“Barcelona, lui Gaudi, Nancy, lui Jean Prouvé”, scria jurnalista Catherine Malizewski.
Oraşul Nancy şi-a propus să promoveze, la nivel mondial, talentul unui autodidact de geniu, care a marcat istoria arhitecturii şi a designului.
O impresionantă expoziţie permanentă şi patru expoziţii temporare îi sunt dedicate în această perioadă la Nancy, oraşul loren iniţiind şi un parcurs urban urmărind arhitectura şi designul acestui vizionar al secolului al XX-lea. Între 1924 şi 1984, anul morţii sale, Prouvé s-a distins prin liniile funcţionale şi îndrăzneţe ale proiectelor sale şi prin favorizarea aluminiului şi a oţelului în defavoarea betonului, în anii ’50.
Se regăsesc la Nancy piese de mobilier concepute de el, cum sunt cel pentru “Cité universitaire”, din anii 1932-1952, panoul faţadei sediului “Companiei Industriale a Materialului de Transport”, din 1963…
Interior Casa Metropol
O serie de galerişti avizaţi, care se ocupă de design şi de arhitectura modernistă, s-au aplecat asupra creaţiei lui Jean Prouvé, ale cărei cote de piaţă sunt în continuă creştere. Unul dintre ei este Patrick Séguin, care prezintă până în 30 septembrie una dintre casele “Les jours meilleurs”, concepute în 1946, pentru sinistraţii de după război din Lorena. Luna aceasta, el a expus la “Art Basel” casa “Métropole” din 1949, proiectată pentru învăţătorii din Bouqueval. Opt case cu portic axial şi încă şase modele au fost concepute şi prefabricate în atelierele Jean Prouvé de la Maxéville în Lorraine. Sistemul constructiv constă într-un portic metalic central, cu grinzi pe care se fixează acoperişul din plăci de oţel. Restul panourilor şi plafoanele false sunt din aluminiu. Celelalte modele sunt construite cu pereţi de zidărie şi acoperiş metalic autoportant.
După 60 de ani, aceste construcţii de urgenţă, considerate efemere, au rezistat în mod remarcabil. Majoritatea lor sunt restaurate de locatari, toţi amatori de arhitectură. Plasarea lor în peisaj degajă o atmosferă intimistă.
Casă demontabilă din lemn şi oţel, concepută în 1930
Iar în 2013, aceasta şi alte cinci construcţii vor apărea într-o expoziţie a Galeriei de artă newyorkeze “Gagosian”.
“Prouvé a revoluţionat arta locuirii”, explică Fabien Naudan, directorul Casei de licitaţii “Artcurial”. Unele dintre construcţiile sale ar putea fi ridicate într-o singură zi. Iar proiectele ale rezistă şi astăzi. N-a avut o diplomă de arhitect, dar invenţiile sale, reluate în piesele de mobilier, care sunt tot nişte arhitecturi în miniatură, sunt fundamentale.
Jean Prouvé rămâne însă maestrul prefabricatului. Aşa se explică şi preţurile atinse de operele sale. “Pavilionul roşu”, o structură nomadă din 1957, realizată pentru un grup şcolar din Villejuif, a fost vândut la Artcurial cu 1.800.000 de euro.
Premiere franţuzeşti şi internaţionale
Casă experimentală la Meudon
Născut în 1901 şi mort în 1984 la Nancy, Prouvé este de fapt un constructor şi un desenator de mobile autodidact. El este moştenitorul direct al Şcolii din Nancy, al curentului Art Nouveau din acest oraş, al cărui şef a fost tatăl său, Victor Prouvé. Dar el a marcat oraşul prin personalitatea, prin ideile sale, prin talentele de feronier de artă, creator de mobile şi prin colaborările sale în domeniul arhitecturii.
