Un bărbat în vârstă de 60 de ani și nepotul acestuia, în vârstă de 13 ani, au căzut, duminică, în râul Dâmbovița, transmite Mediafax.
Potrivit martorilor de la fața locului, bărbatul și nepotul se aflau la pescuit pe râul Dâmbovița, în zona Splaiului Unirii, iar, la un moment dat, bunicul ar fi alunecat și a căzut în apă.
Copilul ar fi încercat să-și ajute bunicul, însă a căzut și el, martorii sunând la numărul unic de urgență 112. Ulterior, la fața locului a ajuns un echipaj al Secției 14 Poliție, iar un agent a sărit în apă și a reușit să-l scoată pe copil la mal, acesta fiind conștient.
Potrivit altor informații însă, copilul ar fi fost cel care ar fi căzut în râu, iar bunicul ar fi încercat să-l scoată.
Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov l-au scos pe bunic, însă acesta a fost scos inconștient, fiind efectuate manevre de resuscitare.
Copilul a fost preluat de medicii de pe ambulanța SMURD sosită la fața locului și transportat la spitalul Marie Curie, iar bărbatul, la Spitalul Universitar.