Niciodată, după extinderea sa, Uniunea Europeană nu s-a confruntat cu o situaţie precum cea actuală, în care un nou stat membru ce preia preşedinţia sa prin rotaţie să fie atât de criticat încă din prima zi. Dincolo de ineditul situaţiei, trebuie ţinut seama şi de faptul că ea periclitează serios obiectivele pe care şi le-a propus UE în următoarele şase luni şi, care, cum se arăta la Bruxelles, vor determina viitorul Europei. De asemenea, poziţia mai mult decât inconfortabilă a Budapestei nu are cum să nu influenţeze dorinţa şi obligaţia sa de a demonstra că este un „bun elev european”. Încă din prima zi a anului, când Ungaria a preluat preşedinţia prin rotaţie a UE, presa din Occident n-a scăpat prilejul de a critica foarte aspru Budapesta şi de a cita declaraţii dintre cele mai dure ale unor analişti din importante state membre ale Uniunii. De pildă, site-ul Rue89 a realizat în parteneriat cu MyEurop.info o amplă radiografie a Ungariei în care arăta, la un moment dat: „Niciun stat membru (al UE – n.n.), chiar şi Italia lui Berlusconi, n-a mers atât de departe în blocarea instituţiilor. Între altele, Orban (premierul ungar – n.n.) a numit fideli din partidul său în fruntea tuturor instituţiilor-cheie, care sunt păstrătoare ale democraţiei”. Trebuie spus că, vorbind despre actualitatea politică ungară, mass-media din Europa nu au avut în vedere doar recenta Lege a presei impusă de Viktor Orban şi guvernul său populist de dreapta, ci o întreagă serie de decizii luate de acesta după venirea sa la putere – mai 2010 -, decizii despre care s-a spus că NELINIŞTESC şi care, în opinia analiştilor respectivi, arată că ţara care „conduce Europa… este pe cale s-o părăsească”.
Ce este foarte interesant de semnalat e faptul că, după preşedinţia Belgiei, ţară care, de o bună bucată de vreme, se confruntă cu tendinţe secesioniste, ce îi periclitează integritatea teritorială, acum preşedinţia UE a fost preluată de un guvern puternic. Acesta este stabil şi se bazează pe două treimi din Parlamentul ţării, având în componenţă chiar şi un partid de extremă dreapta. Or, aceste lucruri ar trebui să asigure o preşedinţie dinamică a UE şi îndeplinirea celor trei priorităţi pe care şi le-a fixat Ungaria în următoarele şase luni. Mai întâi, pornind de la sloganul unei „Europe puternice”, Budapesta are în vedere găsirea unui acord asupra orientărilor bugetare ale UE în următorii zece ani. În prezent, multe ţări, având în frunte Marea Britanie, ar dori să impună rigoarea până în 2020. Apoi, Budapesta ar vrea să accelereze procesul de lărgire a UE prin includerea Croaţiei (pe care, tam-nesam, ameninţă că-l blochează imberbul ministru român de Externe, Teodor Baconschi, care s-a trezit vorbind ca acea individă în bâlci). În acest sens, aflat la Paris, la 18 noiembrie 2010, Orban spunea: „Trebuie completată Uniunea Europeană, chiar dacă climatul este ostil lărgirii”. În sfârşit, Orban era pentru extinderea – prevăzută pentru martie a.c. – a zonei Schengen prin acceptarea României şi Bulgariei. Numai că, exact când el făcea publice aceste opţiuni, Franţa şi Germania anunţau oficial că sunt categoric împotrivă, iar pentru o atare extindere este nevoie de acceptul expres al tuturor membrilor UE.
