UPDATE Ultimul drum al lui „Il Luce”. Cortegiul funerar a ajuns la Cimitirul Bellu

Mircea Lucescu va fi înmormântat astăzi. Legendarul antrenor, care și-a dedicat 60 de ani fotbalului, a încetat din viață la 80 de ani, lăsând în doliu lumea sportului mondial.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
UPDATE Ultimul drum al lui „Il Luce”. Cortegiul funerar a ajuns la Cimitirul Bellu

Mircea Lucescu, pe banca celor de la Galatasaray Istanbul FOTO: X/@lemarcaspors_

Mircea Lucescu va fi înmormântat astăzi. Legendarul antrenor, care și-a dedicat 60 de ani fotbalului, a încetat din viață la 80 de ani, lăsând în doliu lumea sportului mondial.

Lumea fotbalului își ia astăzi adio de la unul dintre cei mai mari strategi din istoria sa. Legendarul Mircea Lucescu va fi condus pe ultimul drum la cimitirul Bellu, unde va fi înmormântat cu onoruri militare. După trei zile de pelerinaj la Arena Națională, unde mii de suporteri și personalități și-au prezentat omagiile, „Il Luce” pornește spre locul de veci, lăsând în urmă o moștenire de peste șase decenii de excelență.

UPDATE: Cortegiul funerar al marelui antrenor Mircea Lucescu a parcurs drumul de la biserica Biserica Sfântul Elefterie către cimitirul Bellu, unde legendarul tehnician va fi înhumat cu onoruri militare.

La biserică, sicriul a fost purtat pe trepte pe petale de flori.

La slujbă au fost prezenţi, între alţii, Ioan Andone, Gheorghe Hagi, Ionuţ Lupescu, George Copos, Mircea Geoană, Răzvan Burleanu, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu, Dorin Mateuţ, Gigi Becali.

Cortegiul funerar cu sicriul lui Mircea Lucescu a ajuns la Cimitirul Bellu
FOTO: Ciprian Cladoveanu

UPDATE: Slujba de înmormântare pentru Mircea Lucescu a început la Biserica Elefterie din Capitală şi va dura aproximativ două ore. Marele antrenor va fi înhumat la cimitirul Bellu, cu onoruri militare.

Cortegiul funerar a plecat de la Arena Naţională sub escorta poliţiei şi a ajuns la biserica Elefterie, unde se află, printre alţii, Gheorghe Hagi, Mircea Rednic, Dănuţ Lupu sau Ionel Gane.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Prima Sport (@primasport.ro)

După slujbă, sicriul înfăşurat în drapelul naţional, va fi dus către Cimitirul Bellu, iar drumul se va desfăşura pe traseul: Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Şerban Vodă – Piaţa Eroii Revoluţiei – Cimitirul Bellu, unde va avea loc ceremonia de înhumare, începând cu ora 12:20.

Momentul înhumării va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor.

Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.

UPDATE: Cortegiul funerar cu sicriul în care se află trupul neînsufleţit al marelui antrenor Mircea Lucescu a plecat de la Arena Naţională spre Biserica Elefterie din Capitală, unde va avea loc slujba de înmormântare.

Deplasarea cortegiului funerar se va desfăşura de la Arena Naţională către Biserica Sfântul Elefterie, pe următorul traseu: Str. Maior Coravu – Şos. Mihai Bravu (cu întoarcere în zona Vatra Luminoasă) – Şos. Mihai Bravu – Piaţa Muncii – Bd. Decebal – Piaţa Alba Iulia – Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei – Piaţa Operei – Biserica Sfântul Elefterie.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Peste 15.000 de oameni au trecut pe la catafalc, unde a stat neîncetat Răzvan Lucescu, dar şi copiii săi, Matei şi Marilu. Astăzi, cortegiul funerar se va deplasa de la Arena Naţională către Biserica Sfântul Elefterie, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi.

Ceremonie cu onoruri militare la cimitirul Bellu

Ultima etapă a ceremoniei va avea loc începând cu ora 12:20, la cimitirul Bellu. Momentul înhumării va fi precedat de onoruri militare.

Potrivit News.ro, la ora 13:10 are loc înhumarea propriu-zisă.

Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.

Sfârșitul unei cariere de peste 60 de ani

Mircea Lucescu a murit marţi, la vârsta de 80 de ani. El a condus ultimul său meci în 26 martie, când naţionala României a fost învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială. El şi-a dedicat peste 60 de ani fotbalului. A fost unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi antrenori din lume.

CITEȘTE ȘI

Mircea Lucescu – un reper românesc

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Cate titluri mondiale cu Romania sau europene cu echipele românești a adus? Zero! A adus titluri pentru străini pentru bani nu pentru România!

  2. La catafalcul omului de știință Liviu Maior au venit o mana de oameni , la catafalcul lui Mircea Lucescu au venit sute de mii și tv-urile m-au obosit cu atâtea vedete proaste care au defilat prin fața camerelor video.Concluzia este că înveti degeaba fiindcă prostimea vrea prosti nu oameni de știință. Mai bine sa dai cu piciorul în minge decat să-ți storci creierii și să lași ceva in urma ta. Țara te vrea prost! Trăiască tv-urile care publică prostia in loc sa facă publicitate științei!

    1. In ceece te priveste tu nu ai invatat degeaba pentru ca nu ai invatat nimic.Nu ti-ai putut stoarce creierii deoarece nu-i ai !

  3. Să fie înmormîntarea fără popă? (accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.