Multe prostii și idei de găgăuță au trecut pe lângă mine. Dar una așa gogonată ca a lui Valeriu Țurcan chiar că n-am mai văzut. Cică Traian Băsescu regretă că a candidat pentru al doilea mandat. Oh, săracuțul de el! Îi ajungea și ce-a făcut din prima tură. Însă l-au apucat remușcările. Suferă ca un câine pentru neplăcerile pe care ni le-a pricinuit. Nu mai poate de regrete. Putea să plece de atunci în Argentina sau în America, chiar și în Rusia, era boier și nu-l mai cânta nimeni la televizor. Ziceți, nu-i asta o nouă formă de plâns, izbucnită din senin, ca toate celelalte adăpări de şoricei inițiate de Traian Băsescu? Ori omul nostru este un cameleon desăvârșit și e gata să plângă în poala nației, ori Valeriu Turcan e o poamă și a primit sarcină să testeze o nouă strategie. Încearcă să ni-l prezinte pe Traian Băsescu ca pe o vulpe copleșită de sentimente. Un soi de suferință a omului singur, un Zeus ros de remușcări, cu ficatul în piuneze și cu sufletul chinuit de regrete. A vrut să lupte împotriva grupurilor de interese nelegitime, a acelora din crima organizată și numai pentru asta s-a aruncat în luptă. A jucat geamparale cu Bercea Mondial, a învârtit spada deasupra capului, s-a pupat în bot cu capre și măgari, s-a îmbrăcat cioban și s-a închinat la ce i-a ieșit în cale. Asta așa, numai pentru norocul său în luptă cu crima organizată și cu grupururile ilegitime de interese! Nu pentru contractele cu energie făcute cu rușii, nu pentru banii din vămi și din șpăgi. Doamne ferește! Sacrificatul nației și-a rupt din viața lui de petrecăreț ca să ne salveze de la tihna noastră și să ne bage în balamucul în care ne aflăm. Ştiți bancul acela cu condamnatul la moarte care este grațiat în ultima clipă de comandant? Cum ai reușit asta, l-a întrebat un alt condamnat la moarte? Simplu! Am aflat că are un ochi de sticlă și m-am uitat insistent în el până când am simțit că în ochiul lui de ciob licărește un strop de omenie. Şi m-a iertat!
Așa și cu președintele. După ce a făcut din alegeri o curvăsăreală în toată regula pentru a-i ieși numărul de voturi care să-l mențină la Cotroceni, pac, e cuprins de o sfâșietoare milă și cumplite remușcări. Asta chiar e o minune de spovedanie și o minunată împărtășanie vicleană a vulpii noastre politice!
Oare n-ar trebui să-i plângem de milă? N-ar trebui să-i strigăm:
-Albă-ca-Zăpada, iubitul nostru, salvatorul neamului! Nu fi trist pentru că tu nu ești de vină! Poporul nu te-a înțeles și Europa cea nepricepută s-a învârtit ca gâsca prin apa din oala clocotită. Dacă te asculta, eram cu toții departe!
Pe fondul unor înjurături cumplite la adresa președintelui și a Elenei Udrea, un cârpaci de soluții salvatoare s-a gândit să-i scoată la bătaie pe caraghioșii de Țurcan și Lăzăroiu ca să ne vândă ei povestioare numai bune de adormit copiii și de înjurat servitorii.
