Medalia de Aur pentru pictură la Cannes, Diploma şi Medalia de argint aurit a Societăţii Academice din Paris, locul III la Săptămâna artei ruse de la Moscova şi Sankt Petersburg, prezentări elogioase în urma participării la expoziţii recente la New York, Beijing şi Ferrara, lucrări în colecţii particulare şi instituţii din Austria, Germania, Statele Unite, Italia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Canada, China, România. Sunt distincţii şi succese pe piaţa de artă obţinute de tânăra pictoriţă braşoveană Luminiţa Gliga în ultimii trei ani.
Artista a avut o evoluţie de o incredibilă rapiditate, dacă ne gândm că a absolvit Universitatea de Arte din Bucureşti în 2002. E drept, a început să expună, cu regularitate, încă din 1997. Peisajele ei, pentru că aceasta este zona de interes a creatoarei, au captat atenţia rând pe rând, prin forţa emoţională, tradusă în izbucniri cromatice fascinante, ieşite de sub o pensulă nervoasă, cu rapel gestual uneori, la revizitări culturale ale Greciei sau Franţei, transformând elementele naturale sau arhitecturale în mitologii subiective. Peisajele se abstractizează treptat, formele geometrice sunt însufleţite de alăturări de culori intense, albastruri, roşuri, perspectiva telescopată, vederile aeriene transformă elementul terestru în discurs generalizat asupra lumii. Câmpii, creste montane, brazde, devin elemente ale unei retrăiri, ale unei recompuneri a naturii cu dublă conotaţie: intelectuală şi intens afectivă.
Brazde
Publicistul Abraham Lubelski nota în „NY Arts Magazine”, în 2009, cu prilejul participării ei, alături de alţi 10 artişti, la expoziţia „Perception of Reality” de la galeria „Ico” din Chelsea, Manhattan: „Luminiţa Gliga creează peisaje abstracte, cerebrale, concentrate cu intensitate vizionară. Ea construieşte exterioare care se simt ca interioare utilizând acrilic pe pânză. Ciudat de frumos, pensulaţia taie prin ocru şi maro forme geometrice. Frumosul absurd, unele lucrări sfidează logica plasând solul subteran deasupra suprafeţelor verzi de mlaştină… Rozuri şi albastruri industriale contrastează cu calde tonuri de pământ, creând interesante, complexe armonii cromatice. Familiar şi ciudat în acelaşi timp ele ne provoacă rapid privirea. Împreună, ele ilustrează un peisaj al minţii.”
Aer
Expoziţia „Subselenarium” de la Palatul Şuţu este dominată şi ea de dualitatea abordării lumii. Titlul, intelectual şi şi cu intenţii de universalitate, invită privitorul la o călătorie prin întregul univers terestru dominat forţele lunii, de la pământ la aer şi mai ales la apă. În selecţia de lucrări etalate, alături de viziunea cvasi abstractă cu care ne-a obişnuit, vizibilă mai ales în peisajele văzute din avion, ce poartă numele generic de „Brazde”, descoperim echivalări ale aerului, cu inefabila lui vibraţie, şi feerice imagini ale lumii marine, cu meduzele plutind în calmul încremenit al apei sau cu bancurile de peşti devenite semne ce animă universal acvatic aparent static.
Marină
Marca artistei este vizibilă în fiecare dintre aceste noi aspecte ale creaţiei sale: pensulaţia energică, compexele armonii cromatice, vibraţia în faţa naturii filtrate prin puterea gândului şi a imaginaţiei. Apare însă un sunet nou în această expoziţie. Dacă în „Aerul”, norii alburii par o trimitere către 11 septembrie 2001, continuând, cel puţin aparent, comentariul asupra istoriei lumii din mai vechi lucrări, o nuanţă de ludic transpare în colajul „Culorile aerului”, cu forma centrală în care stelele se ordonează într-o neverosimilă pană de indian american.
Culorile vântului
Cea mai mare parte a picturilor şi cele câteva piese tridimensionale sunt dedicate însă apei, elemental vital cel mai supus atarcţiei lunii, cu neliniştitoare existenţă şi tainice evoluţii. Interesant devine modul de tratare a acestor peisaje marine. S-ar fi putut crede că forţa năvalnică a valurilor va prilejui compoziţii turbionare, vârtejuri de culoare, mişcări nestăpânite ale pensulei. Aşa se şi întâmplă în câteva dintre ele. Majoritate sunt dominate însă de calm, de visare, de tăcere. Albastrurilor, negrurilor, punctuate de roşuri şi luminate de alb (mult mai prezent decât în perioadele anterioare) ale valurilor lovind ţărmul, din unele marine, construite cu vigoarea pe care i-o cunoşteam, li se alătură formele limpezi, în roşuri atenuate sau galbenuri, suspendate în adâncul apei ce joacă rol şi de fond al picturii, de altfel excelent valorat. Mişcarea se domoleşte, pensula mângâie pânza, imaginea capătă un decorativism pe care lurările din perioadele anterioare nu îl aveau. Decorativism contiuat în cuburile suspendate pe care se derulează acelaşi peisaje acvatice.
Atmosfera devine poetică, contemplativă. Luminiţa Gliga spune în această expoziţie experienţa ei spirituală, gândurile şi concepţia despe lume formate în urma întâlnirii cu elementele principale ale vieţii pe Pământ: solul, aerul, apa, generatore de viaţă, de pasiuni, dar şi de adâncă visare şi împăcare. Este, poate, expoziţia cea mai profund sensibilă pe care a avut-o până acum. După frământările aproape viscerale din ciclul „Terravision”, ce a dominat din 2008 încoace, „Subselenarium” pare o sinteză înţeleaptă a tumultuoasei relaţii a artistei cu lumea şi, pictural, cu peisajul. Pare, în acelaşi timp, un cocon în care se pregăteşte naşterea unei alte etape. Rămâne de văzut!
