Urmăriți și urmăritori

Din păcate, suntem prea bătrâni pentru a dezgropa morții și a ne răscoli trecutul, aducând la suprafață rămășițele unei vieți care oricum n-a fost așa cu ni s-a sedimentat în conștiință și memorie, scrie Nichita Danilov, într-o postare pe Facebook.

„Trecutul e așa cum e. Și nu mai avem timp să răscolim nici prezentul, care a devenit la fel de infect ca și trecutul nostru din perioada comunistă.

S-a schimbat doar cizma, acum e una ceva mai ascuțită și cu pinteni la călcâi.

Legat de trecut: apar fel de fel de dezvăluiri, iar marile repere morale după care ne-am ghidat se prăbușesc unul câte unul. De pildă, magistrul Ursachi, pe care noi l-am divinizat prin anii șaptezeci optzeci, conform datelor transmise de la CNSAS, semnase pact cu diavolul. Unii spun că l-ar fi semnat în timpul detenției sale la Jilava. Desigur asta ar putea fi o scuză. A fost supus torturilor fizice și morale și nu a rezistat. Cert este că noi nu am aflat despre colaborarea sa citind cartea Ioanei Diaconescu „O conștiință literară – Mihai Ursachi în documentele Securității – Ed.Junimea, 2016. ”, care face anumite dezvăluire, neduse însă până la capăt. Desigur, în urma acestei apariții, Mihai Ursachi a pierdut ceva din aura sa de martir și de luptător împotriva comunismului. Nu i-a fost știrbită însă aura poetică. Azi, poezia lui a rămas la fel de enigmatică și valoroasă ca și trecut.
La fel s-a întâmplat și cu prietenul său de generație, poetul Cezar Ivănescu. Citind o altă carte a Ioanei Diaconescu, membră al CNSAS, „Poezia ca act de insurgență – Cezar Ivănescu în Arhiva CNSAS” – Ed.Junimea, 2017, am aflat că și el a semnat colaborarea cu securitatea în vremea studenției sale ieșene. Ca și magistrul Ursachi a fost urmăritor și urmărit. Căci, Securitatea își urmărea în mod constant colaboratorii. Nici poezia lui nu pierde din valoare, doar că deasupra biografiei sale plutesc un mare semn de întrebare.

Ce repere morale mai avem prin preajm a noastră? Bântuie pe aici zvonul că și Luca ar fi fost racolat. Eu, unul, nu prea cred. Dar mai știi. Poetul, Aurel Dumitrașcu, cel care a semnat scrisoarea lui Pleșu, după cum mărturisesc singur, a fost contactat și el de către organe, dar a refuzat să intre în rândul informatorilor.

Adrian Marino a turnat și el. A făcut o listă de 40 de nume, după cum a mărturisit profesorul Petru P. Andrei, fondatorul Universității „Petru Andrei”, care a înfundat pușcăria din pricina lui Adrian Marino.

Profesorul Petru P. Andrei a fost interogat de către colonelul Ceia, șeful Securității ieșene din anii cincizeci. În stânga biroului lui Ceia stătea lejer pe un scaun Adrian Marino, fumând Kent. Când l-a întrebat Petru P. Andrei pe hol pe colegul său de breaslă și de detenție Adrian Marino de ce a făcut această turnătorie, Adrian Marino i-a răspuns laconic „Cu cât mai mulți, cu atât mai bine!” (Acest episod legat de Marino am aflat-o dintr-un interviu pe care i l-am luat profesorului Petru P. Andrei, în anul 1997, pentru Monitorul de Iași, la împlinirea vârstei de 75 de ani.

Ce să mai vorbim apoi de Paleologu, care, ce-i drept, și-a făcut mea culpa. Confesiunea pe care mi-a făcut-o, tot pentru același ziar, e zguduitoare. Ce să mai vorbim de poetul Ștefan Augustin Doinaș, de Constantin Dragoș Munteanu a cărui voce o ascultam în fiecare seară la Europa Liberă. Era ca un zeul pentru noi. A colaborat și el. și de atâția alții
Ce să mai vorbim de Băsescu care a ajuns de două ori, în mod ilegal, președinte al României. Toată epoca sa stă sub semnul ilegalității. Ce să mai vorbim despre alte „repere” morale care au stat și stau încă sub acoperire?
O tristă, tristă țară și plină de humor”, își încheie postarea Nichita Danilov.