Constrâns, în 1916, să-şi întrerupă studiile din cauza greutăţilor financiare ale familiei, Jean Prouvé a intrat ucenic la feronierul Émile Robert din Enghien. După serviciul militar, deschide, în 1924, un atelier la Nancy. Primele lucrări sunt feronerii pentru case particulare, ca Hotel Thiers, sau pentru faţade de magazine pariziene. În 1926 primeşte prima comandă de la un arhitect: poarta de intrare a Vilei “Reifenberg” din Paris, construită de Robert Mallet-Stevens.
Casa Poporului de la Clichy
Înţelegând că feroneria tradiţională şi-a trăit traiul şi că ea trebuie să se întâlnească cu arhitectura şi industria, el concepe şi produce mobile, elemente de arhitectură şi, mai târziu, case.
Creează, în 1931, “Atelierele Jean Prouvé”, iar patru ani mai târziu proiectează “Casa Poporului” din Clichy, considerată un edificiu precursor al arhitecturii moderne, împreună cu Eugène Beaudouin, Marcel Lods şi Vladimir Bodiansky.
Casa tropicală
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, suspendă activitatea atelierului. La sfârşitul războiului, studiază şi pune în aplicare, împreună cu Pierre Jeanneret, casele uşoare, apoi, în 1950, Ministerul Reconstrucţiei îi comandă 12 case prefabricate ce vor fi montate la Meudon. Construite pe un teren accidentat, aceste locuinţe trebuind să răspundă nevoilor urgente de după război, sunt compuse din panouri din lemn şi metal, plasate pe fundaţie de zidărie, menită să corecteze denivelările solului. Mândru de reuşita sa, Prouvé declara: “Sunt gata să fabric case prefabricate în serie mare, aşa cum a făcut Citroën începând din 1919 pentru automobile… Fierul, oţelul sunt trucul meu! Cu fierul construieşti repede şi solid”. De fapt, din 1937, data primelor sale prototipuri, el n-a încetat să-şi perfecţioneze metodele de producere a unor construcţii uşoare, de format mic, unele realizate pentru Ministerul Aviaţiei. Meudon a fost primul şantier important şi primul test real al acestui tip de case.
Casa tropicală estimată între 4 şi 6 milioane de dolari la Christie’s
În anul următor, Prouvé realizează structurile în aluminiu pentru “Imprimeria Mame” din Tours, construită de arhitectul Bernard Zehrfuss. Acoperişul permite luminatul atelierelor. Jean Prouvé a instalat 672 de rame din aluminiu, dispuse pe o structură de oţel, constituind o premieră europeană. El a construit şi patru pavilione din aluminiu pe acoperişul-terasă al clădirii administrative, prevăzute cu ferestre vitrate şi hublouri colorate, în care au fost instalate biroul directorului şi sala de întâlnire a consiliului de administraţie.
Dar inflaţia, costurile instalării, importanţa investiţiilor dezechilibrează bugetul antreprizei. Intră cu capital societăţile “Aluminium” şi apoi “Cegedur”, aceasta din urmă înlăturându-l pe Prouvé de la conducerea antreprizei. Îi comandă în schimb “Pavilionul Centenarului Aluminium”, care a fost montat, în 1954, pe cheiurile Senei, la Paris.
Casa lui Jean Prouve de la Nancy
În acelaşi an, el obţine comanda de mobilier pentru sălile comune, restaurantele şi o parte a camerelor de la “Résidence universitaire Jean Zay” din Antony. Realizează biblioteci, scaune, paturi, birouri “Compas”, exemplare ce se numără şi astăzi printre mobilele cele mai bine cotate ale secolului al XX-lea. O ediţie originală a scaunului “Antony” este evaluată acum la 40.000 de euro, un fotoliu “Kangourou” s-a vândut cu 152.449 euro în primăvara anului trecut, iar o bibliotecă poate valora până la 160.000 de euro.
La Nancy se află şi Casa lui Jean Prouvé, construită de el în 1954, pe versantul colinei ce domină nordul oraşului. Este o casă-vagon, cum o numea chiar proprietarul ei, formată din trei părţi: dormitoarele, camera de zi, cu pereţi vitraţi, oferind o minunată vedere spre Nancy printre numeroşii arbori care o înconjoară. A treia parte conţine bucătăria şi spaţiile anexe. Casa a fost realizată în trei luni. Principalele elemente ale construcţiei provin din antrepriza lui Jean Prouvé. Camerele au panouri cu hublouri şi ferestre prevăzute cu obloane cu contragreutate culisantă, pe principiul inversat al ghilotinei. În 1987, casa a fost declarată monument istoric.
