Universitatea și Diplomația Publică

Prof. Dr. Nicholas Dima, USA, 22 Mai 2025

(Prelegere oferită on-line Facultății de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, organizată și condusă de profesor asociat Anca Stangaciu, PhD)

ND: În primul rând, vă mulțumesc pentru invitație. În această scurtă alocuțiune voi încerca să schițez prin prisma experienței mele importanța educației universitare și rolul diplomației publice în viată unei persoane și a unui stat.

În calitate de profesor, am conceput câteva paradigme sau modele de înțelegere pe care le-am folosit cu succes în cariera mea universitară. Consider că cel mai important este modelul piramidal al evoluției unei persoane și a unei culturi, de la natură și biologie până la societate și spiritualitate; model prin care ne raportăm la alte persoane și comunicăm cu ele.

În acest model fiecare om interpretează un rol social indiferent dacă conștientizează sau nu. La un moment dat, ne dăm totuși seama și începem să purtăm masca rolului pe care îl avem de interpretat. Deci, fiecare dintre noi poartă o mască, la figurat, și joacă un anumit rol social, iar rolurile sunt diferite. Într-un fel ne purtăm acasă, unde ne aflăm în intimitatea familiei, și în alt fel ne purtăm în diferite situații sociale, unde trebue să respectăm anumite norme. În asemenea împrejurări, ca  la un concert simfonic, un meci de fotbal, o recepție oficială, o zi onomastică sau o înmormântare, ne purtăm conform unor etichete cerute de societate. Aici apare diplomația publică pe care o învățăm din copilărie, cei șapte ani de acasă, apoi la școală, la universitate și, în final, în viată de toate zilele…

Scopul studiilor universitare este să ajute tinerii să traverseze perioada critică a vieții de la adolescență la maturitate și, în același timp, și pe cât posibil  să le ofere o profesie prin care să-și găsească un loc propriu în societate. Dacă la nivel de adolescent, în anii de liceu, ne raportăm în primul rând la lumea locală, la nivel universitar ne raportăm din ce în ce mai mult la lumea largă- internațională. Și comportarea fiecăruia dintre noi și impresia pe care o facem devin o parte componentă a caracterului național. Astfel, caracterul național devine primul „ambasador” al unei națiuni.

Subliniez că națiunea este o verigă extrem de importantă a evoluției unui popor și fiecare națiune are propriile ei trăsături. În termeni de specialitate, aceasta se numește „personalitate modală,” adică media abstractă a tuturor caracterelor personale, medie care în viața reală nu există decât întâmplător, dar există în mentalitatea colectivă.

Când vii în contact cu un englez, de exemplu, te aștepți la o comportare conformă cu prototipul deja existent; la fel când vii în contact cu un francez, un american sau un italian. Nu știu ce să spun despre un român-american. Poate îmi spunteti dvs.! Până acum mi s-a spus că sunt un om complicat și că nu mă port ca un român. Care român domnilor? Desigur, persoana modală la care m-am referit mai sus și care nu există decât în abstract. Rețineți deci că în pofida stereotipurilorr naționale consacrate, fiecare om este o entitate unică și trebuie tratată ca atare. Când întâlniți un străini și vorbiți cu el căutați omul din spatele măștii și încercați să stabiliți o legătură directă cu el. Stereotipurile nu comunică între ele; oamenii comunică…

Caracterul comun al unei națiuni este format în sute și sute de ani și se schimbă foarte lent. De aceea e important, în special pentru tineret, tineretul fiind viitorul oricărei societăți, să se poarte de așa manieră încât să contribuie la formarea unui caracter național respectat de lume. Acest lucru este de acuma de domeniu diplomației publice. Voi reveni la acest subiect, dar mai întâi voi aborda pe scurt și cariera diplomatică propriu-zisă.

Dacă doriți să deveniți diplomați de carieră  trebuie să vă lărgiți orizontul cât se poate de mult și, în același timp, să vă pregățiți puțin și ca actori pentru că rolurile pe care le veți avea de interpretat vor fi uneori grele și chiar ingrate. De fapt, se spune că un diplomat este un om de onoare care trebuie să-și disimuleze intențiile și uneori e nevoit chiar să manipuleze adevărul prin omisiune sau prin comisiune. Observați că afirmând… „să manipuleze adevărul” m-am exprimat de fapt în termeni diplomați la… a minți. Minciuna stă cu regele la masă!

