Val de anchete la şcoala unde un copil a fost violat

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să transmită ministerului concluziile cercetării

De B C
Val de anchete la şcoala unde un copil a fost violat

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să transmită ministerului concluziile cercetării

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să transmită ministerului concluziile cercetării în cazul copilului care ar fi fost abuzat sexual de doi colegi.

„Violenţa, agresiunile şi comportamentele abuzive sunt incompatibile cu un mediu şcolar sănătos şi sigur. Am solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să transmită Ministerului Educaţiei concluziile cercetării. În aceeaşi măsură, reiterez obligaţia şcolilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violenţă, care stabileşte foarte clar paşii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinţi”, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, un reprezentant al Ministerului Educaţiei s-a deplasat luni dimineaţă la respectiva şcoală, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Cazul este preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

O echipă de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti se află la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, unde efectuează un control privind cazul copilului care ar fi fost abuzat sexual de colegi. Mai mulţi părinţi revoltaţi s-au adunat luni în curtea unităţii de învăţământ.

„Am fost acolo împreună cu inspectorul şcolar general pentru a însoţi echipa de control pe care dumnealui a numit-o în vederea cercetării aspectelor semnalate de către părinţii protestatari, pe de o parte. Pe de altă parte, nu putem rezolva lucrurile în stradă. (…) Am lăsat echipa de control să îşi facă treaba”, declara, luni, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion.

El a adăugat că, întrucât există o cercetare în curs a organelor de anchetă, nu se poate pronunţa în acest caz.

„Este în cercetare de către organele de anchetă, nu îmi permit să mă pronunţ asupra acestor fapte. La nivelul şcolii noi putem să verificăm dacă s-au respectat procedurile noastre administrative. Dacă şcoala a fost informată oficial, ce măsuri a luat, dacă nu a luat, de ce nu le-a luat. Nu m-am dus acolo să fac anchete personal. (…) Ceea ce reclamau părinţii este asigurarea securităţii copiilor lor la şcoală”, a menţionat secretarul de stat.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Nu contează nenorocirile care se întâmplă in jegul asta de țară! Important e ca rromania e membră ue, nato, partener strategic, bla-bla . Ne-au distrus! Ne merităm soarta, suntem niște lași și trădători!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.