
Nicolae Iorga ținea la 9 noiembrie 1908 în Galați o conferință despre cele trăite de „Călătorul frances G. Le Cler din 18601”. „Resumatul” acesteia al unei conferințe a fost tipărit sub titlul „Un martur străin al păcatelor noastre” din care vă las plăcerea de a citi:
„De o bucată de vreme, România are o sumă de răi patrioți, de dușmani ai neamului, de calomniatori ai instituțiilor ei fundamentale, Atâția îi găsesc, îi pârăsc și-l înfierează eu osânda lor.
Ei înșiși cred că li se face o nedreptate. Se socot tot așa de mult «dușman ai poporului» ca și eroul dramei lui Ibsen, care descopere că orașul lui trăiește din apă otrăvită, care cheamă luarea-aminte a tuturor asupra cauzei – ce se poate înlătura – a multor boli și morți și care, tulburând în lenea lor învechită, în uitarea lor de datorie pe atâția cari nu se cred datori cu nimic, e arătat cu degetul ca un individ primejdios care trebuie distrus.
Cu ce se pot apăra «dușmanii poporului»? Orice mărturie, orice dovadă a lor scoasă din propria experiență li se tăgăduiește; el nu pot avea nici spirit de observație, nici inteligența sigură, care judecă. E bine însă pentru el, pentru reputația, ca și pentru causa lor, că înainte de dânșii și alți! au judecat tot așa. Nu alți din țara lor, cari trăiesc încă; și pe aceștia îi pot tăgădui cu aceleași cuvinte oamenii cari se bucură de ceia ce este. Nici măcar alții din țara lor, cari să nu mai fie între cei vii; ne-am deprins a nu prețui nici după moarte ceia ce se cuprinde între hotarele terii și între marginile neamului. Ci scriitori străini, dintre cei cari nu mai sunt, dau mărturie despre dreptatea criticelor care se aduc stării de lucruri actuale din România.
……
Să salutăm însă cu recunoștință un alt fel de călători; aceia cari, văzând o altă țară, înțeleg că ea are dreptul și chemarea să fie altfel, cari, întâlnindu-se cu oameni de alt neam, înțeleg legitimitatea ființei neamurilor deosebite, cu limba lor, obiceiurile lor, tradițiile lor, istoria lor, speranțele si idealurile lor, care neamuri prin această osebire firească a lor îmbogățesc averea morală a omenirii, care se alcătuiește din ele. Acest călător vine bucuros să recunoască și să studieze un neam nou pentru el; prin cercetarea lui își îmbogățește sufletul, își lărgește cercul de vedere, își adâncește temeliile judecății. Și totodată, iubind neamul pe care-l descoperă în ființa lui morală, el caută ai spune adevărul în față, bărbătește, ai îndrepta greșelile, al îndrepta pe căile ce sigure pot duce la sănătatea morală deplină, la solidaritatea socială, la conștiință comună, care pot asigura, numai ele, o dezvoltare morală trainică.
Orășele din Moldo-Valahia
Dintre aceștia face parte și G. Le Cler, care publică în Paris la 1866 ceia ce se numea pe atunci în apus «Moldo-Valahia», despre Principatele-Unite, evoluând către o Românei ale lui Vodă Cuza.
La Molodo-Valachie, ce qu’elle a été, qu’elle nourrait ètre, par G. Le Cler, Paris, 1866
Le Cler spune lucruri pe care le-a aflat până pe la 1864, căci el n’a știut, decât mai târziu încercarea de reforma rurală a lui Kogălniceanu, de care vorbește într’un adaus la călătoria lui, urmată de un studiu asupra ţerii noastre, a claselor sociale și moravurilor poporului Felul cum scrie despre prefacerea pe baze apusene a intendenței oștirii, create de Cuza-Vodă, arată pe un specialist; deci scriitorul e în legăturii cu acea misiune franceză care, chemată de Domnul Unirii, a știut să ne învețe fără a ne umili,- instructorii, atât de superiori, al ofițerilor noștri dându-și toate silințele pentru a nu părea altceva decât bunii camarazi al acestora.
Să vedem întîiu cum se înfățișează lui Le Cler orașele noastre. Traduc prescurtând pe alocurea.
Giurgiu; Grămezi de noroii, câteva strade pavate cu bolovani enormi, fără legătură, scuturători; case joase, fără etaj; garduri de lemn putred, curți mârșave, maidane în jurul caselor, mulțime de cîni rătăcitori, de purcei, de gâște gîgîitoare, de rable slăbănoage, lupt induse cu noroiul și zbătându-se claie ; peste grămada.