Sublinez de asemenea că în funcția oficială de diplomat  nu mai eșți tu; tu ai de jucat un rol pe care trebuie să-l îndeplinești. Convingerile personale, credința, religia, pasiunea… toate sunt supuse misiunii care ți s-a încredințat. Diplomația e respectată și bine retribuită, dar pe cât e de nobilă  în aceeași măsură poate fi și ingrată. Există multe cazuri în care diplomații au fost obligați să ia decizii contrare conștiinței lor. Și am să vă ofer pentru ilustrare un exemplu personal și teoretic…

În 1980 am sustinutut examenul diplomatic administrat de Departamentul de Stat și urma să fiu numit într-un post. Precizez că Washingtonul menține tot timpul o listă de candidați în așteptarea posturilor vacante. În perioada de așteptare am luat un curs de pregătire la care participau vreo 10 candidați care au trecuseră examenul de Foreign Service. Între alte exerciții, am fost împărțiți în două grupe, în care un grup reprezenta Statele Unite și celălalt reprezenta o țară imaginară. Eu am fost repartizat în grupul american și negociam un acord comercial important. Instructorii ne monitorizau din altă cameră și din când în când ne sunau la telefon și ne chemau la consultări. În cursul negocierilor eu m-am impus cumva în grupul american și am ajuns la ceeace tot grupul considera un acord favorabil. Eram pe punctul să semnăm acordul când a sunat telefonul și eu personal am fost chemat la consultări. Mi s-a spus că între timp guvernul a ajuns la un acord mai bun cu o țară vecină și mi se cerea să blochez negocierile. Și am fost avertizat să  fac acest lucru cu tact și să nu le spun colegilor. M-am întors și am cerut să reexaminăm acordul… și bineînțeles că i-am găsit niște lipsuri și am cerut reluarea negocierilor. Colegii au fost surprinși deoarece eu initiasem ultimele modificări. M-au întrebat insistent de ce mi-am schimbat poziția, dar am ocolit un răspuns… în mod diplomatic și în final am blocat acordul. Așa ceva se întâmplă uneori în realitatea diplomatică oficială.

Și un exemple concret. Sper că ați văzut filmul american Tora! Tora! Tora! despre atacul Japonez de la Pearl Harbor din decembrie 1941. Protocolul diplomatic prevedea o declarație oficială de război înaintea declanșării ostilităților. Japonia pregătea atacul naval și pentru a se asigura de succes trebuia să acționeze prin surprindere. În consecință, a trimis cu întârziere declarația de război Ambasadei Japoneze din Washington astfel încât ambasadorul să nu aibă suficient timp să o traducă și să o prezinte Casei Albe înaintea atacului. Deci nici măcar ambasadorul nu a fost informat. Ce putea să facă? Să-și dea demisia din post din motive de conștiință..? (în paranteză precizez că America era deja informată despre atac pentru că decriptase codul secret nipon!)

Protocoalele erau tradiționale în lumea…de onoare de altădată. În evul mediu, cavalerii se provocau la duel conform unor reguli bine cunoscute. Scoteau sabia din teacă și își avertizau adversarul- On guard! Altfel, ar fi fost o crimă să-l atace. Cumva la fel procedau și cowboyi  americani când duelul avea loc de acum  cu pistoale. Se respectă un anume protocol de onoare…

Și revin la diplomația publică; activitate în care de regulă nu faci compromisuri de conștiință. Când ajungi un muzician celebru ca Gheorghe Zamfir  sau o mare solistă de opera ca Angela Gheorghiu, o gimnastă ca Nadia Comăneci  sau o jucătoare de tenis ca Simona Halep  eșți deja un diplomat public de mare prestigiu și pe care statul îl promovează. De fapt, asemenea personalități ridică prestigiul internațional al țării și ne permite tuturor să fim mândri. Unii dintre  tinerii studenți și studente de azi  au șanse să devină diplomați oficiali. Toți vor deveni însă diplomați publici  și vor fi exemple atât pentru cei din jur   cât și pentru toată lumea în cazul în care vor excela…

Pe lângă aceste două forme ale diplomației de vârf mai există și diplomația publică promovată și susținută în mod direct de guvern. De exemplu, o expoziție internațională de pictură; o olimpiadă de matematică sau o gală muzicală dedicată lui George Enescu. Succesul unor asemenea manifestări este și personal  și în același timp înalță și prestigiul națiunii. Multe  asemenea evenimente sunt promovate prin posturi de radio și televiziune. Și ajung la Vocea Americii unde eu am funcționat ca redactor timp de peste 20 de ani…

