.
„Am văzut și poziția unor partide serioase din Opoziție, care nu își iau votul înapoi, care au zis că vor 19%. Eu le-am spus liderilor coaliției de guvernare că cel mai bine ar fi să avem 20%, cum era proiectul inițial, pentru că împreună cu 9% la alimente media TVA în România este undeva spre 17. Dar atunci, PNL a făcut, așa, un populism, tipic noului PNL. Au zis: ‘domnule, 19, nu 20, să mai dăm noi încă 1%, ca să votăm’. Am zis: ‘bun, ok’, ne costă populismul ăsta, dar important este să avem consens. Deci, eu cred că un Cod fiscal cu prevederile actuale și în care se menține cota de TVA la 20% va trece prin Parlament, va fi foarte bun și este sustenabil”, a declarat Victor Ponta la România TV.