Bucureștii; «Sat nemărginit, clădit la întâmplare, fără aliniere, fără apă, fără vre unul din simplele elemente de gospodărie care se văd în orașele noastre cele mici. Noroaie puturoase și adânci stau pe strade și la răspântii… Nu-ți poți închipui ce este această strânsură de murdării care s’au grămădit din vremi ce nu se mai pomenesc.
Cu lopata se pune noroiul în cărucioare, și el se. scurge necontenit din ele,- nou butoi al Danaidelor. «De sigur că aici s’a găsit meșteșugul ele a muta noroiul, nu de a-l ridica.»
«Trăsura e obiect de primă necesitate» Piețele-s pline de dânsele. Cei ce merg pe jos poartă cizme, (și femeile). Trăsurile calcă și stropesc, fără să se supere cineva.
Cînii și cioarele curăță doar. Vilele se taie in strada.
Case răzlețe, afară poate de două străzi. «Terenul pierdut se ridică la 3/10 din suprafața totală.» N’au casa lor doar Ţiganii din «pivnițele părăsite».
Case mari de cărămidă, împodobite cu «carton- plâtre».
«Bordeie mărunte;, in care zac atâtea familii sărace,- având abia un adăpost, culcate la pământ, bântuite de friguri.
«Strade întortocheate cu prăpăstii la tot pasul; grămezi de dărâmături; garduri care cad, grămezi infecte de tot felul de rămăşituri.
Atâta prisos și atâta lipsă desăvârșită! Atâta lux și atâta mizerie, Zău că sufletul se umple de jale si iluzia se risipește!»
Lux înnuntru; «Covoare de Aubusson și de Smirna, mobile de Viena, lucruri de Paris, porțelane. de China,- Ungaria, Sèvrès; pe etajere fleacuri costisitoare». Multă argintărie de masă; «nimic din capodoperele argintăriei celei vechi».
Brăila; Oraș plăcut, bine desemnat, destul de bine pavat, construcții moderne, care amintesc porturile din Apus… Bursă, sală de teatru, nesfârșite magazii de grâu la port, frumoase primblări, grădină publică si toate așezămintele de utilitate și de lux cu care trebuie să fie prevăzut un însemnat oraș de negoț» Ar fi o Capitală potrivită, din causa legăturilor de comunicație.
Galați; «Oraș mare, rău zidit, afară de două tirade, însă bine pavat cu piatră tăiată, — inovație de curând»
Iașii; Apele spală stradele pavate cu piatră cubică. «Bine înțeles nu vorbim de mahalale.»
Deosebește plimbarea de la Copou, cu doamne elegante și ofițeri, grădina Pester, grădina publică și «monumentul».
Bacău; «Nu e rău zidit; frumoase case și grădini bine ținute; primblare publică; biserica catedrală și clădirile de mănăstire in legătură cu ea produc un efect bun.»
Focșani; «Târg ca atâtea altele, dar și mai arid, pe jumătate ars de curând… Oraș neospitalier.»
Râmnicu-Sărat; «Sat murdar și detestabil.» Hanul, o cârciumă cu bețivi, femeii, lăutari pribegi, cîni răi, mese murdare, paturi infecte, insecte și guzgani.»
Tecuciu; «Grămadă de barăci de lemn, căzând de vechime, înainte de a fi mântuite.»
Vasluiu; «Frumoasă perspectivă. Înăuntru, încetează ilusia. Construcții de scânduri și lut; dobitoace și păsări pe stradă»; porci slobozi, intrând și in odăile hanului jidovesc.»
De atunci Giurgiul s’a făcut un oraș frumos, Bucureștiul s’a schimbat foarte mult, târgurile și satele au luat înfățișare de adevărate orașe. (Continuă Nicolae Iorga)
Schimbările privesc însă părțile centrale. Acolo locuiește una din cele două categorii, așa de deosebite, ale populației noastre. Ea dă strălucire străzilor mari, dar nu aliniere, căci alegătorul influent își întinde și acum trufașa burtă stăpânitoare asupra drumului comun, și numai o reformă a întregului sistem electoral ar putea să deie linii drepte de egalitate înnaintea legii. Dar mahalalele, unde locuiesc cetățeni români de clasa a II-a, – de aceia pe cari aici in Galați îi împușcați deunăzi ca pe cîni, de și veniseră cu o simplă tânguire în chip pașnic, inconștient îi cari aveau atunci puterea, mahalalele sunt încă obiectul celei mai părintești negrijiri din partea celor mai multe administrații comunale din România.