Cariera mea profesională în Statele Unite a constat în profesorat și în jurnalism; jurnalism și analize geopolitice publicate atât în limba română, cât și în limba engleză. Vocea Americii era postul oficial de radio al guvernului, reprezenta legătură directă și imediată a Americii cu restul lumii și se adresa atât diferitelor guverne, cât și oamenilor de rând. Eram deci portavoce a diplomației oficiale a Statelor Unite.

Adaug în paranteză că pe lângă Vocea Americii  Statele Unite mai aveau și postul de radio Europa Liberă cu sediul la Muchen, în Germania. Spre deosebire de VOA, Europa Liberă putea fi agresivă, la obiect și la concret. Noi, la VOA, trebuia să respectăm faptele reale și să transmitem programe echilibrate. Eram o prelungire a diplomației Americane și de fapt de multe ori când călătoream în străinătate aveam pașapoarte diplomatice.

În acea funcție la VOA nu trebuia să faci compromisuri de conștiință, deși uneori nu erai de acord cu cele transmise. Dacă aveai convingeri patriotice sau ideologice, cum am avut eu și încă mai am, te simțeai uneori frustrat, dar nu erai în pericol iminent să fii concediat. Cu atitudinea mea fermă, eu am întâmpinat multe greutăți, dar am rămas pe poziție și în cele din urmă m-am impus. Nu am fost promovat însă în nici o funcție de răspundere. Erau promovați de regulă persoane cu relații și activități…invizibile sau oameni care se pliau cu ușurință. Și aici se impune o întrebare foarte delicată: cât de flexibil sau cât de rigid trebuie să fii în viață? Până la ce punct poți să faci compromisuri? Este o chestiune de conștiință! Punct și de la cap, dar atenție!

Aici voi introduce ceva și despre humor; humorul fiind universal și apreciat la toate nivelele interacțiunii umane. Eu fiind și scriitor, vă spun cu puțin haz că sunt foarte bun la punctuație, dar nu mă pricep la virgulație, nu prea știu după ce criterii se pune virgulă. Și poate veți zâmbi, dar dacă există punctuație de ce nu există și virgulație? Deci  nu punct  virgulă și de la cap pentru că mai am ceva de spus..!

Viața nu e deloc simplă, iar viața mea a fost lungă, dificilă și complicată, dar mă apropii de liman. Doresc să trăiesc încă un an și două luni ca să împlinesc etatea rotundă de 90 de ani, ani trăiți cu intensitate din copilărie și până în ziua de azi, ani de zbucium trăiți pe trei continente. Și vă spun sincer că îmi ajunge. Și îmi place să spun cu umor că eu nu mai am nevoie de mine! Am însă câțiva membri de familie, o consoartă, un cățel pe nume Remi, pe care îl adorăm și îl răsfățăm, și un număr de prieteni care cred că și ei mai au nevoie de mine. Deci  nu mă grăbesc. Și menționez în paranteză cu puțin umor, poate chiar doamna profesoară Anca Stângaciu, care mi-a luat un lung interviu, mai are să-mi pună câteva întrebări.

Și apropo de cățelul Remi. Într-o zi eram plecat pe undeva și când m-am întors acasă am găsit un bilețel semnat de Miriam: Nick, poți să mănânci tu acest ficat prăjit. Lui Remi nu-i place..! Ce să faci? Sunt mulțumit să fiu și pe locul doi în prioritățile soției..!

Ce pot recomanda în încheiere tinerilor de azi? Studiați cât mai mult și perfecționați-vă caracterul pentru că schimbându-vă pe voi înșivă spre bine  perfecționați societatea umană și indreptați caracterul nostru național. Definiți-vă și raportați-vă la România, la Europa, la lumea globală de azi și chiar la univers. Și dacă sunteți curioși să aflați cum mă definesc eu, vă spun: Sunt un român rătăcit prin lume în căutarea împlinirii intelectuale  și, în ultima vreme, în căutarea scopului vieții și al menirii spirituale a omului… Și încă le mai caut!  Stimă! ND

PS: Întâlnirea on-line a durat două ore și s-a încheiat cu întrebări și discuții.