Fără să-și declare independența față de Moscova, Ungaria lui Ianos Kadar a avut mai multă libertate economică decât România lui Ceaușescu. A permis dezvoltarea micilor afaceri de familie, de pildă. Dar a permis și mici disidențe în partid (devenite tot mai mari după 1985). În iunie 1989, Ungaria a fost primul stat comunist în care s-a îngăduit pluralismul de partide.
După 1989, Ungaria nu a desființat CAP-urile, ci le-a transformat în societăți pe acțiuni. În felul acesta, n-a fragmentat până la ineficiență terenurile agricole. Când a retrocedat proprietăți naționalizate, a stabilit o limită: tot ce este peste 100.000 de dolari rămâne la stat. În felul acesta, n-a creat o mafie a imobiliarelor. Problema Ungariei era fondul înghețat al suferințelor sale de Trianon. Curând, acest fond s-a dezghețat și a dat naștere unui partid revizionist cu un succes electoral în jur de 20%. Ca să nu se umfle acest partid, Viktor Orban a transformat un partid civic-liberal, FIDESZ, într-unul liberal-naționalist (cum a fost la noi PNL în secolul al XIX-lea). Față de liberalismul postmodern al corectitudinii politice, noul FIDESZ părea liberal. Orban a acceptat să teoretizeze acest liberalism și a păstrat FIDESZ în limitele moderației naționaliste.
Dar de câte ori avea alegeri, FIDESZ activa melodii naționaliste mai radicale și culegea punctele care s-ar fi strâns în dreptul revizioniștilor.
Acum, în aprilie, FIDESZ are în plan să câștige alegerile, în așa fel încât, împreună cu revizioniștii, să aibă peste 66% din Parlament, fiindcă Orban vrea câteva modificări în Constituție. Planul e ambițios. Opoziția liberal-postmodernă s-a mai întărit între timp. Așa că premierul maghiar a activat cea mai radicală melodie a naționalismului ungar: autonomia teritorială pentru maghiarimea din Transilvania în zonele unde etnia are majoritate locală.
Orban știe, ca și noi, că UE nu acceptă autonomii teritoriale pe criterii etnice, dar dacă vrea 66% din Parlament, nu va reuși fără să fluture acest obiectiv în campania electorală. După alegeri va putea redefini autonomia teritorială în sensul descentralizărilor regionale. Regiunea Catalonia are autoguvernare, de pildă. Dar Spania este un stat federal. Cam asta e și ceea ce, la noi, ar vrea Orban să determine să se întâmple: federalizarea statului român.
Ar fi nevoie, mai întâi, de regionalizare. Apoi, deschisă-i calea către revendicarea autoguvernărilor. De aceea, România are o mare dilemă: dacă face regionalizarea, are un atu pentru dezvoltare (prin proiecte mai coerente de atragere de fonduri europene), dar face un pas decisiv către împlinirea unui vis al maghiarilor. Acesta nu poate fi decât așa-zisul Ținut Secuiesc. Dar două județe nu pot fi o regiune când vom face regiuni din câte patru județe (dacă vom face așa ceva).
Isteriile antiungurești din România n-au făcut niciodată altceva decât să alimenteze argumentul maghiarilor că și o regiune miculuță le-ar fi de mare trebuință.
Cât despre revizuirea Trianonului, vom muri și vom vedea după următorul război mondial…
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Oare ne erau acelea indispensabile? Rusii… mereu si tarii lor avura treaba cu noi. Ma intreb dc? Pana si crearea statului Moldova de catre Maria Sa Bogdan Voda si sotia Sa fura si pt aceasta piedici si mereu muica rusie umbla cu nenea dracul, cu demonul Andrass, azi print al intunericului, iar ezoteristii o idee mai priceputi spun ca era de sorginte maghiara, dar ineficient singur pana ce dadu chiks si ceru putere de la Lucifer pt a zdrobi familia sotiei lui Bogdan Voda. Pe vremea zdrobirii acesteia sluji unei impostoare a Mariei Sale Doamna Musata, azi asisderea, pe aceea o vedeti ca …Cuconeza Piuneza in doliu si carea ne tot anunta ce viziteaza…