(VIDEO) Un nou scandal în Parlament: Zi-i maimuței să plece!

Protagonişti au fost şeful deputaţilor PSD, Alfred Simonis şi parlamentarul AUR Ciprian Titi Stoica.

De (R.C.)
(VIDEO) Un nou scandal în Parlament: Zi-i maimuței să plece!

Protagonişti au fost şeful deputaţilor PSD, Alfred Simonis şi parlamentarul AUR Ciprian Titi Stoica.

Comisia de Regulament din Camera Deputaţilor a votat, miercuri dimineață, cu scandal, înainte de şedinţa plenului, modificările la regulament, pentru introducerea sancţiunilor, în cazul unor agresiuni sau injurii.

Protagonişti au fost şeful deputaţilor PSD, Alfred Simonis şi parlamentarul AUR Ciprian Titi Stoica, George Simion și deputatul USR, Bogdan Rădeanu.

Alfred Simonis a fost deranjat de deputatul Ciprian Titi Stoica care filma dezbaterile comisiei.

Alfred Simonis (PSD): Alo, alo, hai, gata! M-ai supărat. Ieși afară!

Președintele comisiei: Haideți, vă rog!

Ciprian Titi Stoica (AUR): Dar cine ești tu să mă dai afară?

George Simion (AUR): Filmează, mă! Filmează!

Alfred Simonis (PSD): Ieși afară, dar ce facem aici, balamuc?!

Ciprian Titi Stoica (AUR): Dar ieși și tu afară!

Președintele comisiei: Domnul Stoica, vă rog să…

Ciprian Titi Stoica (AUR): Cine ești tu să mă dai afară?

Alfred Simonis (PSD): Poate te întind pe aici pe jos.

Ciprian Titi Stoica (AUR): Cum adică mă întinzi pe jos? De când mă întinzi tu pe jos? Ia spune! De când mă întinzi? Vezi că asta este a doua oară când mă ameninți.

Președintele comisiei: Domul Stoica! Domnul Stoica!

Alfred Simonis (PSD): Zi-i maimuței să plece! Zi-i maimuței să plece!

Ciprian Titi Stoica (AUR): În ce calitate îl dai tu afară? Domnul președinte de comisie!

Alfred Simonis (PSD): George, zi-i la maimuță să plece!

Ciprian Titi Stoica (AUR): De ce m-ai făcut maimuță?

Alfred Simonis (PSD): Nu te-am făcut eu.

Președintele comisiei: Mergem mai departe.

George Simion (AUR): Domnule Simonis, vă atrag atenția că conform acestui…

Alfred Simonis (PSD): George, ia-ți maimuța de aici! Nu la tine mă refer!

Președintele comisiei: Domnul Stoica, v-am dat cuvântul, vă dau și după!

Ciprian Titi Stoica (AUR): Cum adică? Dacă eu fac o greșeală, are de suferit tot grupul parlamentar? Dumneavoastră gândiți? Păi numai voi, naziștii, ați făcut asta!

Președintele comisiei: Vă rog foarte mult!

George Simion (AUR): Dacă te bate Simion pe tine, cum și meriți!

Alfred Simonis (PSD): N-are cum să mă bată pe mine Simion, niciodată!

George Simion (AUR): Cum și meriți, de altfel. Dacă te bate Simion pe tine, cum și meriți, de altfel! De ce să sufere colegii lui Simion?

Alfred Simonis (PSD): Tu n-ai bătut pe nimeni pe nimeni niciodată, numai bătaie nu știi.

Ciprian Titi Stoica (AUR): Nu puteți și e principiu de drept și doar naziștii și comuniștii au pedepsit un grup pentru faptele unei persoane.

Bogdan Rodeanu (USR): Ce faci, mă?!

George Simion: Ce ai?

Bogdan Rodeanu (USR): De ce mă calci?

George Simion (AUR): Ce ați pățit, domnul USR-ist?

George Simion s-a împins cu deputatul USR, Bogdan Rădeanu, care l-a acuzat că l-a călcat pe picior. Simion a mai spus că în şedinţă s-au folosit jigniri precum ”nazişti” şi ”maimuţă”.

”Ni se pune pumnul în gură, din păcate”, a spus Simion, după votul din comisie, în timp ce transmitea live pe pagina de Facebook discuţiile din şedinţă.

Când a ieşit din sală, deputatul USR, Bogdan Rădeanu, l-a acuzat că l-a călcat pe picior. ”Ce faci, măi, mă calci pe picior?”, i-a spus Rădeanu lui Simion.

”Ce aţi păţit, domnule Rădeanu? Băă, aţi văzut toată lumea cum m-a împins?”, a început să ţipe George Simion.

”Du-te măi de aicea, pleacă cu figurile astea de cartier. Ai o facultate, mă!”, i-a replicat Rădeanu.

”Domnul Rădeanu m-a împins”, a transmis Simion presei.

Co-preşedintele AUR a declarat, după vot, că deputaţii vor fi privaţi de telefoane şi angajaţi, ca să nu mai filmeze.

”S-a votat 4 cu 1 şi 4 la 2, la unele amendamete. Nu o să mai avem voie să facem live-uri. O să facem în continuare, o să fac în fiecare zi, din Camera Deputaţilor, ca să se înveţe domnii din coaliţia majoritară să ne pună pumnul în gură Opoziţiei”, a spus Simion, precizând că i se va tăia jumătate din indemnizaţie, pe care oricum o dona.

Simion i-a acuzat pe cei din comisie că, deşi vor să introducă sancţiuni, ei sunt cei care jignesc.

”Exact cei care încearcă să impună acest Regulament, aduc jigniri. Am auzit acolo cuvinte precum maimuţă, nazişti şi teoretic, pentru spusesle unui parlamentar, trebuie tot partidul sancţionat”, a spus Simion.

Deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România, Ovidiu Ganţ, a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că deputatul Ciprian Titi Stoica de la AUR l-a numit ”nazist” în şedinţa de comisiei de Regulament şi a anunţat că va sesiza Parchetul în acest caz.

 
 

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. Daca este si Alfred si Robert, timisoreanul ceapist este ruda indepartata cu fritzul devenit peste noapte primarul carpacilor. Nu poti avea pretentii de la acest pesedel analfabet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.