Turneul de tenis de la Indian Wells, care urma să se desfăşoare între 8 şi 21 martie în California, a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat marţi ATP.
Supranumit al „cincilea major” după cele patru turnee de Mare Şlem, turneul a fost anulat și în luna martie a acestui an în încercarea de a împiedica răspândirea virusului.
„Din cauza impactului Covid-19, BNP Paribas Open de la Indian Wells nu va avea loc la datele sale obişnuite din luna martie. Sunt analizate date alternative pentru ca turneul să se desfăşoare mai târziu anul viitor”, a transmis ATP.
Organizatorii au afirmat că vor colabora cu ATP, WTA Tours şi cu sponsorul BNP Paribas pentru a confirma noile date de desfăşurare a competiţiei și că decizia amânării a fost luată după consultări cu autorităţile sanitare şi cu proprietarul turneului, Larry Ellison.
Startul ediţiei din 2021 a Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, a fost deja amânat cu trei săptămâni, până pe 8 februarie.