Aşa cum arătam, Bruxelles-ul nu este neliniştit de Viktor Orban, „europeanul”, ci de premierul ungar – „autoritarul”. Dintr-o atare perspectivă, revista pariziană „L’Express” nota: „Cine ar fi crezut că Ungaria, unul dintre primele foste state comuniste care au ales calea democraţiei şi care va asuma preşedinţia UE începând de la 1 ianuarie, va aluneca spre un REGIM AUTORITAR?”. Autorul îşi completează întrebarea arătând că, imediat după ce a devenit premier, Orban a numit oamenii din Fidesz (partidul său) în fruntea tuturor organismelor din sectorul public – chiar şi în cazul Curţii de Conturi – organism esenţial de control democratic, condus înainte de personalităţi independente. Pe urmă, puterea de la Budapesta a restrâns masiv aria de competenţe ale Curţii Constituţionale, care, doar în cazul unor excepţii improbabile, nu se mai poate pronunţa în probleme precum: bugetul, fiscalitatea, regimul cotizaţiilor sociale, dreptul la proprietate privată. Aşa se face că membrii ei au rămas muţi în cazul recentei naţionalizări a caselor de pensii private, acţiune denunţată drept o formă de hold-up al statului asupra fondurilor de economie estimate la circa 11 miliarde de euro. Specialiştii spun că operaţiunea va permite Ungariei să afişeze în 2011 un excedent bugetar de 5% din PIB, faţă de 3% deficit în 2010!
De asemenea, imediat după ce a preluat preşedinţia UE, Ungaria a fost somată de Bruxelles să justifice nu numai amintita Lege a presei, ci şi pe cea privind taxarea excepţională a întreprinderilor, care ar putea constitui „infracţiuni de drept european”. Aceasta din urmă a fost adoptată în octombrie şi prevede impozite excepţionale, „de criză”, ce vizează marile întreprinderi agroalimentare, din domeniul energiei, telecomunicaţiilor etc. – cele mai multe dintre ele fiind filiale ale unor grupuri străine -, toate acestea în vederea sprijinirii statului în îndeplinirea obligaţiilor sale de a reduce deficitul bugetar. Ca urmare, CE a deschis o anchetă, întrucât, aşa cum declara Olivier Bailly, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Energie, dacă se iau atare măsuri, ele ar fi contrare principiului egalităţii fiscale, potrivit căruia „nu este posibil să taxezi operatorii dintr-un sector mai mult decât pe alţii”. UE răspundea astfel plângerii primite de la 13 grupuri industriale germane, austriece, olandeze, franceze şi ceheşti.
Cum spuneam, preşedinţia Ungariei la UE a început prost şi din cauza acelei Legi a presei, care a fost foarte criticată de ţări precum Germania, Anglia, Franţa, Luxemburg. Şi, evident, de ceilalţi lideri din UE, dar într-o manieră considerată timidă! Se apreciază că aceştia nu îndrăznesc să critice un guvern ungar care, de altfel, a diminuat atribuţiile celorlalte puteri ale statului – îndeosebi cele ale Curţii Constituţionale – şi afişează un naţionalism din alte vremuri. La rândul său, ziarul francez „Le Monde” scria: „În impas sau aproape, UE a încredinţat frâiele preşedinţiei sale prin rotaţie, la 1 ianuarie, unui guvern, cel al Ungariei, CARE CONTRAVINE DESCHIS TRATATELOR EUROPENE ŞI CĂRUIA NU-I PASĂ DE VALORILE EUROPENE, AŞA CUM SUNT ELE CONSEMNATE ÎN CARTA EUROPEANĂ A DREPTURILOR FUNDAMENTALE (subl.ns.). Firesc, deci, ca analiştii să vorbească despre „dictatura sofisticată” din Ungaria. În fine, dar nu în ultimul rând, OSCE a calificat legea privind mass-media drept „o ameninţare pentru libertatea presei”.
Pornind de la cele de mai sus, un ziarist se întreba dacă „un asemenea guvern poate conduce Europa” şi cerea Bruxelles-ului să ia atitudine mai explicită. Dar cea mai interesantă observaţie o face amintitul cotidian parizian: „Europa nu poate fi doar o mare piaţă. Odată obţinută aderarea, unul dintre membrii săi nu se poate elibera de ceea ce reprezintă specificul său: o comunitate de valori politice. Acest lucru este fundamental şi constituie un avertisment adevărat dat Budapestei”. Ajunşi aici, ne întrebăm ce înţeleg actualii diriguitori români din ceea ce, în Europa, i se reproşează aproape în cor guvernului Orban. Tare mi-e teamă că absolut nimic, fie pentru că nu sunt în stare, fie pentru că momentul în care ţara noastră va ajunge la preşedinţia UE este foarte departe – 2017, iar ei nu-şi văd decât de interesul imediat: păstrarea puterii şi mărirea averii! Cu alte cuvinte, nici pentru ei, demni colegi ai lui Viktor Orban, nu există valorile europene!
