S-a împămîntenit sloganul că România e cea mai coruptă țară din Europa. Dar asta nu mai e exact, deși era adevărat acum cinci ani și mai înainte.
Conform ultimului Eurobarometru (470/2017) pe tema corupției, comisionat de DG Home/ Comisia Europeană, România a coborît pe locul 14 la corupție în Europa, cu 80% dintre repondenți estimînd că fenomenul e răspîndit, cu 13% mai puțin decât acum cinci ani, în 2013, față de doar 15% care cred că e foarte rar;. Media europeană este de la 68% la 25%, iar țările unde corupția e văzută de locuitori ca fiind mai generală decât în România sunt, în ordine, Grecia, Spania, Cipru, Croația, Lituania, Portugalia, Italia, Slovenia, Ungaria, Slovacia, Lituania, Republica Cehă și Bulgaria. Românii se plîng mai ales de corupția din partide și din sănătate (58%), dar și de cea din educație sau procuratură (32%). 82% (locul 9) estimează că e cel mai ușor să obții un serviciu public cu pile sau șpagă (media europeană 66%). Românii sunt însă pe locul 1 în Europa (68%) în a se declara afectați personal de corupție și tot pe locul 1 în a aprecia că sunt destule urmăriri judiciare de succes ale acesteia (55% la o medie europeană de 33%). 54% cred că eforturile de a combate corupția rămân ineficiente (față de 39% care cred contrariul), asta față de o medie europeană de 56% versus 30%, ceea ce ne plasează în topul primelor zece țări care cred că totuși controlul corupției funcționează cît de cît, într-o mare de pesimism european.
Rezultatele în ce privește experiența cu corupția arată că nivelul acesteia a scăzut. Numai 13% dintre români știu pe cineva care a dat sau a luat mită (media europeană e 12%) – ceea ce ne plasează pe locul 14 – dar numai 3% au fost aproape de o experiență, de orice natură, cu corupția în ultimul an; ceea ce înseamnă locul 17. Conducem totuși la a da cadouri în spitale, însă asta nu e considerată șpagă de către repondenți, deși ar prefera să nu dea. Pe scurt, în materie de experiență stăm chiar mai bine decît cu percepția, și șpaga e mai scăzută decît se presupune curent (integral aici
https://data.europa.eu/euodp/data/dataset/S2176_88_2_470_ENG/resource/641f2944-3e57-403c-8ab4-adfdd4204a12))
România ocupă un onorabil loc 30 (din 109 țări) și în ceea ce privește indicele integrității publice (care nu e bazat pe percepții) și e departe de a fi ultima din Europa; în speță, stă mai bine ca Grecia. Vedeți în tabelul de mai jos cum se prezintă comparativ România în Europa și cum stă față de țările cu același nivel de venit. România stă prost mai ales la serviciile digitale (acces la Internet, la servicii electronice etc.) și la libertatea presei (presa e coruptă, lucrează în beneficiul cui plătește, și nu al privitorilor), ocupînd locul 23 din 30 de țări europene (cu Norvegia și Elveția incluse) la independență judiciară.
|
Componente |
Scor |
Rang global |
Rang regional |
Rang grup venit similar |
|
Independență judiciară |
5.49 |
52/109 |
23/30 |
10/28 |
|
Povară administrativă |
8.96 |
35/109 |
21/30 |
5/28 |
|
Deschidere comerț internațional |
10 |
1/109 |
1/30 |
1/28 |
|
Transparență bugetară |
8.71 |
20/109 |
10/30 |
6/28 |
|
Acces la servicii digitale |
6.05 |
48/109 |
30/30 |
10/28 |
|
Libertatea presei |
6.74 |
40/109 |
26/30 |
5/28 |
Sursa: www.integrity-index.org
Pe scurt, deși mai sunt multe de făcut, ideea că România e cea mai coruptă țară din Europa este un mit și e timpul să nu mai lăsăm românii să se exprime așa de neglijent în țară și mai ales în Europa, pentru că asta afectează direct investițiile, dobînda la credite și soarta aflată în cumpănă a zeci de mii de români din Marea Britanie.
Pippidi bate campii ca de obicei. Romanii dupa 6 ani de PSD si unul de tehnocrati sunt asa de saraci ca nu mai au nici bani de spaga! Sa mearga Pipidi intr-un spital, oricare dintr-o resedinta de judet din Moldova, Oltenia sau Muntenia sa vada cum cei care nu au bani de spaga desi sunt urgente asteapta cu orele, asta cand nu sunt plimbati intre sectii si spitale pana mor!