S’a criticat de-ajuna «sentimentalitatea» celor cari declară, din experiență, că ţerănimea noastră – și azi după simulacrele de reforme care nu se aplică – lipsită de pământ, de cultură, de justiție, de administrație, de drepturi politice, – e marea noastră rușine și marea noastră primejdie. S’a tăgăduit degenerarea evidenta a rasei, pe care o văd tânguindu-se, ticăloșindu-se în nouă generații de bâlbâiți, de epileptici, de slăbănogi și monștri acolo sus, pe odată fericitele planuri de moșneni ale Teleajenului, unde sunt două stăpâne care-și strâng mâinile; Mizeria și Beția.”
Va urma
Broșura poate fi descărcată de aici:
1 „Călători străini despre Țările Române în secolul 19, vol. 5; G. Le Cler, „Un călător francez de la 1866, în principatele unite ale lui Cuza”.
Nu am văzut nicăieri piatra cubica pusa atât de bine și frumos ca în București.
Trebuie sa fie clar pentru toata lumea, HUNGURII au inventat apa calda, din putul gandirii Marelui ScUrs.
În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”.
Într-o ședință a Adunării din Țara Românească, la 24 ianuarie 1859, Alexandru I. Cuza, a fost acceptat, în unanimitate, ca domnitor si in Țara Românească.
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar.
Deci … TOT POPORUL din cele doua Principate Române A DORIT si a INFAPTUIT Unirea din 1859 ! Precum si cea din 1918!
Asa precum a dorit-o neamul NOSTRU, in mod PERMANENT, atat in epoca geto-dacilor lui Burebista/(80-44 BC), cea a lui Decebal/(87-106 AD), cat in epoca lui Mihai Viteazul/1600.
PS. LASA-IN PACE MEMORIA lui IORGA, martirul neamului NOSTRU ! Este prea SCUMPA pentru neamul nostru ROMÂNESC, in raport cu NON-valoarea neamului tau migrator de pe Obi !
ROMÂNIA este taramul cel stravechi, carpato-dunareano-pontic, al neamului geto-dacilor si daco-romanilor ! Si NE ESTE taramul neamului tau !
În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”.
Într-o ședință a Adunării din Țara Românească, la 24 ianuarie 1859, Alexandru I. Cuza, a fost acceptat, în unanimitate, ca domnitor si in Țara Românească.
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar.
Deci … TOT POPORUL din cele doua Principate Române A DORIT si a INFAPTUIT Unirea din 1859 ! Precum si cea din 1918!
PS. LASA-IN PACE MEMORIA lui IORGA, martirul neamului NOSTRU ! Este prea SCUMPA pentru neamul nostru ROMÂNESC, in raport cu NON-valoarea neamului tau migrator de pe Obi !
ROMÂNIA este taramul cel stravechi, carpato-dunareano-pontic, al neamului geto-dacilor si daco-romanilor ! Si NE ESTE taramul neamului tau !
În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”.
Într-o ședință a Adunării din Țara Românească, la 24 ianuarie 1859, Alexandru I. Cuza, a fost acceptat, în unanimitate, ca domnitor si in Țara Românească.
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar.
Deci … TOT POPORUL din cele doua Principate Române A DORIT si a INFAPTUIT Unirea din 1859 ! Precum si cea din 1918!
Cu alde Petrov, imobiliaril de Sibiu, covrigarul de Buzau, profesorasul de istorie trăitor la Bruxelles (din sondele soatei), …, de unde evoluție, corectitudine și cinste, abnegație si emulație,… . Chiar de am pavat (iar edili finanțatori de partide paveaza din doi în doi ani și pun borduri în fiecare luna) si asfaltează la preturi de diamante și metale rare când apuca si au promisiuni de fonduri de manarit, tot mahala este Ronania – iar nu atât ca aspect cât mai ales ca morala.
Păi de știi istorie , atunci știi că MOLDOVLAHIA era denumirea principatelor unite cu forța, iar cetățeni erau moldovlahi, nu rumîni.. Chestia e că Iorga nu degeaba a fost impușcat.. Era un fudul al Sorbonei, care a declarat in public cum că istoria servește scopurilor politice.. Deci a inceput poveștile cu dacii,.. E un fals patriot, fudul și egoist,. A fost de fapt hulit la vremea lui..
Si acum Bucurestiul arata cam la fel: cladit la intamplare, fara apa (calda), strade intortocheate cu gropi (nu chiar prapastii) la tot pasul.
Noroc cu Plicusor Dan ca l-a schimbat de s-a rupt in mandatul lui……[Rumburak]
Broscăriei ăsteia au cumpărat corespondență lui Brâncoveanu de la un hoț și apoi au dat-o sultanului..buni oameni..aveau ei interese pe aici dar și pe lângă sultan se gudurau..