Un deputat PDL a dat o petrecere cu lăutari la inaugurarea cabinetului parlamentar

Deputatul PDL Alin Popoviciu şi-a deschis cabinetul parlamentar din comuna timişeană Sănicolau Mare acompaniat de un taraf de lăutari. Popoviciu este celebru pentru că vrea să iniţieze o lege care să interzică vrăjitoria.

De cotidianul.ro - Autor

Deputatul PDL Alin Popoviciu şi-a deschis cabinetul parlamentar din comuna timişeană Sănicolau Mare acompaniat de un taraf de lăutari. Popoviciu este celebru pentru că vrea să iniţieze o lege care să interzică vrăjitoria.

Deputatul Alin Popoviciu a dat chef mare în comuna Sânicolau Mare pentru zeci de membri ai partidului. “Din partea domului primar pentru domnul deputat Popoviciu, să trăiască!”, a fost una din replicile care s-a auzit de la microfonul principal.

La chef au fost prezenţi şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, dar şi oameni grei din PDL. Printre ei, liderul senatorilor democrat liberali, Traian Igaş. Acesta din urmă a ţinut chiar să preia microfonul şi să demostreze că este în voce.

Petrecerea a avut loc într-un restaurant din Sânicolau Mare. În această localitate, anul trecut, Traian Băsescu a anunţat prima dată că va candida din nou la alegerile prezidenţiale.

După ce a declarat că pregăteşte o lege care să interzică vrăjitoria, iar practicantele acesteia să fie pasibile de închisoare de la 3 la 15 ani pentru înşelăciune, Alin Popoviciu le-a supărat rău pe ghicitoare."O să ne adunăm toate tămăduitoarele cu har şi prezicere la ceas de seară să descântăm şi să facem rugăciuni, să stergem această faptă gândita de Alin Popoviciu. La noapte îi spălăm creierul, ca să-i alungăm gândurile rele. Noi nu practicăm magia neagră, aia o practica vrajitoarele", a declarat prezicătoarea Sultana, citată de agenda.ro. 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.