Living room conceput de Prouve
Prouvé fondează, împreună cu arhitectul-scriitor Michel Bataille, “Les Constructions Jean Prouvé” şi realizează, în 1956, “La Maison des jours meilleurs”, montată pentru Salonul Artelor Menajere” de la Paris. Văzând-o, Le Corbusier scria: “Este cea mai frumoasă casă pe care o ştiu”.
Cu titlu personal, participă la cercetări, cum ar fi “casa sahariană”, împreună cu Charlotte Perriand, în 1958, este consultant pentru structuri de sticlă şi oţel, cum este cea de la CNIT, din cartierul La Défence din Paris, împreună cu arhitectul Bernard Zehrfuss.
Şcoală concepută de Jean Prouve
În 1966 deschide un mic birou de studii în care sunt elaborate proiecte inedite, ce demonstrează evoluţia şi extraordinarul spirit de adaptare al acestui constructor. Colaborează cu arhitecţii cei mai prestigioşi pentru clădiri care poartă marca intervenţiei sale, cum ar fi CBIT, Turnul Nobel din La Défence, construit de Jean de Mailly, aripa V a clădirii UNESCO din Paris, concepută de Bernard Zehrfuss, sediul Partidului Comunist Francez, proiectat de Niemeyer în 1970.
La începutul anilor ‘60, Prouvé a conceput împreună cu colaboratorii săi două sisteme de construcţie: Acoperişul reticular cu suprafaţă variabilă, care se adaptează tuturor tipurilor de construcţie (împreună cu inginerul Léon Pétroff), şi “Tabouret”, procedeu bazat numai pe două elemente: stâlp şi grindă, folosit la “Palatul Expoziţiiilor” de la Grenoble, construit de el, în 1968, sau la “Universitatea Liberă” din Berlin, împreună cu arhitectul Georges Candilis.
Structură nomadă
Titular al catedrei de Arte Aplicate a “Conservatorului Naţional al Artelor şi Meseriilor”, între 1957 şi 1970, Prouvé şi-a formulat, printre altele, preocupările privind integrarea clădirilor în mediul ambient.
Sfârşitul carierei lui este marcat de experimentarea unor noi materiale, sau a unor componente, ca panourile faţadei “Universităţii Lyon-Bron”, dar şi de mai multe proiecte prea îndrăzneţe pentru a fi realizate, dar care dau o dimensiune urbanistică operei sale.
Reuşitele sale sunt recunoscute pe plan internaţional. Este cazul structurii “Palatului Sporturilor Paris-Bercy”, împreună cu arhitecţii Michel Andrault şi Pierre Parat, unde, în 1978, a gândit o şarpantă metalică cu geometrie neregulată, de 6.400 de metri pătraţi, care are particularităţi tehnice importante. Pe o reţea de şine circulă patru poduri rulante de 5 tone ce permit manipularea şi transformarea sălii într-un timp foarte scurt. Dispozitivul permite aplicaţii tehnice nenumărate, privind sonorizarea, eclerajul, efectele speciale atât pentru sport, cât şi pentru spectacole.
Prouve aşezat într-unul dintre scaunele desenate de el
În 1971, a fost numit preşedintele Juriului internaţional al Concursului pentru Centrul Naţional de Artă şi Cultură “Georges Pompidou”, reuşind să impună proiectul semnat de Renzo Piano şi Richard Rogers, în care poate fi recunoscut şi aportul lui esenţial la arhitectura tehnologică: structura în oţel, faţada din panouri modulare, flexibilitatea spaţiilor interioare.
Prouvé nu este arhitect, inginer sau tehnician, ci un pic din toate acestea. El se dorea, înainte de orice, constructor. Şi a fost unul genial.
